Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la solemnitatea Rusaliilor, Bazilica San Pietro,
duminică, 8 iunie 2014
“Toţi au fost umpluţi de Duh Sfânt” (Fap 2,4).
Vorbind apostolilor la Ultima Cină, Isus le-a spus că, după plecarea sa din această lume, le va trimite lor darul Tatălui, adică pe Duhul Sfânt (cf. In 15,26). Această promisiune se realizează cu putere în ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt coboară asupra discipolilor adunaţi în cenacol. Această revărsare, deşi extraordinară, n-a rămas unică şi limitată la acel moment, ci este un eveniment care s-a reînnoit şi încă se reînnoieşte. Cristos glorificat la dreapta Tatălui continuă să realizeze promisiunea sa, trimiţând asupra Bisericii pe Duhul dătător de viaţă, care ne învaţă şi ne aminteşte şi ne face să vorbim.
Duhul Sfânt ne învaţă: este învăţătorul interior. Ne conduce pe drumul corect, prin situaţiile vieţii. El ne învaţă drumul, calea. În primele timpuri ale Bisericii, creştinismul era numit “calea” (cf. Fap 9,2), şi Isus însuşi este calea. Duhul Sfânt ne învaţă să-l urmăm, să mergem pe urmele sale. Mai mult decât un învăţător de doctrină, Duhul Sfânt este un învăţător de viaţă. Şi din viaţă face parte desigur şi ştiinţa, cunoaşterea, dar în orizontul mai amplu şi armonios al existenţei creştine.
Duhul Sfânt ne aminteşte, ne aminteşte tot ceea ce a spus Isus. Este amintirea vie a Bisericii. Şi în timp ce ne face să ne amintim, ne face să înţelegem cuvintele Domnului.
Această amintire în Duh şi graţie Duhului nu se reduce la un fapt mnemonic, este un aspect esenţial al prezenţei lui Cristos în noi şi în Biserica sa. Duhul adevărului şi al carităţii ne aminteşte tot ceea ce a spus Cristos, ne face să intrăm tot mai deplin în sensul cuvintelor sale. Noi toţi avem această experienţă: un moment, în orice situaţie, există o idee şi apoi o alta se leagă cu un text din Scriptură… Duhul Sfânt ne face să parcurgem acest drum: drumul amintirii vii a Bisericii. Şi acest lucru cere de la noi un răspuns: cu cât răspunsul nostru este mai generos, cu atât cuvintele lui Isus devin mai mult în noi viaţă, devin atitudini, alegeri, gesturi, mărturie. În substanţă, Duhul ne aminteşte porunca iubirii şi ne cheamă s-o trăim.
Un creştin fără amintire nu este un adevărat creştin: este un creştin la jumătatea drumului, este un bărbat sau o femeie prizonier al momentului, care nu ştie să preţuiască istoria sa, nu ştie s-o citească şi s-o trăiască drept istorie de mântuire. În schimb, cu ajutorul Duhului Sfânt, putem să interpretăm inspiraţiile interioare şi evenimentele vieţii în lumina cuvintelor lui Isus. Şi astfel creşte în noi înţelepciunea amintirii, înţelepciunea inimii, care este un dar al Duhului. Fie ca Duhul Sfânt să reînsufleţească în noi toţi amintirea creştină! Şi în acea zi, cu apostolii, era Femeia amintirii, aceea care de la început medita toate acele lucruri în inima sa. Era Maria, Mama noastră. Fie ca ea să ne ajute pe acest drum al amintirii.
Duhul Sfânt ne învaţă, ne aminteşte şi – o altă trăsătură – ne face să vorbim, cu Dumnezeu şi cu oamenii. Nu există creştini muţi, muţi cu sufletul; nu, nu există loc pentru asta.
Ne face să vorbim cu Dumnezeu în rugăciune. Rugăciunea este un dar pe care-l primim gratuit; este dialog cu el în Duhul Sfânt, care se roagă în noi şi ne permite să ne adresăm lui Dumnezeu numindu-l Tată, Tătic, Abba (cf. Rom 8,15; Gal 4,4); şi acesta nu este numai un “mod de a spune”, ci este realitatea, noi suntem realmente fii ai lui Dumnezeu. “Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom 8,14).
Ne face să vorbim în actul de credinţă. Nimeni dintre noi nu poate spune: “Isus este Domnul” – am auzit asta astăzi – fără Duhul Sfânt. Şi Duhul ne face să vorbim cu oamenii în dialogul fratern. Ne ajută să vorbim cu ceilalţi recunoscând în ei nişte fraţi şi nişte surori; să vorbim cu prietenie, cu duioşie, cu blândeţe, înţelegând neliniştile şi speranţele, tristeţile şi bucuriile celorlalţi.
Dar este şi mai mult: Duhul Sfânt ne face să vorbim oamenilor şi în profeţie, adică făcându-ne “canale” umile şi docile ale cuvântului lui Dumnezeu. Profeţia este făcută cu sinceritate, pentru a arăta deschis contradicţiile şi nedreptăţile, dar mereu cu blândeţe şi intenţie constructivă. Pătrunşi de Duhul iubirii, putem să fim semne şi instrumente ale lui Dumnezeu care iubeşte, care slujeşte, care îşi dă viaţa.
Recapitulând: Duhul Sfânt ne învaţă calea; ne aminteşte şi ne explică toate cuvintele lui Isus; ne face să ne rugăm şi să-i spunem lui Dumnezeu Tată, ne face să vorbim oamenilor în dialogul fratern şi ne face să vorbim în profeţie.
În ziua de Rusalii, când discipolii “au fost umpluţi de Duh Sfânt”, a fost botezul Bisericii, care s-a născut “în ieşire”, în “plecare” pentru a anunţa tuturor vestea bună. Mama Biserică, ce porneşte pentru a sluji. Ne amintim de cealaltă Mamă, Mama noastră care a plecat cu promptitudine, pentru a sluji. Mama Biserică şi Mama Maria: amândouă fecioare, amândouă mame, amândouă femei. Isus a fost peremptoriu cu apostolii: nu trebuiau să se îndepărteze de Ierusalim înainte de a fi primit de sus puterea Duhului Sfânt (cf. Fap 1,4.8). Fără el nu există misiune, nu există evanghelizare. Pentru aceasta cu toată Biserica, împreună cu mama noastră Biserică catolică să invocăm: Vino, Duhule Sfânt!
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.06.2014
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius