Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la solemnitatea Sfinţii Petru şi Paul
sâmbătă, 29 iunie 2013
Domnilor cardinali,
Eminenţa voastră mitropolit Ioannis,
Veneraţi fraţi întru episcopat şi întru Preoţie,
Iubiţi fraţi şi surori,
Celebrăm solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, patroni principali ai Bisericii din Roma: o sărbătoare făcută şi mai frumoasă prin prezenţa de episcopi din toată lumea. O mare bogăţie care ne face să retrăim, într-un fel, evenimentul de la Rusalii: astăzi, ca odinioară, credinţa Bisericii vorbeşte în toate limbile şi vrea să unească popoarele într-o unică familie.
Salut din inimă şi cu recunoştinţă delegaţia Patriarhiei din Constantinopol, condusă de mitropolitul Ioannis. Îi mulţumesc patriarhului ecumenic Bartolomeu I pentru acest reînnoit gest fratern. Îi salut pe domnii ambasadori şi autorităţile civile. O mulţumire specială adresez lui Thomanerchor, corul de laThomaskirche [Biserica "Sfântul Toma"] din Leipzig – biserica lui Bach – care animă liturgia şi care constituie o altă prezenţă ecumenică.
Trei gânduri despre slujirea petrină, conduşi de verbul “a întări”. În ce anume este chemat să întărească episcopul de Roma?
1. Înainte de toate, a întări în credinţă. Evanghelia vorbeşte despre mărturisirea lui Petru: “Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt 16,16), o mărturisire care nu se naşte de la el, ci de la Tatăl ceresc. Şi datorită acestei mărturisiri Isus spune: “Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea” (v. 18). Rolul, slujirea eclezială a lui Petru îşi are fundamentul în mărturisirea de credinţă în Isus, Fiul Dumnezeului celui viu, făcută posibilă de un har dăruit de sus. În a doua parte a evangheliei de astăzi vedem pericolul de a gândi în mod lumesc. Atunci când Isus vorbeşte despre moartea şi învierea sa, despre drumul lui Dumnezeu care nu corespunde drumului uman al puterii, în Petru ies în evidenţă carnea şi sângele: “a început să-l certe spunând: … Asta nu ţi se va întâmpla niciodată” (16,22). Şi Isus are un cuvânt dur: “Mergi în urma mea, Satană. Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine” (v. 23). Când lăsăm să prevaleze gândurile noastre, sentimentele noastre, logica puterii umane şi nu ne lăsăm instruiţi şi conduşi de credinţă, de Dumnezeu, devenim piatră de poticnire. Credinţa în Cristos este lumina vieţii noastre de creştini şi de slujitori în Biserică!
2. A întări în iubire. În a doua lectură am ascultat cuvintele emoţionante ale sfântului Paul: “Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa” (2Tim 4,7). Despre ce luptă este vorba? Nu aceea a armelor umane, care din păcate încă însângerează lumea; ci este lupta martiriului. Sfântul Paul indică o armă: mesajul lui Cristos şi dăruirea întregii sale vieţi pentru Cristos şi pentru alţii. Şi tocmai expunerea personală, a se lăsa consumat pentru evanghelie, a se face totul pentru toţi, fără a se cruţa, l-a făcut credibil şi a zidit Biserica. Episcopul de Roma este chemat să trăiască şi să întărească în această iubire faţă de Cristos şi faţă de toţi fără deosebiri, limite şi piedici. Şi numai episcopul de Roma: voi toţi, noi arhiepiscopi şi episcopi, aveţi aceeaşi îndatorire: să vă lăsaţi consumaţi pentru evanghelie, să vă faceţi totul pentru toţi. Îndatorirea de a nu vă cruţa, de a ieşi din voi înşivă în slujba sfântului popor credincios al lui Dumnezeu.
3. A întări în unitate. Aici mă opresc asupra gestului pe care l-am săvârşit. Pallium-ul este simbol de comuniune cu succesorul lui Petru, “principiu şi fundament perpetuu şi vizibil al unităţii credinţei şi al comuniunii” (Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituţia dogmatică despre Biserică Lumen gentium, 18). Şi prezenţa voastră aici, dragi confraţi, este semnul că această comuniune a Bisericii nu înseamnă uniformitate. Conciliul al II-lea din Vatican, referindu-se la structura ierarhică a Bisericii afirmă că Domnul “i-a constituit pe apostoli în formă de colegiu sau grup stabil, în fruntea căruia l-a pus pe Petru, ales din mijlocul lor” (ibid. 19). A confirma unitatea: Sinodul Episcopilor, în armonie cu primatul. Trebuie să mergem pe acest drum al sinodalităţii, să creştem în armonie cu slujirea primatului. Şi continuă Conciliul: “acest colegiu, întrucât este compus din mulţi, exprimă varietatea şi universalitatea poporului lui Dumnezeu” (ibid. 22). În Biserică, varietatea, care este o mare bogăţie, se întemeiază mereu în armonia unităţii, ca un mare mozaic în care toate pietricelele colaborează la formarea unicului mare plan al lui Dumnezeu. Şi acest lucru trebuie să determine la depăşirea oricărui conflict care răneşte trupul Bisericii. Uniţi în diferenţe: nu există alt drum catolic pentru a ne uni. Acesta este spiritul catolic, spiritul creştin: unirea în diferenţe. Acesta este drumul lui Isus! Pallium-ul, dacă este semn al comuniunii cu episcopul de Roma, cu Biserica universală, cu Sinodul Episcopilor, este şi o angajare pentru fiecare dintre voi să fiţi instrumente de comuniune.
A-l mărturisi pe Domnului lăsându-ne instruiţi de Dumnezeu; a ne consuma din iubire faţă de Cristos şi faţă de evanghelia sa; a fi slujitori ai unităţii. Acestea, iubiţi confraţi întru episcopat, sunt consemnele pe care sfinţii apostoli Petru şi Paul le încredinţează fiecăruia dintre noi, pentru ca să fie trăite de fiecare creştin. Să ne conducă şi să ne însoţească mereu cu mijlocirea sa sfânta Născătoare de Dumnezeu: Regina apostolilor, roagă-te pentru noi! Amin.
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.06.2013
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius