Preotul martir Ilarion V. Felea sub persecuţia comunistă

[Convergențe - Lumina]

Memoria Bisericii

http://ziarullumina.ro/preotul-martir-ilarion-v-felea-sub-persecuti...

Adrian Nicolae Petcu, 21 August 2017

S-a născut la 21 martie 1903 în numeroasa familie a preotului Ioan Felea din localitatea hunedoreană Valea Bradului. După şcoala primară din satul natal, tânărul Felea a urmat Gimnaziul din Brad (1918), Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, respectiv Liceul „Moise Nicoară” din Arad, unde a obţinut bacalaureatul. În 1922 s-a înscris la Academia Teologică din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1926. A continuat să se perfecţioneze, Felea urmând Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (1927-1929) şi Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a obţinut licenţa (1932), apoi doctoratul (1939). În 1927 a fost suplinitor la Liceul „Avram Iancu” din Brad, iar la 26 iulie 1927, în capela Reşedinţei mitropolitane din Sibiu, a primit darul preoţiei prin mâinile Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului. A ajuns preot în satul natal, unde a slujit vreme de trei ani. Aici s-a format ca preot şi a acumulat experienţă, înţelegând şi alinând durerile sufleteşti ale credincioşilor de la sat. La 31 august 1930 a fost ales preot pentru Parohia Arad-Şega. Aici, timp de nouă ani, a construit o biserică de zid şi o comunitate de creştini. În 1937 ajunge suplinitor la Catedra de Dogmatică a Academiei Teologice din Cluj. Un an mai târziu, este chemat de către Episcopul Andrei Magieru ca profesor titular de dogmatică, apologetică şi mistică la Academia Teologică din Arad. Pentru o perioadă a predat morală şi omiletică. Apreciat mult de către chiriarhul arădean, pentru capacitatea misionară, pastorală şi învăţătorească, la 1 iunie 1939, preotul Felea este transferat la Parohia Arad-Centru, Catedrala eparhială. Alături de misiunea pastorală şi învăţătorească, preotul Felea este însărcinat de către chiriarh cu misiunea publicistică, în calitate de director al foii eparhiale „Biserica şi Şcoala”. Se dovedeşte un slujitor dedicat, după cum arată în jurnalul său, atunci când relatează despre slujba de Înviere din anul 1944 (16 aprilie): „S-a dat alarma.

De teama bombardamentelor anglo-americane, poporul a părăsit catedrala în proporţie de patru cincimi, împreună cu corul. A rămas clerul de altar, îngenuncheat în rugăciune - moment neuitat de rugăciune. După o mică pauză, Liturghia a continuat până la capăt, deşi alarma a ţinut de la ora 11:00 la 12:30. [...] Au fost Paşti unice, cu alarmă în nopţile şi înainte şi după Înviere”. Deşi nu şi-a dorit să se angreneze în vâltoarea scenei politice a României, părintele Felea a intrat în organizaţia legionară, în urma presiunilor celor care deţineau puterea politică în toamna anului 1940. El a acceptat să intre în legiune, după cum avea să spună într-o declaraţie din 1949, „la stăruinţa unor prieteni şi mai ales cu intenţia de a se folosi de prestigiul meu spre a opri greşelile pe care le făceau atunci legionarii”. De altfel, fiind prea ocupat cu slujirea la catedrală şi misiunea didactică de la academie, părintele Felea nici nu a activat, după cum spunea: „Nu am depus nici o activitate legionară. Speram să-mi spun cuvântul în privinţa intrărilor şi jafurilor de prin case, dar n-am avut nici un prilej, nici cui să-i vorbesc”.

De asemenea, nu a participat la rebeliune, considerat de el „actul care m-a despărţit total şi definitiv de mişcarea legionară; violenţele şi omorurile pe care le-au făcut legionarii, pe care un preot nu le poate aproba, m-au dezgustat de toată acţiunea”. Cu toate acestea, este cercetat de către organele antonesciene şi permanent suspectat de o posibilă activitate legionară. „Din motive de siguranţă de stat”, în noaptea de 7 spre 8 martie 1945 este arestat de Siguranţa din Arad. Desigur că gestul îl viza inclusiv pe Episcopul Andrei Magieru.

La 30 martie, părintele Felea este internat în lagărul de la Caracal. El trimite un memoriu către Ministerul Afacerilor Interne, prin care arată că nu a fost legionar, desigur în sensul activismului. La 15 august 1945 este eliberat, dar filat permanent de Siguranţă. Este văzut ca un potenţial duşman al regimului. Cu toate acestea, Episcopul Andrei îl apreciază în continuare, când îl reîncadrează ca slujitor la catedrală sau când îl numeşte rector al Academiei Teologice (1 iulie 1947-1948). (va urma)