Principele Nicolae al României

[altmariusistoric]

Nicolae al României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nu confunda cu Nicolae de Roumanie Medforth-Mills.

Principele Nicolae în Marina Britanică

Alteța Sa Regală Nicolae, Principe al României, Principe de Hohenzollern a fost cel de-al doilea fiul al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria (n. 15 august 1903, Sinaia — d. 9 iunie 1978, Lausanne) a fost fratele mai mic al Regelui Carol al II-lea și unchi, după tată, al Majestății Sale Regale Mihai I al României. El și-a petrecut întreaga existență princiară în umbra Coroanei Regale a României, jucând un rol mai activ doar între anii 1927– 1930 când a făcut parte din Consiliul de Regență ce conducea țara in locul regelui minor Mihai I.

A murit la vârsta de 75 de ani, departe de țară, după patru decenii de exil forțat.

Copilăria

Casa Regală a României
Carol I
Regina soție'
regina Elisabeta
Copii
principesa Maria
Ferdinand
Regina soție
regina Maria
Copii
prințul Carol
prințul Nicolae
principesa Elisabeta
principesa Maria
principesa Ileana
prințul Mircea
Carol al II-lea
Regina soție
regina Elena
Copii
prințul Mihai
Mihai I
Regina soție
regina Ana
Copii
Margareta
Elena
Irina
Sofia
Maria

Regina Maria împreunǎ cu Nicolae în anul1906

Prințul Nicolae, Nicky cum îl alinta familia regală, s-a născut la Sinaia în Castelul Pelișor, pe data de 5 august 1903, fiind al patrulea copil al cuplului princiar Ferdinand și Maria. La nașterea sa, fratele mai mare, Carol, avea 10 ani, iar surorile sale - Elisabeta și Mărioara - 9 și, respectiv, 3 ani. A mai avut o soră - Ileana, născută în 1909, și un frate - Mircea, născut în1913 și mort prematur, în 1916. Prințul Nicolae a fost botezat de însuși țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, cel care peste 15 ani avea să fie ucis împreună cu întreaga familie de către bolșevici.

În Povestea vieții mele, Regina Maria l-a prezentat în cele mai frumoase culori pe Nicolae. Era „un băiețel frumos, cu nasul cam lung... ochii erau de un albastru intens, cu o privire impunătoare, uneori aproape fioroasa.” Un copil „independent, capricios, ciudat, chiar imprevizibil”, dar „seducator, direct, cu o fire deschisă”. Regina mai nota: „Unchiul însuși (Carol I) nu rezista acestei mici ființe impulsive, ale cărei ștrengării și veselii spontane îl amuzau și îl destindeau. El nu mai putea să se separe de Nicky și un surâs deosebit era rezervat mereu acestui drăcușor, care cucerise inimă austeră a regelui.” ^[1] Nicolae își petrece copilăria la Sinaia în Castelul Pelișor – reședința familiei princiare. Partenerii de joacă ai micuțului erau în special frații săi mai mari, preferata lui fiind sora sa Mărioara. Cei doi erau nedespărțiți și timp îndelungat prințesa a fost pentru Nicky tovarășul de joacă ideal.

Încă dinaintea Primului Război Mondial, Nicky a fost trimis la vestitul Colegiu britanic Eton, în pofida pasiunii sale declarate pentru medicină, la care s-a opus bătrânul rege Carol I. Pe atunci, un fiu sau un nepot regal nu putea fi decât militar. În timpul colegiului, prințul și-a uitat slăbiciunea pentru medicină și, aidoma viitorului său nepot, Mihai I, a devenit un pasionat al aviației și al sportului în general. De-a lungul anilor, lăsând să vorbească latura germană a sângelui său, și-a dovedit și abilitățile tehnice, asamblând singur câteva automobile artizanale, cu care a participat la mai multe raliuri și concursuri internaționale.

Primul Război Mondial

Prințul Nicolae al României (copil)

Sfârșitul anului 1914, aduce o schimbare în viața tânărului prinț. Moartea regelui Carol I și urcarea pe tron a tatălui său Ferdinand I face ca întreaga familie să-și mute reședința înBucurești, la Palatul Cotroceni. Nicolae își întrerupe studiile și se întoarce în țară deoarece în Europa izbucnise războiul.

Adolescența liniștită a prințului se sfârșește în vara anul 1916 când România intră în Primul Război Mondial. În însemnările sale târzii, rămase inedite vreme de câteva decenii, Nicolae își amintește cum Regele Ferdinand l-a chemat la el în cabinet înaintea Consiliului de Coroană din 14 august 1916 și i-a spus: „Dinastiile sunt ținute să respecte, în schimbul privilegiilor, un contract nescris, dar solemn și strict, încheiat de la sine cu popoarele peste care domnesc. Neglijența sau, și mai rău, refuzul Principilor sau al Regilor de a sluji corect un popor înseamnă un abuz de încredere și o călcare de contract. Înseamnă o înșelăciune ce trebuie aspru sancționată de partea lezatǎ în acest legământ de Drept Natural. Noi trebuie să ne ignorăm ereditatea, să uităm aliatii de sânge în acest ceas de cumpănă al istoriei, pentru a ne îndeplini până la capăt obligațiile cuprinse în contractul încheiat pe cuvânt de onoare cu poporul român.”. A două zi țara intra în război împotrivăPuterilor Centrale pentru a înfăptui România Mare. La sfârșitul aceluiași an, familia regală împreună cu guvernul sunt forțați să se retragă la Iași, Bucureștiul căzând sub ocupația nemților.

Sfârșitul războiului aduce victoria românilor alături de Antanta precum și înfăptuirea României Mari, dar în familia regală se declanșează un nou scandal. Principele Carol renunță în septembrie 1918 la prerogativele de moștenitor al tronului, ca urmare a căsătoriei sale cuZizi Lambrino. În această perioadă unele personalități politice cer proclamarea prințului Nicolae ca și succesor. Principele fiind al doilea bărbat din familia regală era exclus, conform Constituției românești din acea perioadă, de la succesiunea la tron. Ținând seama de toate aceste prevederi legale, Nicolae a primit o educație deosebită, dar nu una destinată viitorului rege. Alexandru Marghiloman, președintele Consiliului de Miniștri, i-a declarat regelui Ferdinand: „Prințul Carol trebuie decăzut din prerogativele sale; prințul Nicolae, proclamat în locul său și pentru el făcută educație severă și serioasă”.^[2] Propunerea nu a fost acceptată, nici de suveran, nici de ceilalți lideri politici. Ea și-a pierdut rostul deoarece, în noiembrie 1918, Carol a acceptat desfacerea căsătoriei sale cu Zizi Lambrino, anulată ulterior în ianuarie 1919.

Anii 1919 – 1925

Imediat după terminarea războiului, Nicolae își continuă studiile întorcându-se în Marea Britanie la Eton. Următorii ani și-i petrece în afara țării, revenind în România doar pe perioada vacanțelor. După terminarea studiilor prințul face un stagiu militar în flota britanică. Revenit definitiv în țară, Nicolae își dedică timpului liber preocupărilor sale preferate: sportul și viața mondenă. Iarna, pe dealurile din apropierea Castelului Pelișor, aveau loc adevărate concursuri de ski ce îl aveau în prim plan pe Nicolae. Mai târziu prințul avea să publice și o carte despre acest curajos sport. În luna februarie a anului 1921 sora sa cea mare, Elisabeta se căsătorește cu prințul moștenitor al Greciei. Tot în 1921 are loc și căsătoria lui Carol cu princepesa Elena, fiica regelui Greciei, iar în 1922 tovarășa sa de distracții Mignon se mărită cu regele Alexandru I al Iugoslaviei. Rămas acasă numai cu sora sa mai mică, Ileana, prințul descoperă în ea un bun camarad cei doi petrecând din ce în ce mai mult timp împreună. În anul 1920 regina Maria primește în dar din partea orașului Brașov Castelul Bran. Nicolae și Ileana îndrăgesc din prima clipă locul, prințul având propria sa cameră în Bran. După ce regina termină de amenajat locuința, cei trei își vor petrece aici câteva săptămâni din vară în fiecare an. Tot în această perioadă apar și unele mici zvonuri în legătură cu viața deloc disciplinată pe care o ducea prințul. Regina Maria este hotărâtă de această dată să taie răul de la rădăcină, nevrând să se mai ajungă și acum în situația creată de Carol. Ea îi atrage atenția fiului său să fie mai cumpătat cu distracțiile.

Ca membru al familiei regale, participa la diferite festivități, prezidă unele societăți și asociații sportive sau de caritate. Nu-l interesau problemele politice și nici nu dorea să se implice în activități care impuneau exprimarea unei opțiuni politice.

 

Memorii

• Prințul Nicolae de Hohenzollern, În umbra coroanei României, Coord. Gheorghe Buzatu, Editura Moldova, Iași, 1991.

Arbore genealogic

16. Karl, Prinț de Hohenzollern-Sigmaringen

8. Prințul Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen

17. Marie Antoinette Murat

4. Leopold, Prinț de Hohenzollern

18. Karl, Mare Duce de Baden

9. Prințesa Josephine de Baden

19. Stéphanie de Beauharnais

2. Ferdinand I al României

20. Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha

10. Ferdinand al II-lea al Portugaliei

21. Maria Antonia, Prințesă de Koháry

5. Infanta Antónia a Portugaliei

22. Pedro I al Braziliei

11. Maria a II-a a Portugaliei

23. Maria Leopoldina a Austriei

1. Nicolae al României

24. Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha

12. Albert, Prinț Consort

25. Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg

6. Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha

26. Prințul Edward, Duce de Kent și Strathearn

13. Victoria a Regatului Unit

27. Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld

3. Maria de Edinburgh

28. Nicolae I al Rusiei

14. Alexandru al II-lea al Rusiei

29. Charlotte a Prusiei

7. Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei

30. Louis al II-lea, Mare Duce de Hesse

15. Maria de Hesse

31. Prințesa Wilhelmine de Baden

Referințe

1. ^ Maria, regina României, Povestea vieții mele, volumul II, Editura Rao, București, 2010, pag. 288
2. ^ Articol din Ziarul financiar, consultat la data de 16.02.2011

Bibliografie

• Ioan Scurtu - "Principele Nicolae (1903-1978)", Magazin Istoric, București, 2000

Vezi și

• Regii României
• Cronologia monarhiei în România
• Monarhia în România
• Reginele României
• Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen
• Hohenzollern-Sigmaringen
• Descendenții reginei Victoria a Regatului Unit

Legături externe

• en „Nicolae, maniac al vitezei”, în Time Magazine, 1929
• DOSARE DECLASIFICATE / Averea principelui Nicolae, 4 februarie 2009, Catalin Fudulu, Ziarul de Duminică
• Nicolae, prințul, 9 octombrie 2010, Cotidianul