Preoţi şi episcopi înmormântaţi în catedrala din Iaşi (II)

[altmariustotal catolic]

În afară preoţilor şi a episcopilor care apar în schiţa din anul 1891 (numerele 1-10) pentru care se făceau rugăciuni la 2 noiembrie, au fost înmormântaţi în catedrală şi alţi preoţi şi episcopi (notaţi în schiţă cu cifrele 11-15).

11. Nicolae-Iosif Camilli, arhiepiscop episcop de Iaşi (1884-1894, 1904-1915). Născut la 23 aprilie 1840 la Monterubbiano (Italia), a decedat la Iaşi la 30 decembrie 1915 şi a fost înmormântat în catedrală (în partea de sud, în dreapta crucierei). Pentru ziua morţii, Registrul decedaţilor¹ precizează: Nicolae-Iosif Camilli, arhiepiscopul episcop de Iaşi, 75 de ani, după o boală lungă, a murit pe neaşteptate la ora 9:00. Pr. Gheorghe Anton, administrator de Iaşi, i-a dat Ungerea Bolnavilor. Cu aprobarea Guvernului României a fost înmormântat în catedrală la 2 ianuarie 1916, lângă altarul mic al sfintei Fecioare, de către arhiepiscopul Raymund Netzhammer de la Bucureşti. Mai târziu a fost pus şi un epitaf. Din cauza întârzierii cu care a venit răspunsul de la Ministerul Cultelor se vorbea de înmormântarea episcopului în Cimitirul "Eternitatea". Pr. Ulderic Cipolloni, vicar general şi ministru provincial, i-a pus epitaful pe care este notat:

"Heic resurrectionem mortuorum expectantes in pace requiescunt exuviae Illmi ac Revmi D.D. NICOLI IOSEPH CAMILLI, olim Ord. Min. Conv. missionarii apostolici, qui episcopus Mosinopolitanus Romae consecratus XI kal. Decembris anno MDCCCLXXXI, munere visitatoris apostolici in Moldavia decoratus est. Dein XVII kal. Iulii anno MDCCCLXXXIV Iassiensis dioecesis noviter erecte primus episcopus renunciatus, fundato dioecesano seminario per duas vices pastor vigilans populum rexit. Merita ipsius Pius X Christi Vicarius admiratus eum Comitem Romanum Adsistentem ad Solium Pontificium renunciavit; quare et primus Romaniae rex CAROLUS I huius praesulis virtutes maximi faciens ipsum Coronae Romaniae Equitis Torquati honore decoravit qui anno aetatis septuagesimo sexto meritis repletus ad coelestem patriam vocatus est III kal. Ianuarii MCMXV et summis honoribus, praesentibus Illmo ac Rrevmo RAYMUNDO NETZHAMMER O.S.B. Archiepiscopo Bucurestiensi, utroque clero dioeceseos, necnon ingentis populi concursu, heic in ecclesia cathedrali sepultus est postridie kalendas Ianuarias anno Domini MCMXVI. Orate pro eo".

(Aici se odihnesc în pace, aşteptând învierea morţilor, rămăşiţele pământeşti ale Preailustrului şi Preacucernicului Stăpân NICOLAE-IOSIF CAMILLI, odinioară misionar apostolic al Ord. Min. Conv., care, fiind consacrat episcop de Mosinopol, la Roma, cu 11 zile înainte de întâi decembrie (21 noiembrie, n.n) anul 1881, a fost onorat cu funcţia de vizitator apostolic în Moldova. Apoi, fiind numit cu 17 zile înainte de întâi iulie (15 iunie, n.n) anul 1884 primul episcop al nou-înfiinţatei Dieceze de Iaşi, înfiinţând Seminarul diecezan, a condus în două rânduri poporul ca păstor vigilent. Admirând meritele lui, Pius al X-lea, vicarul lui Cristos, l-a numit conte roman, asistent la tronul pontifical; de asemenea, şi primul rege al României, CAROL I, apreciind foarte mult virtuţile acestui conducător, l-a decorat cu titlul coroana României în grad de comandor; acesta a fost chemat, plin de merite, în patria cerească în anul al şaptezeci şi şaselea al vieţii sale cu trei zile înainte de 1 ianuarie (30 decembrie, n.n.) 1915 şi a fost înmormântat aici în catedrală cu cele mai mari onoruri, în prezenţa Preailustrului şi Preacucernicului RAYMUND NETZHAMMER, O.S.B., arhiepiscop de Bucureşti, a ambelor feluri de cler din dieceză, precum şi cu participarea unui popor foarte numeros, în ziua următoare după 1 ianuarie (2 ianuarie, n.n.), în anul Domnului 1916. Rugaţi-vă pentru el)².

12. Mihai Robu, episcop de Iaşi (1925-1944), Decedat la Finiş lângă Beiuş la 27 septembrie 1944, a fost înmormântat în cimitirul greco-catolic din Beiuş, şi apoi reînhumat, la 3 martie 1964, de PS Petru Pleşca în catedrala din Iaşi (în partea de nord, în stânga crucierei), unde există şi un epitaf pe care este notat:

"H.I.C. / Resurectionem expectat / Ill-mus ac Rev-mus D-nus / D. MICHAEL ROBU / Episcopus Iassinesis / Qui in Săbăoani natus die 10 mense aprili anno 1884, primus indigena e clero dioecesano ad episcopatum evectus anno 1925 mense majo die 7. Eodem anno die 20 septembris consecratus, pietate, humilitate, animi bonitate, maxima assiduitate et zelo animarum eminuit. Omnia omnibus factus gregem sibi concreditum. / Spiritu vere paterne gubernavit, seminarium Dioecesanum indefesso labore restituit ac provexit, clerum dioecesanum auxit, novas paroecias erexit, fidem et mores tutavit atque promovit, dignus qui pater omnium vocaretur omniumque sibi corda devinxerit, immani bello mundiali secundo furente, dum seminario conflagratione destructo sedem refugii quaereret, in loco Transilvaniae, Beiuş, gravi improviso morbo affectus, obiit die 27 septemvris, anni 1944 in coemeterio eiusdem loci ad tempus sepultus. Anno 1964, mense martio die 3. Excellentissimus Dominus Petrus Pleşca ordinarius Iassiensis, exuvias reduci et in hac ecclesia cathedrali honorifice collocari curavit, ut qui sanctitate vitae et zelo pastorali omnibus praefulserit, posteris exemplar et apud Deum intercessor existat. / R.I.P."

(Aici zace înmormântat, / Aşteaptă Învierea / Preavenerabilul şi Preaslăvitul domn / MIHAI ROBU / episcop de Iaşi. / Acesta s-a născut la Săbăoani în ziua de 10 aprilie în anul 1884 şi a fost primul localnic din clerul diecezan înălţat la episcopat în ziua de 7 mai 1925. în acelaşi an, în ziua de 20 septembrie, a fost consacrat şi s-a evidenţiat prin pietate, umilinţă, prin bunătate sufletească, printr-o mare perseverenţă şi printr-o grijă deosebită faţă de suflete. S-a făcut pentru toţi toate şi s-a dăruit turmei sale. / A păstorit într-un spirit cu adevărat părintesc şi, printr-un efort neobosit, a reînnoit şi a înălţat Seminarul Diecezan, a mărit numărul clericilor din Dieceză, a înfiinţat noi parohii, a susţinut şi a întărit credinţa şi moravurile; este numit un adevărat părinte al tuturor şi a unit inimile credincioşilor. în cel de-al doilea crud şi sângeros Război Mondial, după ce Seminarul a fost distrus, în timp ce căuta o reşedinţă de refugiu într-un loc din Transilvania, la Beiuş, a fost lovit pe neaşteptate de o boală gravă şi a murit în ziua de 27 septembrie a anului 1944, fiind înmormântat în cimitirul aceleaşi localităţi pentru un timp, până în ziua de 3 martie 1964. / Excelenţa Sa, Episcopul Petru Pleşca, Ordinarius al Diecezei de Iaşi, a adus osemintele în această Catedrală şi s-a îngrijit să fie aşezate cu cinste ca să lumineze tuturor, prin zelul pastoral şi sfinţenia vieţii şi să fie pentru urmaşi un exemplu şi un mijlocitor la Dumnezeu. / Să se odihnească în pace!)³.

13. Anton Durcovici, episcop (1947-1949). A murit la în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei la 10 decembrie 1951. A fost înmormântat în secret într-un cimitir din acest oraş. Din cimitirele din Sighetu Marmaţiei, PS Petru Gherghel a adus pământ şi a pus, la 17 mai 2008, o urnă în catedrală (în partea de sud, în dreapta crucierei), împreună cu un epitaf pr care este notat:

"In perpetuam rei memoriam! / Dei caritate gratoque animo, in gratiarum actionem / erga nostrum magnum sacerdotem ac pastorem, / qui / D.D. Antonius Durcovici / Episcopus Iassiensis, / membrum capituli canonicorum cathedralis "Sanctus Joseph" Bucharestiensis, / rector seminarii "Sanctus spiritus", / magister ac animarum alumnorumque formator, / praeclarus praedicator et theologus peritus, / intrepidus testis fidei fidelitatisque erga christum suamque ecclesiam, / cultor devotissimus erga dei genitricem virginemque mariam, / cui, pergavis persecutionis tempore, / dioecesim Iassiensem omnemque populum fidelium romaniae consecravit, / victima amoris erga christum, super aram noastrae patriae vitam profundens, / in carcere civitatis Sighetu Marmatiae die x decembris anni MCMLI, / fidei amorisque versus martyr, spe fultus, sum corpus, / hocce pulvere heic deposito permixtum, ex coemeterio sine crucibus asportato / reverturum ac congregaturum una cum hac terra benedicta Moldaviae, / in sua cathedrali, / populus fidelis dioecesis Iassiensis / una cum suo pastore, episcopo Petro Gherghel, / cumque sacerdotibus ac personis consecratis omnibus, / hocce praeclarum monumentum, CXX annis a nativitate praeteritis / et LX annis jam a sua episcopali consecratione voluntis, / posuit et dedicavit. / "Nisi granum frumenti cadens in terram mortuum fuerit, / ipsum solum manet; / si autem mortuum fuerit, multum fructum affert" (Io 12,24) / Iassiis / die XVII mensis maii anni MMVIII"

(Spre veşnică amintire. Cu profund respect şi dragoste dumnezeiască, cu recunoştinţă faţă de marele nostru preot şi păstor, dr. Anton Durcovici, episcop de Iaşi, membru al capitulului canonicilor catedralei "Sfântul Iosif" Bucureşti, rector al Seminarului "Sfântul Duh", mărturisitor al credinţei şi al fidelităţii faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa, cinstitor devotat al Maicii Preacurate, Fecioara Maria, în grija căreia a consacrat, în anii grei ai persecuţiei, Dieceza de Iaşi şi tot poporul credincios al României, victimă de iubire pe altarul de jertfă al neamului nostru în închisoarea din Sighetu Marmaţiei la 10 decembrie 1951, adevărat martir al credinţei şi iubirii, plin de speranţa că trupul său amestecat cu ţărâna aşezată aici, în cimitirul fără cruci, se va întoarce şi se va uni cu pământul binecuvântat al Moldovei, în catedrala sa. Poporul credincios al Episcopiei de Iaşi, împreună cu păstorul său - episcop Petru Gherghel -, cu tot clerul şi cu toate persoanele consacrate, a pus şi a dedicat acest monument de preţuire la 120 de ani de la naştere şi la 60 de ani de la consacrarea episcopală. "Adevăr, adevăr vă spun: Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur: însă dacă moare, aduce mult rod" (In 12,24))⁴.

14. Francisc Anton Tasso, preot. A murit în faimă de sfinţenie la Răchiteni, la 5 martie 1765 (lăsatul secului). La 5 iunie 1782, rămăşiţele lui au fost transportate în bisericuţa cea nouă din Răchiteni şi îngropate în faţa altarului. A fost reînhumat la Iaşi la 30 iulie 1813, în locul unde se afla banca de împărtăşanie în biserica dinainte de restaurarea din 1864-1866⁵. Nu se ştie dacă a fost mutat cu ocazia restaurărilor din 1864-1866.

15. Registrul Parohiei Iaşi arată că la 3 februarie 1830 a decedat pr. Ştefan Iannucci, misionar, "ex-administrator al acestei biserici", îngrijit cu sfintele taine, care a fost înmormântat aproape de altarul sfântului Anton din biserica dinainte de restaurarea din 1864-1866. Cel care notează este pr. Inocenţiu M. Pamfili⁶. Cum este amintit mai sus, lângă acelaşi altar a mai fost înmormântat pr. Alois Landi, care în schema pr. Iosif Malinowski corespunde cu mijlocul catedralei, în partea de sud.

Dacă s-au păstrat aceleaşi locuri pentru unii dintre răposaţi, avem şi câteva informaţii de cum arăta biserica înainte de restaurare. Unde-i acum amvonul era un altar al sfântului Francisc. La mijloc în partea de sud era altarul sfântului Anton. Undeva în dreapta, probabil în faţă, în partea opusă amvonului de acum, era o icoană a sfântului Rochus.

Despre câţiva preoţi sunt informaţii că ar fi murit la Iaşi. Dacă au fost înmormântaţi în cimitirul de lângă biserică, în cel din Copou sau în bisericile construite înaintea celei de astăzi, probabil că au fost aduşi împreună cu alţii în biserică.

- Pr. Francisc Sigismund, un polonez, călugăr minorit franciscan, pe tipul lui Marco Bandini a fost înmormântat în biserica de atunci chiar de către arhiepiscop⁷. Cercetând contextul relatării lui Marco Bandini, rezultă probabilitatea ca preotul să fi decedat la 5 noiembrie 1646 şi să fi fost înmormântat la 7 noiembrie 1646⁸. Biserica de atunci era alta. Dacă rămăşiţele pământeşti i-au fost a fost transferate în catedrală nu ştim.

- La 13 mai 1716, pr. Alexandru Fischer, prefect (1714-1716), a murit înecat în râul Trotuş şi a fost înmormântat pe un câmp. În anul 1726, prefectul Ioan Francisc Bossi (1721-1729) l-a înmormântat în biserica din Iaşi⁹.

- Pr. Francisc Pesci,numit la 16 ianuarie 1736 prefect apostolic. După trei ani a murit la reşedinţa sa din Iaşi în anul 1739, probabil în luna mai întrucât următorul prefect pr. Iacint Lisa, a fost numit la 25 mai 1739¹⁰.

- Pr. Francisc Anton Mandrelli a murit la 19 decembrie 1742¹¹. Fusese lăsat ca viceprefect de către pr. Iacint Lisa care plecase la Roma pentru a da seamă de starea Misiunii.

- Pr. Carol M. Leonardi, prefect al Misiunii de la 22 ianuarie 1848, a murit la reşedinţa din Iaşi, la 18 septembrie 1749 de febră malignă, după 11 zile de boală¹².

- Pr. Claudiu Gavet Sabaudus de Camberiaco, prefect al Misiunii (28 aprilie - 4 august 1766). A fost al 36-lea prefect. Vestea numirii lui ca prefect a ajuns la Iaşi la 22 iunie 1766. A murit la 4 august 1766 la Iaşi¹³.

- La 11 octombrie 1796, a murit la Iaşi, după zece? zile de febră, după o criză? de tuberculoză, asistat de Sassano, bătrânul Ambrozie Wolski (avea 65 de ani), care timp de şase ani s-a îngrijit de polonezi şi de armenii catolici¹⁴.

- Pr. Iosif Borioli a murit la Iaşi, la 28 ianuarie 1803¹⁵. Era italian din Piacenza şi a venit în Moldova în anul 1794.

- Este posibilă să fi murit la Iaşi şi pr. Amadeu Pak la 30 mai 1837. A venit în Misiune în anul 1833 înlocuindu-l pe pr. Heja de la Grozeşti. Necrologul notează că a murit la Iaşi¹⁶. În Registrul decedaţilor din Parohia Iaşi nu este notat.

Pr. Iuliu Weber, paroh al catedralei, în anul 1907 notează: "Mormintele despre care ştiu că sunt în biserică sunt bine închise. Dacă sunt morminte sub altare, nu pot să ştiu"¹⁷.

Sub prezbiter se presupune că se află o criptă cu mai multe morminte. Cu siguranţă, săpăturile arheologice care se desfăşoară în catedrală vor crea posibilitatea să se identifice mai multe morminte.

Pr. Cornel Cadar

Note

¹ AERC Iaşi, Liber mortuorum 1901-1926, tom III, p. 158, f. 80 v., nr. 1. Alte informaţii în Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 255-256; Bonaventura Morariu, "Seria cronologică a episcopilor şi prefecţilor apostolici ai Misiunii Fraţilor Minori Conventuali din Moldova (România) în secolul al XIX-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2013", Iaşi, 2014, p. 184, 188-189; Catedrala romano-catolică Iaşi, Editura "Presa Bună", Iaşi, 2008, p. 125; Anton Despinescu, "Episcopul Nicolae Iosif Camilli: prima păstorire (1884-1894)", în "Buletin istoric", nr. 5/2004, p. 45-82; Anton Despinescu, "Activitatea pastorală a lui Nicolae-Iosif Camilli ca arhiepiscop-episcop de Iaşi (1904-1915)", în "Buletin istoric", nr. 10/2009, p. 45-68.

² Bonaventura Morariu, "Seria cronologică a episcopilor şi prefecţilor apostolici ai Misiunii Fraţilor Minori Conventuali din Moldova (România) în secolul al XIX-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2013", Iaşi, 2014, p. 198-199, nota 21: de notat că N.I. Camilli a fost consacrat ep. de Mosinop. în ziua de 4 decembrie 1881 şi a fost numit ep. de Iaşi în ziua de 27 iunie 1884; zilele menţionate în epitaf sunt după stilul vechi. O altă traducere a epitafului se găseşte în Anton Despinescu, "Activitatea pastorală a lui Nicolae-Iosif Camilli ca arhiepiscop-episcop de Iaşi (1904-1915)", în "Buletin istoric", nr. 10/2009, p. 65-66.

³ Iosif Tamaş, Fabian Doboş (editori), Dinamica păstoririi Bisericii Romano-Catolice de la înfiinţarea Episcopiei de Iaşi (1884) până în prezent, vol. II: Episcopul Mihai Robu, Editura "Sapientia", Iaşi, 2011, p. 359-360.

⁴ Traducerea se găseşte în "Almanahul «Presa Bună» 2009", Iaşi, 2010, p. 88.

⁵ Bonaventura Morariu, "Un venerabil paroh franciscan din Răchiteni" în "Almanahul «Viaţa» 1926", p. 63. Alte informaţii în Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 65; Bonaventura Morariu, "Seria cronologică a prefecţilor apostolici ai vechii noastre Misiuni în Moldova şi Ţara Românească în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2012", Iaşi, 2013, p. 172-173; Catedrala romano-catolică Iaşi, Editura "Presa Bună", Iaşi, 2008, p. 131-134. Pr. Iosif Gabor (Parohia Catolică Iaşi (ms.), Luizi-Călugăra, 1986, p. 154,157) identifică eronat locul reînhumării ca fiind zona băncii din împărtăşanie din actuala biserică.

⁶ AERC Iaşi, dosar 1/1827-1855, f. 13, poziţia 5. Vezi şi Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 45 (în care se precizează că era din Roma); "Seria cronologică a episcopilor şi prefecţilor apostolici ai Misiunii Fraţilor Minori Conventuali din Moldova (România) în secolul al XIX-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2013", Iaşi, 2014, p. 176 (în care se precizează că a murit în reşedinţa din Iaşi).

⁷ Marco Bandini, Codex. Vizitarea generală a tuturor Bisericilor Catolice de rit roman din Provincia Moldova 1646-1648, Editura "Presa Bună", Iaşi, 2006, p. 100.

⁸ Se relatează că, la aflarea veştii morţii părintelui Sigismund, parohul de Iaşi, Gasparo da Noto, a plecat înainte de terminarea vizitei de la Huşi. Vizita începută în seara de 2 noiembrie s-a încheiat a cincea zi, care corespunde cu 6 noiembrie. La 8 noiembrie arhiepiscopul ajunge la Bârlad. (Marco Bandini, Codex. Vizitarea generală a tuturor Bisericilor Catolice de rit roman din Provincia Moldova 1646-1648, Editura "Presa Bună", Iaşi, 2006, p. 90, 96-100, 104.

⁹ Emil Dumea, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Editura "Sapientia", Iaşi, 2003, p. 69, nota 82; Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 112.

¹⁰ Iosif Gabor, Ierarhia catolică a Moldovei II: Episcopia de Bacău (ms.), Nisiporeşti, 1970, p. 176 (340); Bonaventura Morariu, "Seria cronologică a prefecţilor apostolici ai vechii noastre Misiuni în Moldova şi Ţara Românească în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2012", Iaşi, 2013, p. 168; Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 122; Emil Dumea, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Editura "Sapientia", Iaşi, 2003, p. 94, notează că a murit "în mod imprevizibil la începutul anului 1740".

¹¹ Iosif Gabor, Ierarhia catolică a Moldovei II: Episcopia de Bacău (ms.), Nisiporeşti, 1970, p. 177 (341); Bonaventura Morariu, "Seria cronologică a prefecţilor apostolici ai vechii noastre Misiuni în Moldova şi Ţara Românească în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2012", Iaşi, 2013, p. 168; Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 250; Diplomatarium Italicum, Documenti raccolti negli archivi italiani (Şcoala Română din Roma), vol. I, 1925, p. 56-57.

¹² Bonaventura Morariu, "Seria cronologică a prefecţilor apostolici ai vechii noastre Misiuni în Moldova şi Ţara Românească în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2012", Iaşi, 2013, p. 169; Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 193; Emil Dumea, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Editura "Sapientia", Iaşi, 2003, p. 120, nota 263.

¹³ Iosif Gabor, Ierarhia catolică a Moldovei II: Episcopia de Bacău (ms.), Nisiporeşti, 1970, p. 199 (363; Bonaventura Morariu, "Seria cronologică a prefecţilor apostolici ai vechii noastre Misiuni în Moldova şi Ţara Românească în sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2012", Iaşi, 2013, p. 170; Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 165; Emil Dumea, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Editura "Sapientia", Iaşi, 2003, p. 132-133, precizează că a murit la 24 iulie 1766, iar în nota 34 notează că "la 23 iulie, Giovanninetti anunţă Propaganda că prefectul a trecut din aceasta la o viaţă mai bună, după ce a primit toate preasfintele sacramente".

¹⁴ Emil Dumea, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Editura "Sapientia", Iaşi, 2003, p. 160 şi nota 184.

¹⁵ "Seria cronologică a episcopilor şi prefecţilor apostolici ai Misiunii Fraţilor Minori Conventuali din Moldova (România) în secolul al XIX-lea", în "Almanahul «Presa Bună» 2013", Iaşi, 2014, p. 173; Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 34 (notează ca dată a morţii 23 ianuarie 1803); Emil Dumea, Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea, Editura "Sapientia", Iaşi, 2003, p. 167, nota 212.

¹⁶ Petru Tocănel, Storia della Chiesa Cattolica in Romania, vol. III, Padova, 1965, p. 254, 267-268 (unde e notat Amadeo Paak); Iosif Gabor, Iosif Simon, Necrolog, p. 115 (unde e notat Amadeus Pasc), 281.

¹⁷ AERCIS, dosar 5/1907, f. 13.

Mai multe imagini puteţi vedea în albumul foto: Preoţi şi episcopi înmormântaţi în catedrala din Iaşi (II)

* * *