altmarius

cultură şi spiritualitate

Preotul Coriolan Buracu sub teroarea autorităţilor comuniste

Vineri, 2 august 2013

Banatul se mândreşte cu mari oameni de cultură şi slujitori care au luptat pentru cauza românismului şi au mărturisit credinţa strămoşească. Probabil cel mai cunoscut în zona Banatului montan este preotul Coriolan Iosif Buracu. Acesta s-a născut la 15 mai 1888, pe Valea Almăjului, ca descendent al unei familii de grăniceri şi preoţi din localitatea Prigor. A făcut şcoala primară la Budapesta şi Viena, apoi liceul din Blaj, respectiv Institutul Teologic din Caransebeş (1908-1911). După absolvirea teologiei, ca membru al Partidului Naţional Român, Coriolan Buracu devine un militant al cauzei româneşti din Banatul ocupat de austro-ungari. Manifestează şi întreţine o întreagă activitate gazetărească, încât la începutul Primului Război Mondial este arestat de autorităţile maghiare, în timp ce slujea Sfânta Liturghie ca „spion al României şi agitator pentru descompunerea monarhiei austro-ungare“. Ulterior, la 1918 semnează la Alba Iulia actul de unire al Banatului cu Regatul Român. Devine un simbol al unităţii româneşti din Banat. În perioada interbelică susţine o întreagă activitate politică în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc, în calitate de senator sau deputat, fiind totodată confesor al Garnizoanei militare din Făgăraş. Slujeşte altarului şi românismului deopotrivă. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial este confesor, atât pe frontul din est, cât şi pe cel din vest (în Ardeal), în cadrul unei divizii de vânători de munte, unde se distinge din nou şi este ridicat la gradul de locotenent-colonel. După pensionare rămâne la Făgăraş unde, în calitatea de membru al delegaţiei permanente a PNŢ, participă ca observator la alegerile din 1946. După numărarea voturilor declară PNŢ ca partid câştigător, însă comuniştii nu validează rezultatele. Începe să fie şicanat de autorităţile comuniste, hotărând să se retragă din viaţa politică. Considerat simbol al luptei naţionale din Banat şi apostol al Armatei Române, liderii ţărănişti insistă ca el să activeze în continuare. Însă părintele Buracu este conştient că vârsta nu-i mai permite să se implice atât de mult în activitatea politică. Se retrage în localitatea natală, unde slujeşte, de multe ori participând la comemorarea eroilor din cele două războaie mondiale. Se întâlneşte cu vechi prieteni din lupta politică de odinioară. Autorităţile comuniste veghează, considerând că preotul Buracu reorganizează vechile cadre ţărăniste. Cu aceste suspiciuni, la 14 octombrie 1948, Securitatea Oraviţa îl arestează, în timp ce prăznuia hramul familiei sale. Este condamnat la un an de închisoare de către Tribunalul Militar Timişoara, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. După eliberare se stabileşte la fiica sa din Bucureşti. Trăieşte retras, rememorând activitatea sa în slujba românismului şi a Bisericii strămoşeşti. Cu toate acestea, în noaptea Adormirii Maicii Domnului a anului 1952 este arestat din nou. După o anchetă la Bucureşti, bătrânul luptător şi mărturisitor este trimis într-o detenţie administrativă, pentru 60 de luni, la muncă silnică la Canal, în înjositoarea „brigadă a hoţilor“, adică a preoţilor, de la Valea Neagră. Este eliberat la 27 iunie 1953. Revine la Bucureşti, unde la 11 februarie 1964 trece la cele veşnice. La 14 octombrie 1981 este reînhumat lângă biserica în care fusese botezat, la Prigor.


Vizualizări: 75

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor