Predica la Duminica dupa Botezul Domnului

[altmariustotal ortodox]

Predica la Duminica dupa Botezul Domnului

Duminica dupa Botezul Domnului 
(Inceputul propovaduirii Domnului) Matei 4, 12-17

In vremea aceea, auzind ca Ioan a fost pus in inchisoare, Iisus s-a dus in Galileea si parasind Nazaretul a venit de a locuit in Capernaum, langa mare, in hotarele lui Zabulon si Neftalim, ca sa se implineasca ceea ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor care sedeau in tinutul si in umbra mortii, lumina le-a rasarit. De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca: pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor.

Una din invataturile Sfintei Evanghelii din Duminica de azi spune: „De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca: pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor“ (Matei 4, 17). Acelasi cuvant l-a spus si Sfantul Ioan Botezatorul cand a inceput sa propovaduiasca in pustiul Iordanului: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor“ (Matei 3, 2). Acelasi cuvant l-au primit si Sfintii Apostoli, cand au fost trimisi sa propovaduiasca Evanghelia, ca le-a zis lor: „Si mergand, propovaduiti, zicand: S-a apropiat Imparatia Cerurilor“ (Matei 10, 7).

Dumnezeiasca Evanghelie de azi zice: „De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca...“ (Matei 4, 17). Dar ce inseamna „de atunci“? Adica de cand a fost prins si pus la inchisoare Sfantul si marele Prooroc Ioan Botezatorul. Acest adevar il arata Sfanta Evanghelie de azi, zicand: „Si Iisus, auzind ca Ioan a fost pus in inchisoare, a plecat in Galileea“ (Matei 4, 12). Dar oare Mantuitorul a plecat de frica in Galileea? Nicidecum! Ci s-a dus in Galileea ca sa inceapa a propovadui Evanghelia de acolo, dupa profetia proorocului Isaia, care zice: „Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul ce statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a stralucit“ (Isaia 9, 1; Matei 4, 15-16).

Iata, deci, care a fost pricina venirii Mantuitorului in Galileea: predicarea Evangheliei si luminarea celor ce zaceau in intuneric. Caci propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu in lume aduce adevarata lumina in inimile oamenilor credinciosi care nu numai ca aud cuvantul, ci il si implinesc cu fapta, dupa cuvantul Mantuitorului, care zice: „Fericiti cei ce aud cuvantul lui Dumnezeu si il pazesc pe dansul“ (Luca 11, 28). Cuvantul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce il asculta si il pun in practica. Altfel, cuvantul Evangheliei ne aduce osanda in loc de mantuire.

Dar, fratii mei crestini, cine sunt datori sa predice cuvantul lui Dumnezeu in Biserica Ortodoxa? Numai slujitorii Bisericii, adica episcopii, preotii si diaconii hirotoniti canonic au puterea si dreptul sa predice Evanghelia lui Hristos. Mirenii, in cazuri speciale, pot deveni misionari, ca ajutori ai clericilor, numai cu binecuvantarea ie-rarhilor respectivi. Asadar, nimeni din clerici si laici nu pot predica cuvantul lui Dumnezeu daca nu vor fi trimisi la aceasta misiune cu aprobarea Bisericii. Marele Apostol Pavel adevereste acest lucru, zicand: „Cum vor propovadui de nu vor fi trimisi?“ (Romani 10, 15). Numai sectele rupte de Biserica au cazut cu totul in extrema opusa, dand totala libertate laicilor sa predice cuvantul lui Dumnezeu fara a fi trimisi si sa explice Sfanta Scriptura dupa mintea lor. De aceea, astazi, lumea s-a umplut de erezii si secte, caci toate acestea predica cuvantul Sfintei Scripturi, nu dupa intelesul cel adevarat explicat de Sfintii Parinti, ci dupa mintile lor ratacite, stapanite de mandrie.

Nu putem tagadui ca au fost in Biserica si misionari laici, in primele secole, care au predicat cuvantul lui Dumnezeu si care nu au fost nici preoti, nici episcopi. Asa au fost marii misionari si apologeti crestini, oameni invatati care au aparat cauza crestinismului in fata imparatilor si a filosofilor pagani. (…)

Biserica lui Hristos a avut si misionari laici care au predicat cuvantul lui Dumnezeu inaintea imparatilor si a filosofilor si au aparat crestinismul cu pretul vietii lor, cum a fost Sfantul Iustin Martirul si Filosoful. Insa acestia au fost foarte bine orientati in adevarul dreptei credinte si de aceea au adus mare folos Bisericii lui Hristos prin invataturile lor cele luminate si patrunse de lumina adevarului.

Care erau conditiile principale ce se cereau misionarilor laici care aparau dreapta credinta? Prima conditie a misionarilor laici in Biserica dreptmaritoare era ca cel trimis sa predice cuvantul lui Dumnezeu sa fie un crestin verificat, evlavios, cu viata curata si sa cunoasca bine dogmele credintei Ortodoxe, deoarece dogmele sunt orientate dupa Sfanta si dumnezeiasca Scriptura si dupa Sfanta Traditie a Bisericii lui Hristos.

Apoi, sa cunoasca bine Sfintele Canoane apostolesti, ale celor sapte Sinoade Ecumenice si cele ale Sfintilor Parinti, deoarece Sfintele Canoane sunt norme ce randuiesc si reglementeaza viata Bisericii ca organism special ce conduce pe credinciosi pe calea mantuirii. Apoi, cei ce predicau cuvantul lui Dumnezeu dintre crestinii mireni erau intotdeauna sub ascultarea Bisericii, fiind trimisi, controlati si subordonati ierarhilor in eparhia carora actionau. Fara respectarea acestor conditii principale si obligatorii, misionarii laici care lucrau in afara Bisericii de multe ori contribuiau la crearea de secte si eresuri, dezbinand unitatea apostolica a Bisericii lui Hristos.

Datoria principala a propovaduirii Evangheliei lui Hristos cade insa in sarcina pastorilor Bisericii, adica a episcopilor si a preotilor. Mai putin in sarcina diaconilor si a calugarilor, care ajuta si ei la propovaduirea cuvantului, insa in chip secundar. Primul care a propovaduit Sfanta Evanghelie in lume a fost Insusi Domnul nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea a venit pe pamant si se cheama „Cuvant“, caci a vestit tuturor oamenilor prin cuvant Evanghelia mantuirii, a intemeiat Biserica si cele sapte Taine, si si-a dat viata pe Cruce ca sa rascumpere lumea din robia mortii, a necredintei si a osandei. Apoi, inaltandu-Se la cer de-a dreapta Tatalui, a incredintat datoria propovaduirii Cuvantului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli mari si celor saptezeci de apostoli, numiti mici, carora le-a poruncit, zicand: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua...“ (Matei 28, 19-20).

Apostolii sunt cei dintai propovaduitori ai cuvantului lui Dumnezeu in Legea Harului. Ei au hirotonit primii preoti si episcopi, pe care i-au randuit peste tot sa pastoreasca turma lui Hristos. Iar prin episcopi, harul s-a transmis prin rugaciune si punerea mainilor, pana astazi si cat va fi lumea.

In Biserica lui Hristos, preotii propovaduiesc cel mai mult cuvantul lui Dumnezeu, pentru ca sunt toata viata in mijlocul credinciosilor. Ei sunt martorii vietii noastre de la nastere si pana la moarte. Ei sunt parintii duhovnicesti ai satelor si ai parohiilor noastre. De felul cum preotii de parohie isi indeplinesc misiunea lor apostolica, de felul cum stapanesc sfintele slujbe, in frunte cu Sfanta Liturghie, si de felul cum propovaduiesc cuvantul Sfintei Evanghelii si, mai ales, cum isi duc viata in marea familie a credinciosilor nostri ortodocsi, depinde mantuirea lor si a pastoritilor lor.

In marea lor misiune evanghelica, propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu are un rol foarte mare. Un preot bun trebuie sa fie si un predicator bun, stiind ca prin predica vie, calda, plina de har si lumina, preotul poate transforma total parohia si masa enoriasilor sai. Dar pentru ca predica sa sa poata ajunge la inima credinciosilor si sa aiba puterea Duhului Sfant de a transforma sufletul si a-l intoarce la pocainta, preotul trebuie sa indeplineasca cateva conditii duhovnicesti absolut obligatorii.

Prima si cea mai importanta conditie care incununeaza activitatea pastorala a preotului este viata morala exemplara a lui si a familiei sale. Fara o viata curata, model, a preotului, predica sa nu va reusi sa ajunga la inima credinciosilor, nici nu va putea castiga multe suflete pentru Imparatia Cerurilor.

A doua conditie obligatorie unui preot si predicator bun este sfanta rugaciune. Preotul trebuie sa fie un om de rugaciune, sa iubeasca mai mult ca orice Biserica, sfintele slujbe, Sfanta Liturghie, cantarea in comun a credinciosilor. Rugaciunea staruitoare a preotului, unita cu a credinciosilor sai, ii sporeste credinta si dragostea pentru Dumnezeu si oameni, il face mai intelept in gandire si predica, ii deschide inima pentru milostenie si ii da multa putere si har in predica. Un preot care se roaga mult este un preot cu har in toate si un bun predicator al cuvantului lui Dumnezeu.

A treia conditie principala a unui bun preot si predicator este necesitatea cunoasterii profunde a Sfintei Scripturi, a Sfintilor Parinti, a invataturii de credinta ortodoxa si a Canoanelor Bisericii. Un pastor bun trebuie sa fie si un teolog bun si un aparator al dreptei credinte in fata prozelitismului sectar. Fara cunoasterea dreptei credinte, preotul nu poate fi predicator si apologet.

Cine nu stie ca un preot bun transforma sufleteste pe credinciosii sai, prin slujbe frumoase, prin catehizare staruitoare si prin predici bune si pline de caldura duhovniceasca? Cine nu stie ca predica buna umple bisericile si manastirile de credinciosi, apara si sporeste dreapta credinta, risipeste prozelitismul sectar si intoarce la pocainta multe suflete? Iar bisericile fara slujbe frumoase si fara predici pline de duh si putere se golesc de credinciosi si nu pot vana suflete pentru Hristos.

Sau cine nu stie cat de mult ajuta si manastirile noastre prin slujbele lor atat de inaltatoare, prin predica si prin duhovnicii lor, la intarirea credintei ortodoxe si la cresterea evlaviei in satele si orasele noastre? Pelerinajele locale pe la manastiri, in sarbatori, in posturi si mai ales la hramuri, sint o dovada destul de graitoare. In felul acesta, manastirile si duhovnicii lor colaboreaza cu preotii de la sate si orase la propovaduirea cuvantului lui Dumnezeu, la marturisirea credintei ortodoxe si la mantuirea bunilor nostri credinciosi.

Cu duminica de astazi se incheie marile praznice ale Nasterii si Botezului Domnului. Am incheiat cu pace inca un an din viata noastra si am inceput un nou an, pentru care multumim lui Dumnezeu de toate darurile Sale si cerem sa ne intareasca cu har, cu mila si binecuvantare ca sa trecem intreaga viata cu pocainta si fapte bune pe calea mantuirii.

Si acum, fratii mei, sa ascultam cuvantul Domnului cat mai avem timp de pocainta! Iata, Hristos Mantuitorul nostru a inceput sa predice Evanghelia in Galileea. Sfantul Ioan Botezatorul propovaduieste pocainta in pustiul Iordanului; Sfintii toti ne vorbesc de Dumnezeu in scrierile lor; preotii, calugarii si ierarhii Bisericii ne invata calea mantuirii si apara ortodoxia din amvoanele bisericilor. Fiul lui Dumnezeu Se jertfeste zilnic pe Sfintele altare in timpul Sfintei Liturghii, iar Domnul ne cheama acum la inceput de an la o viata noua in Hristos, zicand: Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor! Deci sa ne desteptam, sa venim si sa ne pocaim, ca sa traim cu Hristos in veci. Amin. 

Parintele Cleopa ILIE - Predici la duminicile de peste an