disc de vinil
Discul de vinil a împlinit, în această săptămână, 84 de ani. Decenii la rând a fost singurul suport de înregistrare şi redare a sunetului, fie că era vorba de muzică, teatru sau înregistrări ale unor personalităţi marcante. Perioada sa de glorie a început să apună la sfârşitul anilor 80, când a fost înlocuit, treptat, cu benzi de magnetofon, casete şi mai târziu CD-uri.
Cred că nu există casă sau familie care să nu fi avut, la un moment dat, un pick-up şi o colecţie de discuri de vinil. Îmi amintesc de perioada când făceam schimb de discuri sau de vremurile în care cumpăram pe sub mână, albume din străinătate şi le ascultam apoi până se zgâriau. Încet, încet, odată cu dezvoltarea tehnologiilor moderne, discul de vinil a căzut în uitare şi peste colecţiile cu care ne mândream cândva s-a aşternut praful. Tocmai când credeam că discul de vinil a devenit istorie, am descoperit că există, încă, pasionaţi, care nu numai că au sute de astfel de viniluri dar le ascultă şi îşi cumpără în continuare.
Că un musician ce se respectă, Tudor Runcanu deţine o colecţie impresionantă de viniluri. Mi-a mărturisit că are câteva sute de exemplare iar multe dintre ele provin din … Rusia!
Tudor Runcanu:
Nu le-am numãraţ niciodatã, asta şi pentru că numărul lor creşte constant, nu există luna să nu achizitionez viniluri noi. Începând din copilărie am cumpărat toate discurile care au apărut la Electrecord în perioada 1979-1987. În plus, am avut şansa de a merge de câteva ori în Rusia şi am o colecţie impresionantă de rock din Uniunea Sovietică. Sunt nişte formaţii fabuloase şi pot să vă spun că se făcea muzică senzaţională.
Dan Izvoreanu: Spui că şi acum îţi cumperi discuri pe vinil. De unde ţi le iei?
Tudor Runcanu:
Dealerul meu este fratele meu, care trăieşte în America de o bună bucată de vreme şi el cumpără de la târgurile de viniluri discuri. De-a lungul timpului cred că am citit mai multe coperţi de discuri decât cărţi şi mă bucur de fiecare dată când pot să ascult un album nou în varianta de vinil. De altfel, vinilurile care apar acum sunt gândite pentru colecţionari, pentru că fiecare are câte o cărticică, o poveste.
Şi Adrian Ardelean îşi aminteşte cu plăcere de perioada în care era printre puţinii deţinători de pick-up şi asculta discurile cu sfinţenie
Adrian Ardelean:
Am acasă la mine, la casa în care am stat în perioada liceului, o colecţie de viniluri pe care nu le-am cărat după mine, fiindcă deja apăruseră casetele. Aveam multe discuri, de exemplu Alexandru Andrieş, aveam un disc foarte fain cu Celelalte Cuvinte, cumpărat în 1984 şi adevărul e că şi acuma îmi place. În plus, aveam toată pleiada de poveşti, teatru radiofonic dar şi discurile cu Angela Similea, Mirabela Dauer, Şeicaru, Hruşcă …
Dan Izvoreanu: Aveai şi discuri străine?
Adrian Ardelean:
Da, dar făceam foarte greu rost de ele, fiindcă pe vremea aceea stăteam pe undeva pe lângă Fălticeni şi era mai greu. Dar îmi amintesc că într-o vară, fratele meu a mers într-o tabără la Amara şi de acolo au făcut o excursie în Bulgaria. Ei bine, fratele meu a cumpărat de la Silistra sau Ruse, nu mai ştiu exact, albumul Thriller al lui Michael Jackson, editat de bulgari dar care sună foarte bine. Cred că îl mai am şi acum …
Copiii de azi ascultă poveşti pe tabletă sau pe diferite aplicaţii pe telefon. Noi, ascultăm Capra cu trei iezi sau Harap Alb pe disc în jurul pick-upului. Rodica Tulbure ştie şi acum fragmente din povestea sa preferată, pe care o asculta şi reasculta pe discul de vinil.
Rodica Tulbure:
Marea majoritate a poveştilor le ascultam pe aceste discuri, am şi acum o colecţie de poveşti pe care, din păcate, nu le mai ascult fiindcă pick-up-ul s-a stricat.
Dan Izvoreanu: Care este discul tău preferat pe care l-ai ascultat de cele mai multe ori?
Rodica Tulbure:
Este povestea Micul Prinţ, pe care am ascultat-o de foarte multe ori şi pe care aş asculta-o cu plăcere, oricând.
copertă disc vinil Micul Prinţ
În centrul Clujului, bine ascuns într-o curte, funcționeaza de câţiva ani un magazin de viniluri. Peste 9.000 de discuri, unele foarte rare, stau frumos aranjate pe genuri muzicale. Daniel Piper spune că a transformat o pasiune într-o mică afacere, care-i aduce mai multă satisfacţie decât profit.
Daniel Piper:
Povestea pe scurt, a magazinului, sună cam aşa: strângând discuri pe la începutul anilor 2000 am avut norocul să le cumpăr când nu prea mai valorau mare lucru şi am achiziţionat foarte multe viniluri pe preţ de nimic. Am adunat în timp foarte multe şi, la un moment dat, m-am gândit că e momentul să le triez: o parte au rămas în colecţia mea personală iar altă parte se găseşte aici, în magazin.
Dan Izvoreanu: Există și exemplare de colecție în acest magazin, exemplare mai rare?
Daniel Piper:
Da, de exemplu, avem aici un Led Zeppelin 3-prima ediție englezească, un disc extraordinar de greu de găsit.
Dan Izvoreanu: Poți să îmi spui care este cel mai vechi vinil de aici?
Daniel Piper:
Nu aș putea spune exact, dar am discuri de vinil din 1940, din 1950 sau din anii 60.
Chiar dacă unele discuri sunt zgâriate, chiar dacă au doar 10 sau 12 piese şi chiar dacă acul mai sare din când în când, parcă mi s-a facut dor să ascult un album la pick-up. Are aşa un parfum aparte şi ne aduce aminte multora, de copilărie.
Dan Izvoreanu
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius