altmarius

cultură şi spiritualitate

Pomul din care a fost facuta Sfanta Cruce

Potrivit traditiei crestine, Sfanta Cruce ar fi fost lucrata din trei feluri de lemn: cedru, chiparos si maslin sau chiparos, ulm si merisor. Acest lucru se intemeiaza pe urmatoarea profetie: "Marirea Libanului, chiparosul, ulmul si merisorul la tine vor veni, cu totii laolalta, ca sa impodobeasca locasul cel sfant al Meu, si Eu voi slavi locul unde se odihnesc picioarele Mele" (Isaia 60, 13). Acest "loc" unde se odihnesc picioarele Domnului a fost interpretat ca fiind postamentul de la baza Sfintei Cruci.

"Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui; sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul; sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii si zic cu veselie: Bucura-te, preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmasului. O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi cu Sfanta Doamna Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, si cu toti sfintii in veci. Amin!"

Pomul din care a fost facuta Sfanta Cruce

Potrivit traditiei locale, Manastirea Sfanta Cruce din Ierusalim a fost zidita pe locul de unde a fost taiat copacul din care a fost facuta Sfanta Cruce a Mantuitorului. Se mai crede ca tot aici a fost inmormantat Adam, cu toate ca exista si alte cateva traditii legate de locul de inmormantare al acestuia, una dintre ele identificand locul cu piatra de pe Golgota, pe care a fost inaltata Sfanta Cruce.

 Pomul - Sfanta Cruce

Pomul Sfant, potrivit traditiilor locale, care au si fost infatisate in icoanele zugravite in capela manastirii amintite, a avut la origine trei seminte (maslin, chiparos si cedru) pe care Avraam i le-a dat-o lui Lot. Luand semintele, Lot le-ar fi plantat langa cortul sau, udandu-le numai cu apa din Iordan. Din aceste seminte ar fi crescul un capac cu trei tulpini, care a fost folosit mai apoi pentru facerea Sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos.

Locul exact al radacinii Pomului celui Sfant se afla in incinta manastirii, intr-o capela subterana, fiind incadrat cu marmura si bronz. Prin partea stanga a bisericii, o usa conduce, printr-un culoar stramt, la camera cu pricina. In aceasta capela sunt asezate mai multe icoane ce infatiseaza istoria Copacului: Lot, scapand din Sodoma; Avraam, dand lui Lot cele trei seminte; Lot, plantand semintele; Lot, udand Copacul Sfant, cu apa din Iordan; taierea Copacului si cararea acestuia spre Golgota; pironirea pe Cruce a Mantuitorului, in vederea soldatilor romani, a Maicii Domnului si a Mariei Magdalena; Rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos.

Pomul - Sfanta Cruce 

Aceasta traditie, prezenta astazi in Ierusalim, si-ar avea inceputul prin secolul al XIII-lea, cand episcopul romano-catolic Jacopo de Voragine, din Geneva, o consemneaza in cartea "Legenda de Aur". Acesta, in legenda numita "Viata lui Adam", spune ca Set ar fi asezat trei seminte diferite in gura lui Adam, mai inainte de a-l ingropa, iar din acestea ar fi crescut acei un pom cu trei tulpini, una de cedru, una de chiparos si alta de maslin, din care a fost confectionata Crucea Mantuitorului. Set ar fi avut cele trei seminte de la un inger care pazea portile raiului.

In alta legenda, acelasi autor apusean spune ca Sfanta Cruce ar fi fost confectionata dintr-un lastar provenit din "pomul cunoasterii binelui si a raului", din care a mancat Adam. Acest lastar ar fi fost plantat de catre Set pe mormantul tatalui sau, Adam, unde ar fi ramas pana in vremea regelui Solomon. In vremea regelui Solomon, din copacul cu pricina s-ar fi construit un pod deosebit, pentru a permite trecerea peste o mlastina a reginei din Saba. Traditia mai spune ca regina, simtind un fior in inima ei, cand a pasit pe acel pod, ar fi ingenuncheat si l-ar fi sarutat. Mai apoi, i-ar fi spus regelui ca prin acel lemn se va intari o noua imparatie, profetind astfel Imparatia lui Hristos. Neintelegand ce inseamna aceasta, regele ar fi luat lemnul si l-ar fi ingropat pe un munte, in apropiere de Ierusalim. In vremea Mantuitorului, acel lemn a fost ales pentru Sfanta Cruce, caci parea al nimanui si foarte rezistent.

Potrivit unei alte traditii, cei trei copaci din care a fost facuta Sfanta Cruce, care au crescut intr-o singura tulpina in conditii necunoscute, au fost folositi pentru a construi Templul din Ierusalim. In vremea lui Irod, cand Templul a fost reconstruit, lemnul respectiv, care nu isi mai gasea locasul in noua constructie, ar fi fost lasat intr-o magazie laturalnica. Apoi, cand s-a hotarat rastignirea lui Iisus Hristos, iudeii ar fi luat acest lemn greu si nefolositor si ar fi facut din el Sfanta Cruce.

Lemnul Sfant, dupa Rastignire

Dupa coborarea de pe Cruce, Sfanta Cruce, impreuna cu celelalte doua cruci, a fost luata de soldati si aruncata intr-o cisterna de apa din apropiere. Cu timpul, cisterna sapata in piatra s-a dezafectat, iar oamenii au inceput sa arunce in ea gunoiul. Dupa aproape trei secole, in anul 326, cand Sfanta Imparateasa Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare, a inceput sa caute Sfanta Cruce, aceasta a poruncit sa se sape in jurul Ierusalimului. Se marturiseste ca, fiind aflate cele trei cruci, Sfanta Cruce a putut fi diferentiata de celelalte doua prin puterea de tamaduire pe care o avea asupra celor bolnavi.

Lemn din Sfanta Cruce a fost daruit mai multor manastiri si catedrale din lume, ca binecuvantare, iar o mare bucata a fost asezata in Biserica Invierii, din Ierusalim, sfintita in ziua de 13 septembrie 335. Cinstirea Sfintei Cruci a fost asezata in ziua de 14 septembrie, cand aceasta a fost inaltata inaintea poporului si scoasa spre inchinare, de catre Sfantul Macarie, episcopul Ierusalimului.

Teodor Danalache

 Pomul - Sfanta Cruce

Despre autor

Teodor DanalacheTeodor Danalache

Senior editor

Vizualizări: 164

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor