”Prima victimă a unui război este adevărul”

[altmariustotal catolic]

”Prima victimă a unui război este adevărul” 

MAPAMOND

Rolul informației în fața conflictului din Ucraina. Despre importanța activității jurnaliștilor de pe teritoriul ucrainean care relatează suferințele populației și curajul celor care nu vor să se predea războiului într-un editorial de Alessandro Gisotti.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

1 martie 2022 – Vatican News. Scrie Alessandro Gisotti, jurnalist de la Radio Vatican, în articolul său de fond: „Prima victimă a războiului este adevărul". Eschil a spus acest lucru acum două mii cinci sute de ani și poate fi repetat pentru fiecare război purtat de atunci încoace. Războiul din Ucraina nu face excepție. Prima victimă este adevărul individului, al comunităților, al conviețuirii pașnice, toate masacrate în numele unor interese acoperite de justificări istorice și identitare pe care, mai devreme sau mai târziu, timpul se va ocupa să le demonteze cu judecata sa inexorabilă. Însă, deocamdată, mor oameni, cei nevinovați suferă și teroarea se răspândește.

În această situație tragică din inima Europei, precum și în atâtea războaie care sunt repede uitate pentru că sunt purtate în zone considerate „irelevante” pentru aranjamentele geopolitice, informația are un rol fundamental de jucat, așa cum a fost amintit în mod frapant anul trecut prin acordarea Premiului Nobel pentru Pace a doi jurnaliști angajați în căutarea adevărului în contexte dramatic de dificile. Un război (și ororile sale) cumva „nu există” pentru restul omenirii dacă nu există nimeni care să povestească.

De aceea, trebuie să le fim recunoscători acelor jurnaliști care, în aceste zile, chiar cu riscul propriei vieți, ne informează de pe teritoriul ucrainean în primul rând despre suferința populației, dând glas celor care altfel nu ar putea face lumea să „simtă” durerea lor, disperarea lor pentru un război pe cât de lipsit de sens, pe atât de feroce în efectele sale. ‚Este vital", a subliniat EBU, organizația care reunește posturile publice europene de radio și televiziune, „ca jurnaliștii să poată continua să lucreze liber și în siguranță și să relateze fără obstacole. Sprijinirea libertății presei trebuie să fie o prioritate, nu în ciuda acestor circumstanțe dificile, ci din cauza lor’.

Nu este neobișnuit ca reporterii din zonele de conflict să fie impresionați de ceea ce văd, de ceea ce aud și să împărtășească aceste emoții în reportajele lor, în articolele lor. Acest lucru nu diminuează calitatea muncii lor. Dimpotrivă. Este vorba de empatia celor care, deși exercită o profesie care necesită obiectivitate și o anumită „detașare”, nu pot rămâne indiferenți la suferințele și poveștile de viață ale oamenilor. Papa Francisc a recunoscut în repetate rânduri acest rol, această „misiune” –  așa cum a definit-o – a jurnaliștilor, în special a celor care „își uzează tălpile pantofilor” mergând să-i întâlnească pe oameni acolo unde trăiesc și în condițiile în care trăiesc. Uneori, această misiune îi poate costa viața. Așa cum s-a întâmplat cu Anna Politkovskaia, care a fost ucisă pentru că a relatat despre oroarea unui alt război, cel din Cecenia. Au trecut cincisprezece ani de la acea crimă.

Dar spiritul ei nu a fost ucis, spiritul care a făcut-o să spună (și să mărturisească prin munca ei) că ‚meseria unui medic este să vindece pacienți, cea a unui jurnalist este să scrie ceea ce vede.”