Povesti cu nebuni frumosi

[altmariusart]

miercuri, 20 august 2008

Femeia e frumoasa si are douazeci si cinci de ani, dar din cauza chefurilor îi dai cu zece ani mai mult. Daca ai intra discret în camaruta ei din Montmartre, ai descoperi ca-si umple corsetul cu morcovi (pentru prospetimea pielii) si ca are mai multi prieteni devotati, dar care nu prea articuleaza cuvinte: o capra are menirea sa-i manânce desenele pe care le detesta, iar pisicile primesc din partea ei caviar, numai vinerea, pentru ca sunt „bune catolice”... Este pictorita – fosta artista de circ, la trapez – Suzanne Valadon (1865-1938), cea care l-a nascut din flori pe Maurice Utrillo, ulterior vedeta în acelasi cartier parisian al boemiei desavârsite. Cum a devenit aceasta rebela adorata de barbati o stea pe firmamentul unui teritoriu de pe malul Senei unde noaptea curgea absintul, iar ziua se lucra la capodopere impresioniste, postimpresioniste si de avangarda? Unul dintre motive ar fi acela ca Suzanne este singura femeie din lume pictata într-o ipostaza etilica posomorâta; este vorba de pânza intitulata „Mahmureala”, a lui Henri de Toulouse-Lautrec, unul dintre amantii de lux ai Venerei din Montmartre. O femeie singura la masa, acompaniata de un pahar si o sticla golita pe jumatate. Dar, poate mai important decât acest „instantaneu”, este faptul ca Suzanne Valadon a fost modelul lui Pierre-Auguste Renoir (1841-1919) pentru celebrul ciclu de nuduri cu „Femei la baie” sau „Femei dupa îmbaiere”. Pictorul impresionist nascut la Limoges locuia pe atunci (1885-1887) în Montmartre si împartea acelasi tip de aventura artistica alaturi de o femeie fulguranta, frumoasa si expresiva, dar de care nu s-a îndragostit în mod „fatal”, asa cum s-a întâmplat cu alte astfel de cupluri. De altfel, din multe pozitii imortalizate de Renoir se desprinde ideea de tragere cu ochiul la intimitatea femeii  (uneori prea doofane pentru o tânâra) care nu se stie spionata si care îsi aranjeaza parul sau îsi usuca faptura în tihna. Ambii frecventau localuri precum „Le Chat Noir” si „Auberge du Clou” (desi Suzanne nascuse în 1883), unde insatiabilul Toulouse-Lautrec inventase „Cutremurul”, un amestec naucitor de cogniac si absint (fifty-fifty), dar cu ochii încetosati mai putea, totusi, sa se amuze de scenetele cu umbre pe pânza inventate de Miguel Utrillo (probabil tatal fiului Suzannei). În astfel de imprejurari cu voiosie etilica, dansat si cântat pe mese, decolteuri mestesugite si râsete galese, Suzanne l-a dat gata pe sarmanul pianist si compozitor Erik Satie (1866-1925). Cronicile vorbite din Montmartre spun ca Erik s-a îndragostit nebuneste de ea chiar dupa prima noapte de „arsita”, însa femeia l-a refuzat si dupa sase luni chiar i-a dat papucii. Muzicianul s-a retras în locuinta sa (în care nu patrundea nimeni) amenajata precum intrarea în mormântul lui Tutankamon si unde vecinii au gasit (dupa moarte) o colectie de umbrele îmbratisata de miriade de pânze de paianjen. Fusese singura iubita din viata lui. Spre deosebire de Satie, Renoir se casatoreste în 1890 cu Aline Victorine Charigot, devine „barbat de casa” si picteaza cu predilectie scene de familie. Are trei fii, dintre care cel mai cunoscut a fost cineastul Jean Renoir (marele sau succes, „Bestia umana” din 1938, a fost o „tragedie neagra” cu un Jean Gabin de 34 de ani în rolul principal)... Suzanne Valadon, Lautrec, Satie si Montmartre erau deja amintiri din povestile tatalui sau. PAUL IOAN