altmarius

cultură şi spiritualitate

Premiu pentru activitate istorica

Marţi, 7 Decembrie 2010

Recunoscută de utilitate publică în 1987, Fundaţia Napoleon din Franta, http://www.napoleon.org/fr/fondation/index.asp, are ca obiectiv încurajarea cercetării istoriei perioadelor Consulatului şi celor două Imperii napoleoniene şi participă la prezervarea patrimoniul acestor epoci.

Anual, Fundaţia acordă trei premii unor lucrări de istorie sau istoria artei dedicate vremurilor lui Napoleon I si Napoleon al III-lea. In 2010 juriul format din :

Preşedinte: Victor-André Masséna, Principe d'Essling, Preşedinte al Fundaţiei, Dl. Jean-Claude Lachnitt, Profesorul Jacques-Olivier Boudon, Principele Gabriel de Broglie, Cancelar al Institului Franţei, membru al Academiei franceze, Profesorul Bruno Foucart, Dl. Jacques Jourquin, Doctorul Jean-François Lemaire, Dna Muratori-Philip, Dna. Jean-Marie Rouart, membru al Academiei franceze, Dl. Laurent Theis, istoric şi editor, Profesorul Jean Tulard, membru al Institului Franţei, a desemnat drept câştigătoare lucrările următoare :

Premiul "Le Premier Empire-Fondation Napoléon" Domnului Vincent Haegele pentru Napoléon et Joseph Bonaparte, le pouvoir et l'ambition, Paris, Tallandier, 2010;

Premiul "Le Second Empire-Fondation Napoléon", Domnului Gabriel Badea-Păun, pentru Le style Second Empire, Architecture, décors et art de vivre, Paris, Citadelles et Mazenod, 2009.

Premiul "Fondation Napoléon pour un livre étranger" a revenit Domnului Dominic Lieven pentru Russia against Napoléon, Londra, Penguin Books, 2009.

Premiile vor fi înmânate de Alteţa Sa Imperială Principesa Napoléon, marţi, 7 decembrie, la Palatul Legiunii de Onoare în prezenţa Marelui Cancelar al Legiunii de Onoare, Generalul de Armată Jean-Louis Georgelin.

Gabriel Badea-Păun s-a născut la Sinaia, în 1973. Studii de istorie la Universitatea din Bucureşti; doctor în istoria artei al Universităţii Paris IV-Sorbona (2005). A publicat : Monarhi europeni. Marile modele, 1848-1914, Editura Silex, Bucureşti, 1997, (împreună cu Ion Bulei); Carmen Sylva, Versuri alese, o antologie, Editura Eminescu, Bucureşti, 1998; Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a României, 1843-1916, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003, ediţie revăzută şi adăugită în 2007 şi 2008; Portraits de Société XIX-XXe siècles, Citadelles et Mazenod, Paris, 2007, cu varianta engleză The Society Portrait, from David to Warhol, coproducţie Vendome Press, New York şi Thames & Hudson, Londra; lucrare distinsă cu Prix du Cercle Montherlant-Académie des Beaux-Arts (Paris, 2008) ; Mecena şi Comanditari. Artă şi mesaj politic, Noi Media Print, Bucureşti, 2009, lucrare distinsă cu Premiul Alexandru Tzigara-Samurcaş al Fundaţiei Magazin Istoric (2010) şi Le style Second Empire. Architecture, décors et art de vivre, Citadelles et Mazenod, Paris, 2009 ; a semnat numeroase articole de istoria artei în reviste de specialitate din Franţa şi România : Bulletin de la Société de l'histoire de l'art français, Nouvelles de l'Estampe, Revue de la Bibliothèque Nationale de France, Revue roumaine d'histoire de l'art, etc. A organizat trei expoziţii consacrate unor personaje din Familia Regală a României: Elisabeta, Doamna şi Regina României, 1843-1916Principesele române (12-29 mai 1994) amândouă la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti, precum şi Fotografie şi document. Relaţii româno-canadiene în primele decenii ale secolului al XX-lea (1 iulie-1 august 1998) la Muzeul Naţional de Artă al României. Decorat cu ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2009), iar în vara acestui an de către Maiestatea Sa Regele Mihai I cu Medalia pentru Loialitate-Regele Mihai.

Vizualizări: 17

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor