altmarius

cultură şi spiritualitate

Predica papei Francisc la ”Sf. Marta”: Împărăția lui Dumnezeu are nevoie de curaj, nu de o pastorație de conservare

Papa Francisc la Sf. Liturghie în capela Casei ”Sf. Marta”.

RV 31 oct 2017. Pentru a face să crească Împărăția lui Dumnezeu este nevoie de curajul de a semăna grăuntele de muștar și de a amesteca plămada în tot aluatul; de multe ori, în schimb, se preferă o ”pastorație de conservare”. Este observația papei Francisc de la omilia Sfintei Liturghii celebrată în cursul dimineții de marți în capela Casei ”Sf. Marta”.

Comentând lecturile biblice ale zilei, pontiful s-a oprit asupra Evangheliei (Luca 13,18-21) în care Isus compară Împărăția lui Dumnezeu cu grăuntele de muștar și cu plămada care face să dospească tot aluatul. Ambele elemente, a remarcat Sfântul Părinte, sunt mici, dar cu toate acestea au înăuntru ”o putere care crește”. La fel este și pentru Împărăția lui Dumnezeu: puterea ei vine din interior.

La prima lectură a Sfintei Liturghii, luată din Scrisoarea către Romani (Rom 8,18-25), apostolul Paul evidențiază tensiunile care marchează existența, dar aceste suferințe ”nu sunt comparabile cu gloria care ne așteaptă”. Este vorba de ”tensiunea dintre suferință și glorie”. În aceste vicisitudini, însă, există o ”așteptare arzătoare” cu privire la ”revelația măreață a Împărăției lui Dumnezeu”. O așteptare nu doar a noastră, a subliniat papa la predică, dar și a întregii Creații, supusă caducității asemenea nouă și îndreptată spre revelația fiilor lui Dumnezeu. Este forța interioară cea care ”ne conduce în speranță la plinătatea Împărăției lui Dumnezeu, o forță care vine de la Duhul Sfânt”.

Papa Francisc: «Speranța este cea care ne conduce la plinătate, speranța de a ieși din această închisoare, din această îngrădire, din această robie, din această putreziciune și de a ajunge la glorie: un drum de speranță. Speranța este un dar al Spiritului. Duhul Sfânt care este în noi ne conduce la o realitate măreață, la eliberare, la o mare glorie. De aceea Isus spune: ”în interiorul grăuntelui de muștar, în acea sămânță măruntă, se află o putere care descătușează o creștere de neînchipuit”».

”În noi și în Creație”, a continuat Sfântul Părinte, ”există o forță care se dezlănțuie, este Duhul Sfânt”, cel care ne dă speranța. A trăi în speranță înseamnă, de aceea, a lăsa ca ”aceste forțe ale Spiritului să ne ajute să creștem” spre plinătatea care ne așteaptă în glorie. Dar după cum plămada trebuie amestecată și grăuntele de muștar trebuie pus în pământ, pentru că altfel forța lor interioară rămâne pe loc, tot la fel pentru Împărăția lui Dumnezeu, care ”crește din interior, nu prin prozelitism”.

Papa Francisc: «Crește din interior, prin puterea Duhului Sfânt. Biserica a avut întotdeauna curajul de a lua sămânța și a o arunca, de a lua plămada și a o amesteca, dar a avut și teama de a o face. De multe ori noi observăm că se preferă o pastorație de conservare și nu de a lăsa ca Împărăția lui Dumnezeu să crească. ”Dar, se spune, noi rămânem în continuare cum suntem, foarte mici, acolo, suntem în siguranță…”. Iar Împărăția lui Dumnezeu nu crește. Pentru ca Împărăția să crească este nevoie de curaj: curajul de a arunca grăuntele, curajul de a amesteca plămada».

E adevărat, pe de altă parte, că dacă se aruncă sămânța, o pierd și dacă se amestecă plămada ”mă murdăresc pe mâini”, dar ”când se seamănă Împărăția lui Dumnezeu există întotdeauna o pierdere”.

Papa Francisc: «Vai de cei care predică Împărăția lui Dumnezeu cu iluzia de a nu-și murdări mâinile! Aceștia sunt paznici de muzee: preferă lucrurile frumoase, nu gestul de a arunca sămânța pentru ca forța să se dezlănțuie, nu gestul de a amesteca plămada pentru ca forța să o facă să crească. Acesta este mesajul lui Isus și al lui Paul: această tensiune care merge de la robia păcatului, pentru a fi simpli, la plinătatea gloriei. Speranța este cea care merge înainte. Speranța nu dezamăgește pentru că este foarte mică, la fel de mică precum grăuntele și plămada».

Speranța ”este virtutea cea mai umilă”, ”slujitoarea”, dar unde este speranță, acolo este Duhul Sfânt care duce mai departe Împărăția lui Dumnezeu. La finalul omiliei, ca de obicei, papa a îndemnat credincioșii să-și pună câteva întrebări inspirate din Cuvântul lui Dumnezeu. În această zi să ne întrebăm dacă credem cu adevărat că în speranță se află Duhul Sfânt cu care să vorbim.

(rv – D. Donnini – A. Dancă)

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

24 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor