Preotul Dumitru Nicolaescu din Nehoiu (Buzău), în închisorile comuniste

[Convergențe - Lumina]

Documentar

Adrian Nicolae Petcu, 17 August 2016

S-a născut la 11 decembrie 1888 într-o familie de învăţători din localitatea prahoveană Sângeru. După absolvirea şcolii primare, tânărul Nicolaescu a urmat Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi. În 1915 a refuzat să primească o bursă de studii la Academia Teologică de la Kiev, preferând să primească darul preoţiei pe seama Parohiei Cătiaşu, judeţul Buzău. După o scurtă perioadă de timp, părintele Nicolaescu s-a transferat la Nehoiu, unde va sluji până la arestare, în perioada regimului comunist. Participă la Războiul de Reîntregire, ca preot militar, în urma căruia va primi două distincţii: „Crucea comemorativă cu trei barete” şi „Coroana României cu spade”. De asemenea, în memoria celor care au luptat pentru apărarea Văii Buzăului în toamna anului 1916, părintele Nicolaescu a avut iniţiativa ridicării la Siriu a unui monument cu sprijinul Societăţii „Cultul Eroilor”, pe care l-a inaugurat în 1938. După lupta de pe front, părintele Nicolaescu a dus-o şi pe cea politică, încă din 1915 aderând la Partidul Ţărănesc, iar patru ani mai târziu ajungând deputat în primul Parlament al României Mari. Părintele Nicolaescu a luptat pentru ridicarea socială a ţărănimii şi intelectualităţii din mediul rural, pentru apărarea drepturilor asupra proprietăţii funciare şi împotriva celor care profitau din munca plugarilor. Scrie numeroase articole istorice, sociale şi politice, mai ales la „Sfatul ţăranilor”, gazeta PNŢ, organizaţia Buzău, din a cărei redacţie face parte. Totodată urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, unde în 1931 obţine licenţa cu o lucrare despre preoţii şi bisericile Chiojdului. În 1927 demisionează din PNŢ şi intră în PNL. În anul următor candidează din partea PNL pentru Camera Deputaţilor, dar chiar în timpul alegerilor demisionează. Zece ani mai târziu activează în „Frontul românesc”, condus de Alexandru Vaida-Voievod, fost lider ţărănist. Revine în PNŢ, mai ales după 1945, când ocupă funcţia de preşedinte al organizaţiei locale. Din acest motiv este urmărit de autorităţile comuniste. La 4 noiembrie 1958 este arestat şi trimis în ancheta Securităţii Regiunii Ploieşti. Este interogat asupra trecutului politic, dar mai ales despre o aşa-zisă participare la o conspiraţie împotriva regimului democrat-popular, prin reorganizarea PNŢ-ului în întâlnirile pe care părintele le-ar fi avut cu foşti membri ţărănişti. Prin ordonanţa de învinuire i se punea în vedere că este „iniţiatorul şi organizatorul PNŢ pe toate comunele ce sunt situate pe întreaga vale a râului Buzău”. Se mai arăta că părintele Nicolaescu, „ca vechi militant al PNŢ şi, în acelaşi timp, ca duşman înveterat al actualului regim democrat din ţară, ia toate măsurile necesare de a menţine pe mai departe compacte rândurile activiştilor PNŢ ca să se poată folosi pe viitor de ei în desfăşurarea activităţii clandestine”. După o anchetă sumară, lipsită de un conţinut veridic, probată doar cu martori, părintele a fost înaintat în justiţie. Prin Sentinţa nr. 916 din 12 septembrie 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti a fost condamnat la 17 ani temniţă grea pentru delictul de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele Ploieşti (1959), Jilava (noiembrie 1959, în tranzit), Galaţi (mai 1960), Botoşani (noiembrie 1960) şi Aiud (martie 1964). În Penitenciarul Galaţi a fost pedepsit 7 zile, deoarece „făcea în cameră propagandă religioasă”. A fost eliberat la 15 aprilie 1964 din Penitenciarul Aiud. A revenit în slujire la Parohia Tronari, din zona Chiojdu, judeţul Buzău.