Sarbatoarea Pogorarii Duhului Sfant marcheaza inceputul unei noi ere in istoria spiritualitatii umane: reconstructia duhovniceasca a omului, spre desavarsirea sa intru sfintenie. Pericolele insa pandesc la tot pasul, riscand sa demoleze sufleteste omul, in mod definitiv si irevocabil.
O expunere completa a Duhului Sfant ar tine minim cat intinderea Scripturii, deoarece intregul ei continut se raporteaza la El. Sa incercam insa o varianta minimala.
Cine este Duhul Sfant? A treia persoana a Sfintei Treimi-Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. El este omniprezent la crearea lumii intregi. Insusi omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu si are ca menire ajungerea la asemanarea cu El, prin lucrarea de desavarsire duhovniceasca prin iubire. Insa, intamplandu-se caderea in pacat, legatura omului cu Treimea se va rupe, generand haos, durere, dezastru si moarte.
Cu ce se ocupa Duhul Sfant? Daca Tatal este Creatorul si Fiul este Mantuitorul atunci Duhul Sfant este sfintitorul tuturor. El pecetluieste duhovniceste pe om, reconstruindu-i intreg universul sau spiritual si material. Insa aceasta nu se intampla fara efort din partea omului, deoarece reconstructia presupune eliberarea de Adam cel vechi, decazut si imbracarea in Adam cel nou, omul hristic sfintit prin Duhul Sfant.
Cum se intampla aceasta? In doua etape: mai intai lucreaza Dumnezeu, apoi omul conlucreaza cu Dumnezeu, prin dragostea credintei si a faptelor bune. Roada acestei conlucrari este dobandirea Duhului Sfant, manifestata prin aparitia darurilor duhovnicesti si, intr-un final, unirea launtrica, harismatica, cu Dumnezeu, intr-o comuniune de iubire.
Dumnezeu a lucrat in istorie, prin Pogorarea Duhului Sfant, moment descris cu precizie in Faptele Apostolilor, cap. 2, dar prezis inca din Vechiul Testament si anuntat apoi de Hristos, inainte de Rastignire si Inaltare.
Cateva observatii legat de momentul in sine. Se numeste Pogorare nu coborare, pentru a sublinia ca, asemenea Tatalui si Fiului, Duhul Sfant vine din iubire iertatoare spre om, prin pogoramant, caci omul se aratase nevrednic de a-l pastra. Semnul vazut il constituie suflarea de vant si limbile ca de foc. Simbolistica este complexa si profunda: vantul simbolizeaza blandetea, smerenia si pacea, descoperite Sf. Ilie (de aceea la Botezul lui Hristos apare ca porumbel), iar focul reprezinta combustia dragostei in inima (focul spiritual este motorul vietii duhovnicesti, asa cum focul material este baza vietii materiale). Fiecare crestin primeste aceasta pecete a Duhului in momentul primirii Sfantului si Marelui Mir, la Mirungere, dupa Botez. Iar toate aceste lucrari se intampla in Biserica, loc al sfintirii omului. De aceea, spunem ca Pogorarea Duhului Sfant este si ziua de nastere a Bisericii.
Care sunt roadele/efectele Duhului Sfant in viata crestinului? Ele au fost anticipate de profetul Isaia, in viziunea venirii celor 7 daruri ale Duhului, peste Mesia: Duhul intelepciunii si al intelegerii, Duhul sfatului si al tariei, Duhul cunoasterii si al evlaviei; Duhul temerii de Dumnezeu. Hristos insusi anunta pe ucenici ca le va trimite de la Tatal pe Duhul cel Sfant, pe care il prezinta ca Mangaietor, Duhul Adevarului, care va va calauzi intru tot adevarul si care, odata venit, va vadi lumea de pacat si de dreptate si de judecata. La randul sau, Sf. Ap. Pavel prezinta roadele Duhului ca fiind: iubire, bucurie, pace, indelunga-rabdare, bunatate, facere de bine, credinciosie, blandete, infranare, curatie. In plan sufletesc, aceste roade au ca efect: luminarea mintii, curatia sentimentelor si intarirea vointei. Perspectiva vietii umane se schimba si ea: cele spirituale devin mai pretioase si mai prioritare ca cele materiale. Vesnicia primeaza in fata vremelniciei.
Sa mai aflam ca initial, in vechime, pentru a cinsti aceasta minunata lucrare a Duhului Sfant asupra omului, ziua de dupa Pogorare (Luni) era inchinata cinstirii Acestuia. Insa, mai inspre zilele noastre, Biserica a gasit mai potrivit a cinsti nu numai pe Duhul, ci intreaga Sfanta Treime, deoarece, cum am mai scris, Pogorarea Duhuluieste rezultatul lucrarilor Tatalui si Fiului. Iar anul acesta, ca o incununare a lucrarii sfintitoare a Treimii, Lunea inchinata Ei coincide cu cinstirea unor sfinti: Sf. Ioan Botezatorul, Proorocul si Inaintemergatorul Domnului (Nasterea) si Sf. Ioan cel Nou de la Suceava (aducerea moastelor).
Cred ca astazi toate acestea par desprinse din filme SF, intrucat in jur pare sa traim vremuri ca dupa izgonirea din Rai, dominate de corupere si decadere morala. In fond, insusi Hristos a avertizat ca omul duhovnicesc inceteaza a mai fi un om lumesc. El zice Apostolilor: Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea va uraste. Iar in alt loc zice despre sfinti: si lumea i-a urat, pentru ca nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. De aici, se naste chiar o opozitie intre sfinti si lumesc, dar si pericolul ca noi, crestinii, sa ne lasam atrasi de ispitele lumii, spre demolarea noastra definitiva si ireversibila.
De unde vine pericolul demolarii umane? Din folosirea nepotrivita a libertatii noastre, din alegerile rele sau neinspirate pe care le facem, din nelucrarea duhovniceasca. Desi s-au scris tratate intregi despre aceasta, ma limitez la doua aspecte, mai actuale.
Primul aspect ar fi transformarea Sarbatorilor in vacante sau mini-vacante. Unele sarbatori religioase au fost declarate de autoritati ca Zile Legale de Sarbatoare. Presa este plina de exemple de petrecere a lor: clubbing, distractie, litoral/munte etc. Dar sarbatorile sunt zile libere, in care ne oprim de la muncile obisnuite tocmai pentru a ne putea preocupa mai mult de cele sufletesti: rugaciune, cunoastere, participare la slujbe (atentie, Duhul Sfant s-a pogorat si lucreaza in Biserica, nu in afara ei), crestere spre desavarsire. Transformarea acestui timp in vacanta hedonista este similara cu punerea de bombe cu ceas la temelia sufletului. Filozofia romaneasca de tip daca nu muncim, atunci sa ne distram si sa ne simtim bine, poate avea efecte devastatoare, daca nu foloseste imbunatatirii sufletesti. Timpul trecut poate fi un timp pierdut sau un timp castigat, functie de cum stim sa-l petrecem. Exista si distractii ziditoare de suflet, ca si sa ne simtim bine in comuniunea de bucurie, dragoste si adevar cu aproapele. Caci, zice Apostolul: fiecare dintre noi sa caute sa placa aproapelui sau, la ce este bine, spre zidire.
Al doilea aspect este tendinta de a mixa crestinismul cu paganismul. Din nou presa ne ajuta cu exemple. Marile sarbatori se bucura in presa de informari teologice, dar si de glisari catre zona paganismelor si a superstitiilor populare. De pilda, chiar aceste zile, avem de-a face cu cateva denumiri de acest gen: Rusalii, Sanziene, Dragaica. Biserica a consemnat aceste sarbatori din dorinta de a sublinia lucrarea de increstinare a sarbatorilor populare pagane, care nu sunt altceva decat interpretari religioase eronate a unor elemente spirituale reale. Din pacate, astazi asistam la reversul acestui drum: sarbatorile crestine incep sa fie decrestinate, reducandu-se la simple elemente de religiozitate superstitioasa sau pagana. Poate ca Biserica ar trebui sa reevalueze prezenta acestor denumiri in calendar, fie eliminandu-le pentru a nu mai fi motiv de confuzie, fie oferind o explicatie actualizata asupra acestora. O chestiune similara se intampla si cu semnele zodiacale, care, in esenta, descriu astronomic constelatiile cerului: multi cred ca Biserica le-a luat de la astrologi, dar, in realitate, este invers, deoarece Biserica descrie prin ele, in acord cu astronomia, constelatiile, universul cerului material, asa cum este sesizat el de pe Terra.
Inchei cu un cuvant al Apostolului Pavel, care vorbeste despre zidire si daramare:
Aceasta si cerem in rugaciunea noastra: desavarsirea voastra[…]dupa puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre daramare.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Parintele Eugen Tanasescu
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius