Făcând naveta între Bucureşti şi Iaşi domnitorul stătea multă vreme la Iaşi, între 1859 şi 1862. Unii bucureşteni îi imputau lipsa, neînţelegând retragerea în Moldova a alesului lor. El dorea să aline durerile iscate de mutarea unor instituţii în capitala de pe malul Dâmboviţei, să menajeze spiritele locale şi să înlăture interpretările răuvoitoare ale consulilor puterilor ostile Unirii. Avea nevoie de linişte pentru a pregăti definitivarea Unirii, recunoaşterea internaţională şi unificarea legilor şi instituţiilor celor două ţări, pentru momentul decisiv.
Îl ajutau Vasile Alecsandri, bătând la curţile marilor puteri din Paris, Londra şi Torino, pentru recunoaşterea Unirii – călătoriile suportându-le din banii săi, Costache Negri, intervenind cu calm şi răbdare pe lângă Înalta Poartă în acelaşi scop, iar Mihail Kogălniceanu luptându-se în ţară să aşeze reformele şi să învingă opreliştile şi piedicile ce se ridicau mereu în calea marii înfăptuiri. Erau sprijiniţi de Ion şi Dimitrie C. Brătianu, Ion Bălăceanu, Ion Filipescu, bucureşteni, cu toţii ţinând strânsă legătură prin straşnica invenţie a timpului, telegraful, prin care transmiteau mesajele codificate.Iniţiind şi semnând o sumedenie de acte şi decrete „în domneasca noastră reşedinţă, Iaşi“, primind rapoarte şi transmiţând ordine grabnice prin acelaşi telegraf, în fericita zi de 11/23 decembrie 1861 a putut vesti populaţiei întregii ţări acceptarea unificării şi de către Înalta Poartă, prin Firmanul din 20 noiembrie/2 decembrie 1861.
Cu toate că articolul nr. 1 al Firmanului vedea Unirea „numai în timpul domniei lui Cuza“ şi cerea menţinerea frontierei între Moldova şi Muntenia, domnitorul proclama Unirea definitivă a principatelor dând marea veste – de mulţi socotită incredibilă – pentru care trudise trei ani şi întocmise nenumărate intervenţii şi memorii la marile puteri garante şi susţinătoare (Franţa, Rusia, Anglia, Prusia (Germania), Sardinia) şi demontase intrigile ostile ale antiunioniştilor ce interveneau la cele potrivnice (Turcia şi Austria) aplecat nopţi de-a rândul deasupra biroului din Palatul Domnesc din strada Lăpuşneanu.
O ştire dureroasă
„Proclamaţia înălţimii sale către poporul român: Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea română este întemeiată! Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti dar a o întări. Să trăiască România! Alecsandru Ioan, Iaşi, în 11 decembrie 1861“.În aceeaşi zi, prin mesajul adresat Adunării Elective locale, rostea cuvintele care munceau de multă vreme cugetele multor ieşeni: „Vă convoc, Domnilor, a vă întruni la Bucureşti, împreună cu Adunarea ţărei surori în ziua de 24 ianuarie viitoriu“. Ştirea era de însemnătate uriaşă pentru ţară, dar dureroasă multor moldoveni, căci însemna mutarea capitalei, motiv pentru care, spuneau unii, domnitorul a dorit s-o anunţe mai întâi din „Leagănul Unirii“ şi apoi s-o confirme în primul Parlament al Principatelor Unite. Spiritul naţional şi dorinţa de Unire a tuturor românilor într-o singură ţară erau, însă, dominante. La aflarea veştii, „tot oraşul a dat dovezile cele mai vii de bucurie a sa; toate uliţele erau iluminate, muzicile cântau pretutindeni şi o mulţime de norodu înconjura Palatul principelui, căruia românii datorescu regeneraţia loru, naţională şi falnicul viitoru ce-i aşteaptă“ („Monitorul oficial“, 12 ianuarie 1862).
Problema capitalei se discutase mult timp în Comisia Centrală de la Focşani şi, deşi mulţi considerau mai rezonabilă aşezarea acesteia pe malul Milcovului (în Focşani), cum se preconizase încă din 1856, s-a ales oraşul Bucureşti, socotind situarea sa în mijlocul viitoarei Românii. La această hotărâre contribuise şi dorinţa moldovenilor de a nu se stârni şi valul antiunioniştilor munteni, opuşi schimbării capitalei. Urmându-şi cursul, Unirea înainta, pas cu pas. Până la mutarea definitivă, mai rămânând la Iaşi unele cancelarii, în locul miniştrilor se numeau, pentru „un timp mărginit“, directori ministeriali. Se eliberau din funcţii şefi de cancelarii, şefi de mese (birouri). Se împachetau documentele curente şi porneau spre Bucureşti care pline cu arhive. Însoţitorii lor, şefii de cabinete şi de birouri, primeau câte o indemnizaţie de 1.000 de lei pentru transport, iar copiştii doar câte 500 de lei.
Ultima zi de capitală a Iaşilor
Adânc tulburat, luni, 15 ianuarie 1862, alesul Iaşilor încheia istoria capitalei Moldovei, ieşind îngândurat din Palatul Domnesc şi păşind tăcut printre ostaşii de gardă, din toate schimburile, veniţi să-l petreacă. Urcându-se în poştalionul pe tălpici, cu care pleca spre Bucureşti, unde era aşteptat joi, 18 ianuarie, privea întristat, ca şi acei din jur, coborârea steagului de pe catargul reşedinţei domneşti.Pe strada Lăpuşneanu, pe casa conducătorului boierilor antiunionişti, Neculai Istrati, de vizavi de casa lui Cuza (unde-i acum aşezământul pictorilor), se ridica stindardul Moldovei, îndoliat cu o mare panglică neagră. Strofe mustrătoare din poezia „Moldova în 1857“, adresată de Vasile Alecsandri conservatorilor antiunionişti, apăruseră pe ziduri, împotriva înfăptuitorilor Unirii, alături de afişele cu doliu ce blestemau pierderea capitalei şi condamnarea pe vecie a Moldovei la sărăcie:
„Blestemul ţării curând să cadă/ Pe capul vostru nelegiuit!
Blestem şi ură!…Lumea să vadă/ Cât rău în jur aţi făptuit.
Fie-vă viaţa neagră, amară/ Copii să n-aveţi de sărutat!
Să n-aveţi nume, să n-aveţi ţară,/ Aici, să n-aveţi loc de-ngropat.
Şi când pe calea de veşnicie/ Veţi pleca sarbezi, tremurători,/
Pe fruntea voastră, moartea să scrie:/ Duşmani ai ţării! Cruzi vânzători!“.
Încercând să compenseze pierderile, Mihail Kogălniceanu făcuse în Parlament mai multe propuneri printre care transformarea Iaşului în Porto Franco, navigabilitatea Prutului, legături economice intense cu Rusia, bănci, fabrici de maşini agricole, toate rămase doar în Dările de Seamă parlamentare.Cu toate că orgoliul fusese atins şi deziluziile erau inerente, populaţia Moldovei era înţelegătoare şi reformele îşi urmau cursul firesc pentru unificarea ţării şi concentrarea puterii la Bucureşti.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius