Defileul Vikos e unul dintre cele mai spectaculoase din Europa.Ș-am încălecat pe-o șa, ș-am pornit-o siga-siga (încet, încet), prin locurile unde călătoresc grecii înșiși.
Sunt un prinț de print și, prin urmare, nu tocmai mare fan de FB. Însă de-astă dată am înghițit pastila, și-am schimbat și partidul, și platforma, toate de dragul unui Facebookkrig în care să relatez în direct incursiunea noastră motorizată de două săptămâni de acum 2 luni în care am luat cu asalt nordul Greciei, spionând și lăsându-ne cuceriți de regiunile Drama, Halkidiki, Pieria, Epir și Macedonia, strecurându-ne cu viclenie, pe cât posibil evitând cărările bătute, căutând preponderent locurile de vacanță ale grecior înșiși. Spuma zilelor e adunată aici.
Text: Cătălin Gruia, Foto: Costas Dumitrescu
Ziua 1: Drama
Gâște, rațe, lebede se zbenguiesc nestingherite în parcul acvatic din centrul orașului Drama.
Ora 11: În Parcul Național Munții Rodopi, aproape de granița dintre Grecia și Bulgaria, orbităm pe serpentine într-o dubiță semihipioată pe post de satelit artificial, tot mai sus, ca pe un zigurat geologic, tot mai sus, spre fruntea acestui templu împădurit. E o zi glorioasă, cu pădurea roșiatică scăldată în soarele amiezii, la 20 de grade Celsius în miez de noiembrie. Stejăret tânăr pe marginea drumului forestier, prăfuit de mașini, cernit și obidit prematur sub barba gri a mușchiului, sub biciul verde al iederei. Azi căutăm răcoarea Cascadei Sfânta Varvara de pe Râul Ursului. Dar n-o găsim.
„I-au făcut ăștia ceva!”, spune ghidul Michail Papadopoulos. (Se referă la faptul că de la precedenta lui vizită s-a construit un pod nou peste râu, care îl derutează).
Michail vorbește românește, ca unul care în tinerețe a studiat sport și educație fizică la București. Azi e prof de sport în orașul Drama și mare amator de maratoane prin munți. Într-un final, o găsim, atrași de urletul și pietrele ei transpirate și alunecoase. Are și un mic curcubeu ce se formează deasupra apei care cade la de 25 de metri. Sf. Varvara e doar una dintre cele patru cascade de pe Râul Ursului.
Legenda spune că pe undeva pe aici ar fi ascunsă o comoară. Unii spun că ar fi fost bănetul turcilor care au plecat la schimbul de populații dintre Turcia și Grecia, din 1912. Alții – că ar fi banii primiți de la englezi de către partizanii greci în al Doilea Război Mondial.
Unde mi-e detectorul?! Ah, na că l-am uitat acasă:)
Chiar dacă ora mesei nu-i tocmai respectată în Grecia, bunătatea bucatelor te face să uiți pe loc protestele zgomotoase ale stomacului din orele precedente.
Ora 14: Prânzul la Mpozidis, maestrul cărnurilor din satul Paranesti. Belșug, dezmăț, înghesuială de farfurii pe o masă mare, clinchet de pahare și veselă, zumzet de albină harnică în febra culesului, care mestecă, înghite, ciocnește, zâmbește, gângurește, sporovăiește cu tovarășii de cuțit și furculiță. Din toată nebunia aia culinară, n-am rămas azi decât cu trei cuvinte: sicoti – ficat, krasi kokino – vin roșu, iamas – noroc. Și un kilogram în plus…
În capul mesei, un localnic fermecător, apicultorul George Karipidis, care ne povestește despre invenția lui de inspirație scandinavă, yoga grecească, o stare de bine prin trăitul clipei, pe care o servește turiștilor lui.
Ora 16: Templul antic al lui Dionisos de la Kali Vrissy. Zona muntoasă din nordul Greciei e terra incognita și rămâne așa. Era lacăt la poartă, nu am putut intra.
Ora 17: Din lac în puț! Nici n-au trecut trei ore și iată-ne la altă degustare, la Domaine Costas Lazaridis, cea mai mare cramă din Grecia, care se laudă cu 300 ha de vie, 1 milion de sticle pe an, dintre care 40% merg la export, în special în Germania și SUA.
„Mai lasă-l puțin să respire”, a stat trei ani în sticlă, spune Andreas Ostapasidis, expert manager. La tura finală, e vinul lui preferat în pahare, Oenotria Land (în jur de 15 euro sticla), un cupaj fin de agiorgitiko și merlot.
Aggitis este singura peșteră grecească străbătută de un râu mare.
Ziua 2
Ora 10: Peștera Aggitis, cu lungimea de 12,3 km, singura din Grecia străbătută de un râu mare. Postarea aceasta, la care m-am chinuit mult, pozând și scriind-o în timp ce alunecam sau mă dădeam cu capul de pereți și stalagmite, acolo, la fața locului sub pământ, și pe care o făcusem excelentă, cu mult umor bine întins peste o felie consistentă de informație speologică, mi-a tras clapa și nu s-a încărcat în FB. Că nu era semnal sub pământ. Așa că, de nervi, dar și din scrupule de istoric care se respectă, nu o trec nici aici:).
Ora 12: Rezist! Și mă voi scula, și pre mulți am să popesc și eu!… Momentan sunt urcat pe un tanc parcat în fața Fortului Lisse din Nevrokopi, unul dintre cele opt forturi de apărare împotriva invaziei germane, construite în perioada 1936-39, care formau Linia Metaxas din nordul Greciei, dinaintea câmpului Nevrokopi unde s-au dus lupte grele cu ocazia atacurilor nemțești din 1941.
Și mai apoi, coborâm la 12 m sub pământ, în buncăr, și botez întru atmosfera de război care urlă din boxe, mă pozez cu mâna pe telefonul de epocă, unde am linie directă cu Cel de Sus. Am cerut deja generalisimului suprem: give me world domination over myself.
Satele tradiționale montane și-au păstrat aspectul original.
Ora 19: „E un loc pur, nealterat de turism”, spune despre orașul Drama Theodora Katranitsa, profesoară de engleză, la o plimbare prin parcul central al orașului. Suntem cazați în Hydrama Grand Hotel, cel mai bun din oraș (5*), construit într-un fost depozit de tutun, aici, în parc.
„Și eu locuiesc într-un apartament în apropiere și o să îți spun rutina mea dinainte de somn, ca să o încerci și tu. Înainte să te culci, deschide-ți fereastra și ascultă noaptea, măcănitul rațelor, susurul apei, frunzele care cad.”
Parcul acesta creat în jurul Râului Sfânta Varvara, e o minunăție acvatică, în top 16 parcuri naturale urbane ale Europei. Doar apă de izvor, îndiguită meșteșugit, și piatră, și pădure, păsări de apă și pești… Numele localității tot de la apă vine, de la Hydrama, apă din pământ.
Theodora recomandă orașul și întreaga regiune pentru calitatea excelentă a mâncării, pentru vinuri, unele dintre cele mai bune din țară, pentru festivalul internațional de film din septembrie, târgul de Crăciun, tradițiile locale unice în satele adiacente și natura foarte frumoasă.
Ziua 3: Halkidiki
Ora 10: Ce îmbătător, hipnotic de-a dreptul, e mirosul, ritmul, tumultul valurilor care se sparg la situl antic, învăluit în ceață matinală, de la Stageira, locul de naștere și înmormântare al lui Aristotel!
E un loc atât de bătrân, așezat între munte și mare, amenajat și sălbatic în același timp, și atât de frumos, că mi s-au aprins toate beculețele de sub cutia craniană, ca la un pom de Crăciun.
Neapărat de văzut, indiferent dacă ești îndrăgostit sau nu de filozofie.
Și mare, uriaș, cu toate ruinele, potecile, pădurea și plajele lui, de poți petrece lejer o zi întreagă, la braț cu cea mai frumoasă parte din istoria Eladei.
Ora 12: Deja îndulcit! Melaki… Ziua bună și la amiază se cunoaște. Într-un magazin de produse apicole din Arnaia, după vizite la deja două muzee din această localitate adunată la poalele Muntelui Holomontas, cu case frumoase, în stil arhitectonic macedonean.
Ora 14: Sus, printre sfinți, în Biserica Mitropolitană din Arnaia, unică în Grecia pentru podelele din sticlă prin care se pot vedea ruinele altor trei biserici străvechi, descoperite sub ea, cu ocazia unui incendiu.
Ora 16: Am nimerit la o petrecere a unor localnici, în mijlocul unei păduri din apropiere. Hop și noi, la război înapoi, la plăcinte înainte, da, da, cu spanac, rog, da, da vreau și puțină mâncare de fasole cu carne de mistreț (dar sunteți sigur că e mistreț?). La final, oamenii ne-au arătat brazii de Crăciun pe care îi cresc într-un microclimat perfect (chiar în locul în care Alexis Zorba a trăit vreme de 22 de ani) și din care au făcut o afacere destul de profitabilă.
Ora 18: Adonis Karagianni e regele neștiut al iaurtului din Halkidiki. La făbricuța lui am savurat cel mai bun iaurt din viața mea! Nu degeaba a câștigat 18 mari premii.
Firma se numește Anggeliki, după mama lui, care a început afacerea în 1973. Kir Adonis ne-a făcut o demonstrație de la A la Z. Și am furat rețeta. Iaurt de casă scrie pe mine:)
La Loutraki Pellas, în spa-ul Pozar, celebru în regiunea Macedonia, apa râului, rece ca gheața, îți permite să mai stingi căldura plăcută a izvorului termal din piscină, dacă te țin curelele.
Ziua 4: Pieria
Ora 15: La doi pași de Litohoro, Defileul Enipeas este cea mai frumoasă poartă de întrare în Parcul Național Munții Olimp. Siga siga (încet-încet) pe E4, celebra potecă europeană, cu Tsitlakidis Iraklis, Hercules al hotelierilor din zonă pe post de ghid, în 10 ore, cu dormit și etapă intermediară la refugiu, mâine am putea fi pe Vârful Mytikas (2.918 m). O fi acasă Zeus, sau urcăm degeaba?
Ora 18: Satul Paleos Panteleimon, reconstruit în stil tradițional începând cu anii 1990 după metoda buy and rebuild, e azi un magnet duminical pentru grecii din orașele apropiate care vin aici în weekend să se bucure de mâncare, plimbare și vremea bună din noiembrie, pe Riviera Olympos.
Ora 20: Ultimul popas al zilei, în pivnița fraților George și Michael Polycros care au vinărie și cazan în satul Skotina.
Ziua 5
Ora 6: Bună dimineața, olimpienilor, de pe balconul de la Xenios Dias Hotel, din Litohoro, la poalele Munților Olimp. Location, location, location! Frate, ce agenți imobiliari aveau zeii ăștia antici!!!:)
Ora 10: Înainte de ascensiunea propriu-zisă, o vizită în Litohoro la Centrul de Informare al Parcului Național e cea mai bună idee pentru a afla mai multe despre Muntele Olimp. Te așteaptă o lecție interactivă și exhaustivă despre biodiversitate, istorie, alpinism, cultură, religie, meteo, refugii montane, totul despre cel mai celebru masiv al Greciei, într-un centru de informare modern și încă fără bilet de intrare. Și dacă ai norocul să dai peste ghida Themis Nasopoulou, cu atât mai viu îți va fi turul virtual!
Ora 12: În Muzeul Mănăstirii Sfântul Dionisie din Litohoro, clădire datând din anul 1883, am dat peste un vas din argint a cărui etichetă spune că e ofrandă de la domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare.
Ora 14: Pe o stâncă în buză la abis, la soare, cu șopârlițele, și Olimpul pe fundal.
Ora 18: Poze și notițe în Muzeul de Arheologie din Dion, sit sacru pentru macedonenii din Antichitate, cum a fost Delphi pentru eleni. Highlight și inspirație de încercat acasă: o coafură pe gustul zeiței Isis, importată din Egipt în epoca elenistică, după Ptolemei.
Ziua 6
Ora 9: Supa de trahana (acum știu de unde venea numele lui neica Zaharia Trahanache din O scrisoare pierdută) e micul dejun al campionilor în Grecia. Atât de tare mi-a plăcut, încât Perladidis Vasilis, patroana hotelului Pierion Musses, mi-a făcut cadou un mic borcan cu trahana, pentru gătit acasă.
Ora 10: Greu la deal cu boii mici! M-am dat cu o bicicletă pitică, una și aceeași cu care adevăratul ei stăpân, Dimitri Milioris, a urcat până pe Myticas, cel mai înalt vârf al Olimpului. Eu am dat doar o tură la 1.400 m, sus la Elatohori Ski Center, în Munții Pierieni. Dimitri are un magazin de extreme bikes, sell & service în Katerini.
Ora 12: Întâlnire la nivel înalt cu Sophia Mavridou, viceguvernatoarea regiunii Pieria. Mesaj de bun venit, pozat cu cadouri, strâns de mâini ferm și prietenia greco-română călduros repecetluită!
Ora 14: Unde sunt nimfele de altădată? Frumoasa cascadă Perivolaki continuă să curgă, de mii de ani, dar nici urmă, nici picioruș de nimfă. Tocmai ele, care făceau faima acestor munți sacri…
Ora 15: Folosirea apelor sărate și nămolului vindecător din bazinele inundate de la Alykes Kitros e gratuită. Cu excepția lunilor reci, când te vor costa medicamentele. Locul e faimos pentru producția sării de mare, cu un ușor iz de sulf, extrasă natural, prin evaporare, grație soarelui de vară, sursaă unuia dintre cele mai căutate branduri de sare de mare din Grecia.
Ora 17: Am înfrânt! Grea a fost lupta de la Fish Tavern Methoni Pieria a patronului Nikos Mentziadis. Mânat din urmă de un bucătar strălucit, vreun discipol al lui Gargantua, dușmanul a venit peste noi în valuri, bulucindu-se în platouri, tigăi, farfurii și farfurioare, câtă fructă, câtă frunză, câtă iarbă, vorba poetului. Și toate de mare.
Le-am ținut piept bărbătește, cu alama în mână!
PS: Vă recomand și-un vinuț alb de la Chrysostomoy Estate…
Achilles Papaefthimiou, ghidul nostru din zona Epirului, s-a dovedit un mare iubitor de feline, căruia îi poposeau adesea în brațe majoritatea pisicilor întâlnite în drum.
Ziua 7: Epir
Ora 6: …tocmai m-am trezit. Apă la fiert pentru ceai. Abia fac ochi, dar abia aștept o nouă zi și noi aventuri. Stați pe fază, ca bandiții din westernuri, cu degetul pe butonul de like & share:)
Ora 9: Mi-am adunat hărnicuț toate bunătățile acum cinci minute, când sala de breakfast era goală. Acum e full. În jurul meu aud vorbindu-se ebraică, germană, franceză și greacă.
Dintre toate hotelurile unde am poposit în săptămâna asta, Anavasi Mountain Resort din Tsopelas e cel mai șic, o bijuterie de bun-gust, în toate sensurile.
Patroana Constantina Kalamara, originară din Sparta, e o arbitră a eleganței, dirijând autoritar simfonia de gusturi, confort și relaxare a unui hotel special.
Dintre toate cele 46 de sate tradiționale culcușite pe pantele munților în Parcul Național Tzoumerka, în vestul Epirului, am impresia că l-am nimerit pe cel mai bun.
Mănăstirea Kipina, săpată în stânci, la 40 m deasupra pământului, domină zona în singurătate de 20 de ani, de când nu mai găzduiește niciun suflet de călugăr.
Ora 11: Mănăstirea Kipina, un pui de Meteora în Epir. Cât de inaccesibilă pare de aici, cu funia aia care spânzură 40 m până jos… Din fericire, s-a tăiat și pietruit potecă de picior care duce până la poarta acestei așezări sfânte ce datează din 1212.
Hai sus! Mănăstirea Kipina nu mai are călugăr de aproape 20 de ani. La cât e de frumoasă și dotată, săpată în stâncă la 40 de metri deasupra pământului, la cât de senzațională e priveliștea, mi-ar cam surâde să… Are și propria peșteră adiacentă, în care te poți strecura. Și e lunguță, cu stalagmite și stalactite, cu sistem de iluminat și tot tacâmul.
Ora 13: O-ho, în sfârșit, nimfe! Pe Pârâul Kouiasa. Turiste israeliene. Să mai amânăm totuși o vreme gândul călugăririi…:)
Ora 14: Napoleon Zanglis, 73 de ani, e patronul magazinului sătesc (care e și cafenea, și restaurant, și aparține familiei lui de cinci generații) din Kalarrites, aflat la 1.200 m altitudine în Munții Tzoumerka.
Mai puțin de 10 locuitori vlahi au rămas permanent în acest sat de piatră, izolat și extrem de pitoresc, care arată ca acum 200 de ani.
– Ocupați loc, vă rog.
Și Napoleon ne toarnă un tsipuro de casă viguros, mai cheamă o plăcintă, se învârte de-o omletă, și dă drumul la robinetul cu povești.
La final ne-a și cântat. În vlahă. Emoția bătrânului ne-a molipsit imediat. Dincolo de frumusețea glasului, am recunoscut doar câteva cuvinte românești: fată nica (mică), soacră rea, câini, munte, râu, pește, nuntă. Inițial am crezut că e o doină de jale, dar s-a dovedit un cântec vesel de nuntă, al unei fete rele care știe ce vrea!
Când ne-a fost tradus (din grecește în engleză) am rămas uimit de frumusețea poveștii, de umorul dialogului. Traducerea, în mare, așa cum am reușit să mi-o notez, o trec pe curat, mai jos.
– Fată mică, fată mică, n-o să poți să treci, că-s munți mari între noi…
– Mă fac cumva pasăre, și trec și vin la voi.
– Fată mică, fată mică, n-o să poți să treci, că-s râuri mari…
– Mă fac cumva pește, și trec și vin la voi.
– Fată mică, fată mică, n-o să poți să treci, că avem câini răi…
– O să le dau pâine și am să-i păcălesc, și trec și vin la voi.
– Fată mică, fată mică, n-o să poți să treci, că avem o mamă rea..
– Soacră rea, nevastă bună, ce-o să ne distrăm! Trec și vin la voi!
Asfințitul, în culorile sale calde, amplifică atmosfera liniștită și intimă din așezările de piatră ce se găsesc în zona montană, precum satul vlah Syrraco, în această imagine.
Ora 17: Satul vlah Syrraco. Oamenii bogați de aici, cu fler în afaceri, majoritatea au dat turmele de oi pe turism, și le merge de minune.
Ora 21: Giorgos Polizos din Tsopelas e pasionat constructor de instrumente muzicale antice, corzi, suflat, percuție etc., așa cum trebuie să fi arătat ele în secolele VIII-III înainte de Hristos.
Kir Giorgio e giuvaiergiu de profesie, dar studiază, citește Iliada, bate muzeele, analizează ceramica, discută cu arheologii și meșterește instrumente după modele antice, precum cele inventate de zeul Hermes, din lemn, os, carapace, corn, intestine de animale pentru corzi, sau te miri ce alte minuni foloseau cei din vechime.
Până acum a recreat 17, unele expuse în muzee din Grecia și din străinătate.
Ne-am întâlnit la cazan. Își făcea omul tsipuro-ul.
După mâncarea și băutura de rigoare, țin-te, nene, la muzică. M-a pus pe jar încă de la repetiții. Și acum, gata, noaptea și petrecerea pot începe.
Rebetiko! Cântat răgușit, cu versuri vagaboande, despre femei și băutură, bătăi și cuțite, și băieți răi.
Și dansul acesta de cocostârci atât de solemn și grațios, o plutire în noapte, când grav, când săltăreț, când lent, când exploziv și apăsat.
În Muzeul Mănăstirii Sfântul Dionisie din Litohoro, părintele însărcinat cu explicațiile pentru turiști prezintă exponate cu valoare istorică și religioasă ale mănăstirii.
Podul de piatră din Plaka, construit în 1717 peste Arachthos, a fost graniță și loc de vamă între Turcia și Grecia o lungă perioadă de timp.
Templul în curs de restaurare de la Kali Vrissy ne amintește că Dionisos a fost o figură importantă a zonei nordice unde producerea vinului a reprezentat întotdeauna o preocupare de bază a localnicilor.
Parcul Național Pindos de Nord îmbie la drumeții lungi, pe trasee marcate, prin pădurea de pini.
Ziua 8
Ora 11: Podul de piatră din Plaka, construit în 1717 peste Arachthos ca graniță și loc de vamă între Grecia și Turcia, s-a prăbușit în 2015 și a fost reconstruit cu 5 milioane de dolari anul trecut.
Ți se cam taie picioarele când îl traversezi prima oară, mai ales dacă privești golul de dedesubt, dar odată învinsă frica, am putut să mă așez pe margine, ca ghidul nostru, Ahile.
E cel mai mare pod de piatră din Balcani, cu un arc de 40 m, 20 m înălțime și lățimea de 3,80 m.
În regiunea Epirului sunt peste 350 de poduri de piatră, toate încă folosite, dar acesta e tatăl lor.
Ora 14: În Pădurea de Piatră, mai sus de satul Monodendri, în Geoparcul Vikos Aoos. Turnulețul ăla mic din stânga – Cătălin fericit, adineauri. Sper să îmi poarte noroc.
Ora 15: Vikos, aici în punctul de belvedere Oxia, ușor accesibil dinspre șosea, e cel mai adânc defileu îngust din lume, marcat ca atare în Cartea Recordurilor. 900 m până jos!!! Nu e locul cel mai potrivit să privești în jos, către hău, cu genunchii ca piftia pe poteca îngustă, dacă ai rău de înălțime…
Ora 16: Another hour, another hotspot. Behold the Ovires in the Rogovo stream. And now run, Lola, run, while there is still Holy Light for photos! (na, că am dat-o pe engleză aici…:)
Ora 17: De caisă, vă rog!, îi spun lui Nikos Tsoumanis, la vitrina lui de lichioruri, în satul Megalo Papigo, sat înfrățit cu Turnu-Severin.
Bun. Foarte bun! Așa că mi-am mai turnat unul. De rodie!
Ziua 9: Macedonia
Ora 8: Vă mulțumesc tuturor pentru felicitări și urări de casă de piatră care au început să curgă în ultima oră. Mi-au mers drept la suflet!
Dar parcă se impun câteva precizări: 1) noi stăm într-o casă țărănească, de lemn, și 2) m-am căsătorit cu Adina Branciulescu fix acum 12 ani:)
Preocupat de noul meu canal de comunicare, în dimineața asta mi-am updatat doar profilul de FB. Și probabil am apăsat greșit ceva butoane. Oricum, m-am bucurat de toate cele, ca și cum:)
Ora 10: „Ioannina nu e turistică, însă e unul dintre cele mai faine orașe grecești în care să trăiești cu familia”, mi-a spus contabilul Marios Fasoulas, născut și crescut aici.
Îmbrățișând ca un vultur bizantin Lacul Pamvotis, Ioannina nu e foarte mare, dar e foarte viu, cu o sută de mii de locuitori, dintre care peste un sfert sunt studenți veniți din toată țara la una dintre cele mai mari și bine cotate universități din Grecia.
Universitatea, cele două mari spitale, două companii avicole, alte două de îmbuteliere apă, toate mari, celebre, căutate, fac faima, și banii, principalei urbe din regiunea Epirului, al cincilea oraș că mărime din Grecia.
Ioannina era destul de izolată înainte de construcția celor două autostrăzi, terminate în 2012. Dar acum ajungi din Atena în cinci ore și două din Salonic.
Ora 15: Lacul de acumulare Aoos e o întindere de apă virgină, înconjurată de creste împădurite, în Munții Pindos, cu zero amprentă turistică, de care se bucură doar vacile care pasc leneșe pe margine, și un cuplu de nemți parcați cu camperul, care fac baie și acum, în noiembrie. Cât vezi cu ochii apă, 34 de km de jur-împrejur, apă bună de băut, de poți să iei direct cu cana din lac.
Ora 17: Meniul în cvasi-română afișat în fața tavernei Katoi (Pivnița) din satul vlah Metsovo ne-a făcut curioși. Când am mers de m-am spălat pe mâini la baie, apă rece ca gheața! Revelație: da, ăsta e sat de munte, nene! OK, atunci, pe lângă mezze-urile obișnuite, ia să mergem noi pe ciorbă de capră ca fel principal. Că aici e la ea acasă. Și kokoreti (un fel de drob, din organe). Și salată grecească. Nicio masă fără ea!
E plin de bucureșteni aici vara, îmi spune chelnerul, care fac pauză în drum spre Lefkada, Parga, Sivota și alte mici resorturi de pe litoralul Ionic. Dar și cei care vin de Sărbătorile de Iarnă.
Vine și ciorba! Ghidul nostru, Achilles Papaefthimiou de la Alpine Zone, ne trântește pe masă (ca pe o mămăligă de pe timpuri) o vorbă din popor: mai bine împarți cu prietenii o mieluță tânără decât să mănânci singur o capră bătrână. Așa o fi? Ia să vedem.
Ziua 10
Ora 10: Există 5 sate de vlahi în jurul zonei numite Valea Caldă. Noi am pornit din Crania și după două ore de Jeep safari pe drumuri forestiere pe serpentine, am parcat la Râul Urșilor. Se numește așa și pentru că în acest parc natural există o populație sănătoasă de urși, care la ultimul recensământ număra 132 de exemplare.
Urmează alte trei ore trekking până la geoparcul din centrul sitului Valea Caldă, în Parcul Național Pindos de Nord, cel mai mare din Grecia. Ne conduce Hristos Hagipavlidis, 41 de ani, ghid montan, alergător, practicant de multe, prea multe sporturi extreme, de la rafting la parapantă…
E o plimbare plăcută pe covorul de ace cafenii de pe celebra potecă europeană E6, ce șerpuiește printre stânci și lumânările uriașe ale pădurii dese de pin.
Ora 12: This is another „Me-tree-me” post, în Parcul Național Pindos de Nord.
„A înnebunit Cătălin”, a zis Costas zilele trecute. Și are dreptate, că ne știm de peste 10 ani, și m-a văzut cum toată viață am fugit de poze ca dracu’ de tămâie. Și atunci, ce mi-a venit acum?
Nu știu exact ce s-a schimbat în mine, dar ceva e. Nu mai simt nici frică, nici rușine sau nehotărâre. Dacă am ceva de făcut, 3, 2, 1, start, o fac și gata!
De ceva vreme, cu puțin dinainte de Frăția Inelului ce ne poartă sâmbetele și zâmbetele prin munții Greciei, mă simt ca Theodoricus, care a stat ascuns în spatele unui Limbă de Vierme, zăcând pe tron amorțit, urâțit și îmbătrânit, de îi crescuse mușchi verde pe obraz. Dar totul până dă de un mega challenge, până îi ajunge cuțitul la os, până la vizita lui Gandalf care l-a desfăcut din vraja cea rea. Cu toiagul! Și i-a redat viața, și sabia, și provocarea de a fi din nou rege. (Through hard work, 100 % commitement and serving people!)
Uite-așa, mai am nițel și candidez:)
Ora 15: Defileul și podul de piatră de la Portitsa, în apropiere de satul vlah Spileo din prefectura Grevena. Făcut cu bani mănăstirești pe la 1747, în acest cadru de vis, și exploatat modern, sub ochii noștri, de o echipă de filmare în toată regula. În poză am prins doar formația care cânta pentru un videoclip. O formație de muzică epirotă tradițională. Bună!
Ziua 11
Ora 10: În mănăstirea de călugări din orașul Kastoria, construită în secolul al X-lea, toți, dar absolut toți sfinții pictați de pe pereți, au ochii scoși. Legenda spune că ienicerii sultanului, oameni cu frica lui Dumnezeu, nu voiau să fie văzuți de Cel de Sus când masacrau localnicii refugiați în biserică în timpul atacurilor. Kastoria și lacul său, Orestiada, din zona vestică a Macedoniei grecești. Neturistic, ieftin, superb!
La anu’ vreau să închiriez o garsonieră și să petrec o lună întreagă aici!!!
Ora 12: Așezarea preistorică lacustră din Kastoria a fost un sat neolitic cu mii de locuitori. A fost descoperit și escavat de arheologi începând cu anii 1930.
Muzeul în aer liber format din reconstituirea celor opt case de lut lipit pe nuiele împletite, ridicate pe piloni deasupra întinderii de stuf, vizitat azi de turiști, datează din anul 1998.
Ora 13: Îmi iau la revedere, dar am pus ochii pe Kastoria. Pe undeva, orășelul acesta montan distilează esența a tot ce căutam în această excursie. E ca o fată frumoasă, neștiută de lume, care habar n-are ea însăși cât e de frumoasă, care încă nu știe de ruj sau machiaje, care râde cu toți dinții, la soare, la lac, la cele 72 de biserici bizantine, la sutele de magazine care vând blănurile produse local, la tot ce are viața mai fain, și poate râde din suflet, neprefăcut. Mă voi întoarce la tine, Kastoria!
Bătrânul tanc din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, vopsit și cârpit pe alocuri, acompaniază cazemata-muzeu aparținând Liniei Metaxas.
Bazilica ridicată de țarul Samuil pe insula Micro Prespa nu mai pare astăzi atât de impunătoare pe cât a fost în vremea construcției sale din secolul al X-lea.
Ora 15: Samuil, țar al bulgarilor în secolul al X-lea, a poftit să mute moaștele Sfântului Achile de la Larisa aici, în zona Prespa. Așa că i-a ridicat această bazilică pe insula din Micro Prespa, o construcție magnifică la acea vreme, care se dorea a fi noul sediu al Patriarhiei bulgare, în teritoriul pe care tocmai îl cucerise de la bizantini.
Rămășițele sfântului s-au întors însă la Larisa, în Tesalia, unde Achile fusese episcop, după ce bizantinii au recucerit teritoriul după aproape 30 de ani. În secolul al XV-lea, edificiul s-a dărâmat în urma unui cutremur.
Ora 17: Pe poteca asta de piatră albă, dacă mai merg și mai merg încă trei ore, până diseară sunt în Corce, Albania.
„Dar stai, e ilegal”, îmi spune ghida Amalia Fourkioti. E țară străină, și în afara UE, și trebuie trecut pe la un punct de frontieră oficial…”
Tocmai am coborât de la Panagia Eleusa, o mănăstire de la 1409, acum în reconstrucție. Trepte multe și abrupte, dar priveliștea face toți banii!
Suntem cu barca la 800 m altitudine, pe Lacul Megalo Prespa, 280 kmp, înconjurat de Parcul Național Prespa. Lacul și parcul sunt împărțite între trei țări: Grecia, Macedonia de Nord și Albania.
Ziua 12
Ora 9: Bună dimineața de la intrarea în satul tradițional Nymfaio, din regiunea Macedonia de Vest. Mașinile opresc aici, nu au voie în lumea satului frumos restaurat, protejat de UNESCO din anul 1978, și durat în piatră de grăniceri vlahi, care păzeau Via Ignatia romană, pe la 1385.
Numai vreo 30 de oameni mai trăiesc aici, deși Nymfaio e foarte bine cotat, în top 10 cele mai frumoase sate grecești. În secolul al XVIII-lea localitatea era foarte prosperă grație meșterilor neîntrecuți în prelucrarea argintului acumulat în sat, prăduit cel mai probabil din orașele bogate din vale de generații de haiduci locali, de-a lungul secolelor precedente.
În timpul verii e plin de turiști, dar acum suntem doar noi și un dulău fericit, bântuind prin ceață.
PS: Mi-am uitat căciula acasă, dar uite că m-am descurcat și pot să dau din urechi și la frigul matinal de la 1.315 m altitudine.
Ora 11: Cu ghidul Giorgios Mostakis de la Arktouros, în Pădurea Nymfaio, prin sanctuarul pentru foști urși dansatori, sau proveniți din zoo închise, sau animale rănite, orfane, sau alte cazuri de urși prea obișnuiți cu omul ca să se mai poată întoarce și supraviețui în sălbăticie.
20 de urși trăiesc și își vor petrece toată viața aici, în pădurea de fag, într-o zonă împrejmuită cu gard electric dublu pe circa 60 de acri. Arktouros e un ONG elen dedicat protecției și studierii faunei sălbatice, în special a ursului, dar și a medierii și conviețuirii pașnice între urs și om.
„În 9 din 10 cazuri, la întâlnirea cu ursul nostru din Balcani, cel mai bine e să stai nemișcat și să îi dai șansa să se retragă el”, spune Giorgios.
Ora 15: Călare pe Hermes cel cu coada plină de ciulini, calul preferat al lui Dimitris Ortachis, patronul de la Centrul de echitație Artemis din satul Skiltro, în prefectura Florina.
Noi am optat pentru turul de începători, de 5 km, 20 de euro de persoană, prin pășune împădurită, câmpuri cultivate cu porumb și întinderi mari de ferigă uscată.
Sunt mai multe tipuri de ture călare oferite de acest centru, de la cea de jumătate de oră, până la o săptămână întreagă călare, pe 180 km.
Toți cei 20 de cai de călărie de la Artemis sunt cai de munte, din rasa periclitată Pindos, protejată de UE. Toți sunt liberi, nepotcoviți, trăiți numai afară. Nici nu există grajd.
Sunt cai fericiți! spune Dimitris.
Ziua 13
Fix în penultima zi am picat. În afară de cascadele alea frumoase din centrul vechi, nu-mi mai amintesc aproape nimic din Edessa, capitala regiunii Pella pe care parcă am văzut-o ca prin fum și ceață. Asta e: m-am înecat la mal. Povestea nu o mai reiau aici (am făcut mărturisiri complete aici). În schimb, preiau postarea colegului de trip Eddie Țone, de la tuktuk.ro, căci eu n-am mai putut să mișc nimic.
„Călătoria prin nordul Greciei ia sfârşit cu această oprire în Loutraki Pellas, loc binecuvântat cu izvoare termale ce-şi găsesc concretizarea în spa-ul Pozar. Indiferent de anotimp, aici te poţi relaxa într-una dintre piscinele indoor sau outdoor, pentru a beneficia de proprietăţile terapeutice ale apelor termale.”
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius