Pictori italieni ai Renasterii: Fra Angelico

[altmariusart]

Fra Angelico, (c. 1395 – 18 februarie 1455) pictor renascentist timpuriu, cel mai valoros reprezentant al pictorilor de inspiraţie sacră din quattrocento. Este menţionat în lucrarea lui Giorgio Vasari Vieţile artiştilor ca având un "talent rar şi desăvârşit".^[1]

Cunoscut în Italia drept il Beato Angelico, pentru contemporani el era Fra Giovanni da Fiesole. În lucrarea lui Vasari, scrisă înainte de 1555, era deja cunoscut drept Fra Giovanni Angelico^[2]. În timpul vieţii şi imediat după moartea sa, era de asemenea supranumit şi Il beato (Cel Binecuvântat), din cauza talentului său de a picta subiecte religioase.^[3] Fiesole este uneori eronat considerat ca parte a numelui său oficial, cu toate că era doar denumirea oraşului unde a depus jurămintele monahale, folosit de către contemporani pentru a-l diferenţia de alţi Fra Giovanni. Este trecut în Lista martirilor Bisericii Romano-Catolice ^[4] drept Beatus Ioannes Faesulanus, cognomento Angelicus.

Biograful din secolul al XVI-lea spune despre el: "Este cu neputinţă să reverşi prea multe laude asupra acestui sfânt părinte, care era atât de modest şi umil în toate cele ce făcea şi spunea şi ale cărui picturi erau zugrăvite cu atâta uşurinţă şi pioşenie".

Biografie

Tinereţea, 1395–1436

Fecioara din Bunavestire

Fra Angelico s-a născut la sfârşitul secolului al XIV-lea la Vicchio di Mugello, Rupecanina, în apropiere de Fiesole, sub numele de Guido di Pietro. Nu se cunoaşte nimic despre părinţii săi. A fost botezat Guido sau Guidolino. Cele mai timpurii documente în legătură cu Fra Angelico datează din 17 octombrie 1417, când s-a alăturat unei confrerii religioase la Carmine, sub numele de Guido di Pietro. Acest document atestă de asemenea că era deja pictor, fapt dovedit mai apoi şi de două înregistrări de plată către Guido di Pietro, în ianuarie şi februarie 1418 pentru munca depusă la pictarea bisericii San Stefano del Ponte. ^[5] Prima atestare a lui Fra Angelico ca monah datează din 1423, când este pentru prima dată numit Fra Giovanni, după obiceiul monahilor de a-şi schimba numele la îmbrăcarea rasei călugăreşti. ^[6] A fost membru al ramurii Observatorilor al Ordinului Dominicanilor, la Fiesole.

Iniţial, Fra Angelico s-a pregătit ca miniaturist, probabil lucrând împreună cu fratele său mai mare, Benedetto, călugăr dominican şi el. Maestrul său în miniaturi nu este cunoscut. Mănăstirea San Marco din Florenţa păstrează mai multe manuscrise care îi sunt atribuite total sau parţial. Pictorul Lorenzo Monaco se poate să fi contribuit şi el la pregătirea sa artistică, iar influenţa Şcolii din Siena poate fi regăsită şi ea în opera lui Fra Angelico. În mănăstirile unde a locuit i-au fost încredinţate mai multe îndatoriri importante, însă acest lucru nu l-a împiedicat să-şi creeze opera, care a devenit cunoscută foarte curând. După Vasari, primele sale picturi au fost un altar^[7] şi o catapeteasmă pentru mănăstirea Carthusiană din Florenţa, niciuna dintre acestea nemaipăstrându-se până în ziua de astăzi. ^[1]

Cele mai timpurii dovezi ale calităţilor sale se găsesc într-un număr considerabil la Cortona, unde fusese trimis pe durata noviciatului său (1408-1418). Se pare că aici şi-a petrecut întreaga perioadă premergătoare debutului vieţii monahale. Primele lucrări executate în frescă sunt probabil cele pe care le-a pictat în mănăstirea Sf. Domenico din acest oraş, astăzi distruse. Fiind pictor de fresce, este posibil să fi lucrat sub îndrumarea sau ca ucenic al lui Gherardo Starnina. Din 1418 va reveni la Fiesole, unde va executa un număr de fresce, precum şi decorarea altarului, piesă deteriorată, dar restaurată. Va rămâne aici până în 1436, când, împreună cu alţi călugări se va muta la nou-construita mănăstire dominicană San Marco din Florenţa.

San Marco, Florenţa, 1436–1445

Maestà Fecioara pe tron cu Sfinţii Cosma şi Damian, slujită de sfinţii Dominic, Petru, Francisc, Marcu, Ioan Evanghelistul şi Ştefan; San Marco, Florenţa.

Venirea la Florenţa l-a adus în centrul activităţilor culturale ale regiunii, precum şi ocazia de a se afla sub patronajul lui Cosimo de Medici, unul dintre cei mai puternici şi mai bogaţi din nobilii oraşului. Cosimo de Medici a aranjat să îi fie rezervată o chilie doar pentru el în mănăstire (mai târziu ocupată de Savonarola), unde se putea retrage departe de lume. Conform lui Vasari, la îndemnul acestuia a început Fra Angelico proiectul pictării mănăstirii, incluzând magnifica frescă din capitlu, mult reprodusa Bunavestire, o Maesta cu sfinţi, precum şi o serie de fresce pioase, reprezentând aspecte ale vieţii lui Iisus, ce împodobesc pereţii chiliilor. În 1439 a terminat una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, altarul mănăstirii San Marco din Florenţa. Rezultatul va fi neobişnuit pentru acea perioadă. Imaginea Madonnei cu Pruncul pe tron, înconjurată de sfinţi era destul de frecventă, cuprinzând un decor celest, cu îngeri şi sfinţi plutind sub formă de prezenţe divine şi nu de oameni. În acest caz însă, sfinţii sunt aşezaţi de jur împrejur, aranjaţi astfel încât dau impresia că discută despre experienţa de a o vedea pe Fecioară în toată splendoarea. Astfel de picturi, cunoscute sub numele de Sacra Conversatione, vor deveni specialitatea lui Giovanni Bellini, Perugino şi Rafael. ^[8]

Vatican, 1445–1455

Răstignirea lui Cristos.

În 1445, papa Eugen al IV-lea îl va chema pe Fra Angelico la Roma, pentru a picta fresca din Cappella del Santissimo Sacramento a Bazilicii Sf. Petru, ulterior demolată de Papa Paul al III-lea. Vasari susţine că în această perioadă, lui Fra Angelico i s-ar fi oferit arhiepiscopatul Florenţei, de către Papa Nicolae al V-lea pe care însă acesta l-a refuzat, recomandând un al călugăr în locul său. Cu toate că această poveste pare posibilă, ba chiar probabilă, dacă data menţionată de Vasari este corectă, papă ar fi trebuit să fie Eugeniu şi nu Nicolae.

Între 1447 şi 1449, Fra Angelico se afla la Vatican, pictând frescele de la Capela Niccolină, pentru Papa Nicolae al V-lea. Este posibil ca scenele reprezentându-i pe cei doi martiri ai Bisericii Creştine Timpurii, Sf. Ştefan şi Sf. Laurenţiu, să fi fost executate în parte sau în totalitate de către ucenicii săi. Micuţa capelă, cu pereţii săi viu coloraţi şi decoraţiuni în foiţă de aur dă impresia unei cutii de bijuterii. În perioada 1449-1452, Fra Angelico se va afla în vechea sa mănăstire de la Fiesole, unde fusese numit stareţ.

Moartea şi canonizarea

În 1455, Fra Angelico moare în timp ce se afla la Roma, probabil pentru a lucra la capela Papei Nicolae. Va fi înmormântat în Biserica Santa Maria sopre Minerva.

În 1982, Papa Ioan Paul al II-lea îl va canoniza pe Fra Angelico.

Potrivit tuturor părerilor, puţini dintre cei canonizaţi ar fi meritat-o mai mult decât Fra Giovanni. A dus o viaţă sfântă şi înfrânată plăcerilor, refuzând orice mărire, de asemenea fiind fratele celor săraci. Niciun om nu l-a văzut vreodată mânios. Picta cu neîncetată sârguinţă, tratând doar subiecte sacre; niciodată nu îşi stiliza sau modifica munca, probabil având sentimentul religios că ceea ce a aşternut, astfel v-a rămâne. Obişnuia să spună că acela care ilustrează faptele lui Hristos ar trebui să creadă cu tărie în Hristos. Este subliniat faptul că el niciodată nu mânuia pensula fără rugăciuni fierbinţi, iar în timp ce picta ‚’’Răstignirea pe cruce’’ plângea.

Opera

Trăsături

Stilul lui Fra Angelico a fost descris drept "pios" şi într-adevăr, aceasta este trăsătura sa predominantă. Chipurile pictate de el au un aer de suavitate transfigurată, fervenţă religioasă şi cunoaştere esoterică ce radiază, prezentând un mare interes pentru anumiţi critici şi creând într-o manieră fără egal un anumit ideal - acela de sfinţenie şi detaşare de agitaţia şi zarva laică. Nu trebuie însă ignorat faptul că nu întotdeauna reuşeşte că evite capcanele unei asemenea metode, figurile devenind lucioase şi nefireşti, cu un surâs afectat, de o religiozitate fără gen, care abia eludează artificialul sau chiar ipocrizia; deci, altor critici, cu o gândire mai masculină, mai hotărâtă poate, le va produce o slabă impresie. Admiţând aceste consideraţii, Fra Angelico ar trebui totuşi acceptat fără tăgadă drept un pictor cu har, neabătându-se de la propriile valori, în armonie cu chemarea sa monahală, de o puritate nepătată şi un devotament extraordinar. Desăvârşit prin maniera sa deosebită de execuţie, nu se apropie însă de marii săi contemporani naturalişti, precum Masaccio şi Lippo Lippi, sau de îndepărtatul Giotto în ceea ce priveşte inovarea temelor îndrăzneţe sau realiste ori cu realizarea înfăţişărilor, expresiilor şi faptelor obişnuite - aspecte din natură, diferite de aspiraţiile sau contemplaţiile spiritului. Sub aspect tehnic, Fra Angelico avea capacitatea întregirii şi armoniei compoziţiei şi culorii, fără însă o stăpânire corespunzătoare a luminii şi umbrelor, iar cunoştinţele sale despre corpul uman erau limitate. Luminozitatea şi gama sa de nuanţe deschise sunt remarcabile, îmbinate cu o folosire liberă a tehnicii auririi; toate acestea conduc la caracteristica aceea celestă, care evidenţiază atât de pregnant versiunile personajelor sfinte pictate de el, ierarhia cerească şi slava celor izbăviţi.

Context

Fra Angelico şi-a creat opera într-o perioadă în care stilul picturii trecea printr-o schimbare. Acest proces al schimbării începuse în urmă cu un secol, prin lucrările lui Giotto şi ale unora dintre contemporanii săi, anume Giusto de' Menabuoi. Lucrările ambilor se găsesc în cea mai mare parte la Padua, cu toate că Giotto studiase la Florenţa, unde pictase fresca Capelei Bardi a bisericii Santa Croce. Giotto a avut mulţi adepţi entuziaşti, care i-au urmat stilul de pictură a frescelor, dintre care făcea parte şi Lorenzzeti. Acesta din urmă a făcut parte din curentul denumit Şcoala din Siena, care îl va influenţa mai târziu şi pe Fra Angelico.

Protectorii artiştilor

San Marco, Florenţa,Judecata de Apoi, postament de la baza unui altar, demonstrând precizia, detaliul şi culoarea cerute de o operă la comandă.

Patronii sau protectorii artiştilor erau de cele mai multe ori aşezămintele monastice sau familiile bogate care înzestrau vreo biserică. Deoarece picturile aveau adesea o destinaţie pioasă, clienţii erau de multe ori tradiţionalişti. Cu cât comanditarul era mai conservator, cu atât opera cerută era şi ea mai conservatoare. Motivul era simplu: pictura pe care acesta o comanda spunea multe despre el. Astfel, cu cât conţinea mai multă foiţă de aur, cu atât demonstra prosperitatea patronului. Alte materiale scumpe erau lapis lazuli şi chinovarul. Albastrul azuriu din pudră de lapis lazului, dovedeau capacitatea patronului de a-l înzestra pe artist. Din acest motiv, altarele erau decorate mult mai conservator decât frescele, care reprezentau de multe ori personajele aproape în mărime naturală şi se bazau pentru obţinerea efectului artistic pe dispunerea în spaţiu asemănătoare cu o scenă mai degrabă decât pe etalări opulente de materiale. .^[9]

Contemporanii

Fra Angelico a fost contemporanul lui Gentile da Fabriano. Piesa de altar reprezentând Adorarea Magilor, 1423, ce se găseşte la Palatul Ufizzi, este considerată drept una dintre cele mai bune reprezentante ale stilului denumit Gotic internaţional. În aceiaşi perioadă, un alt tânăr artist, Masaccio, lucra la frescele Capelei Brancacci a bisericii din Carmine. Masaccio înţelesese pe deplin implicaţiile artei lui Giotto. Puţini dintre pictorii din Florenţa văzuseră figurile sale robuste, realiste şi emoţionante fără a fi mişcate de acestea. Din nefericire, Masaccio a murit la vârsta de 27 de ani, lăsându-şi opera neterminată.^[8]

Altarele

Lucrările lui Fra Angelico dezvăluie elemente care sunt atât gotice conservatoare, cât şi renascentist moderne. În panoul reprezentând Încoronarea Fecioarei, pictat pentru biserica Santa Maria Novella din Florenţa se regăsesc toate elementele cerute unei foarte scump astfel de tablou din secolul al XIV-lea - un fundal auriu cu grijă pictat, mult azuriu, mult chinovar şi verde de arsenic. Măiestria nimburilor aurite şi a mantiilor tivite cu aur este desăvârşită şi în totalitate de factură gotică. Ceea ce face totuşi din această lucrare o pictură renascentistă, în comparaţie cu capodopera lui Gentile da Fabriano, este soliditatea, tridimensiunea şi naturaleţea personajelor, precum şi modul realist în care veşmintele se aşează pe acestea. Cu toate că aceste personaje stau pe nori şi nu pe pământ, este evident că ele au o greutate, nu plutesc.^[8]

Schimbarea la faţă demonstrând simplitatea şi paleta restrânsă tipică pentru aceste fresce. Aflată într-o chilie de la mănăstirea San Marco, scopul său era de a încuraja rugăciunile solitare.

Frescele

Seria de fresce pe care Fra Angelico le-a pictat pentru fraţii dominicani de la San Marco iau notă de progresele lui Masaccio şi le poartă mai departe. Departe de constrângerile clienţilor bogaţi şi de limitările picturii pe panouri, Fra Angelico a putut să îşi exprime adânca veneraţie faţă de Dumnezeu, precum şi cunoaşterea şi dragostea pentru omenire. Frescele meditative din chiliile mănăstirii au puteri liniştitoare. Sunt lucrări umile, în culori simple. Conţin mai mult roz-violet decât roşu, în timp ce strălucitorul şi costisitorul albastru lipseşte aproape cu desăvârşire. Îi iau locul verdele şters şi alb-negrul sutanelor dominicane. Nu e nimic opulent, nimic care să distragă de la experienţele spirituale ale oamenilor simpli care sunt reprezentaţi în fresce. Fiecare dintre ele are ca efect aducerea în faţa privitorului a unui scurt aspect al vieţii lui Cristos. Sunt ca nişte ferestre într-o lume paralelă. Aceste fresce rămân de asemenea o puternică dovadă a pioşeniei pictorului care le-a creat. ^[8] Vasari relatează că Cosimo de Medici, văzând aceste lucrări, i-a cerut lui Fra Angelico să creeze o Răstignire cu mulţi sfinţi pentru capitlu. Cum s-a întâmplat şi în cazul altor fresce, bogatul patronaj nu a influenţat stilul călugărului prin opulenţă. ^[1] Masaccio s-a aventurat în perspectivă, prin pictarea în mod realist a unei nişe din biserica Santa Maria Novella. Mai apoi, Fra angelico va arăta o înţelegere a perspectivei liniare, mai ales în picturile sale reprezentând Bunavestire din interiorul arcadelor pe care Michelozzo şi Brunelleschi le creaseră la San Marco şi a piaţetei din faţa acestora.^[8]

Vieţile Sfinţilor

Vatican, Sf Laurenţiu primeşte odoarele Bisericii, 1447. Pigmenţii scumpi, foiţa de aur şi desenele complicate erau caracteristice picturilor comandate de Vatican

Când Fra Angelico şi ucenicii săi au fost chemaţi la Vatican pentru a împodobi capela Papei Nicolae al V-lea, artistul va fi din nou pus faţă în faţă cu nevoia de a fi pe placul celui mai bogat dintre clienţi. În consecinţă, micuţa capelă este asemenea unei cutii de bijuterii. Pereţii sunt placaţi cu aur şi plini de culoare, asemenea celor mai opulente creaţii ale pictorului gotic Simone Martini din cripta Sfântului Francisc de Assissi, datată cu o sută de ani mai devreme. Totuşi, Fra Angelico va reuşi să creeze picturi care continuă să dezvăluie propriile preocupări pentru umanitatea, umilinţă şi pioşenie. Personajele, în mantiile lor aurite, au o blândeţe pentru care sunt vestite picturile sale. Vasari spune:

Prin portul şi expresia lor, sfinţii pictaţi de Fra Angelico se aproprie mai mult de adevăr decât personajele pictate de oricare alt pictor.^[1]

Este posibil ca o mare parte din pictura efectivă să fi fost realizată de ucenici, sub îndrumarea sa. Atât Benozzo Gozzoli cât şi Gentile da Fabriano au fost pictori foarte talentaţi. Benozzo s-a dezvoltat către stilul renascentist, prin portretele sale expresive şi realiste din capodopera Cei trei Magi aflată în capela particulară a familiei Medici din palatul lor florentin. ^[10]

Moştenirea artistică

Având în vedere tehnica portretului şi măiestria artistică a elevului lui Fra Angelico, Benozzo Gozzoli, se observă o legătură cu Ghirlandaio, care la rândul său pictase mult pentru bogaţii patroni ai artelor din Florenţa, iar prin Ghirlandaio, cu elevul său, Michelangelo şi Marea Renaştere. In afară de conexiunile cronologice, la o privire superficială ar părea că nu există nici o legătură între umilul călugăr şi ale sale minunate Madone sau nepieritoare Răstigniri şi expresiile dinamice ale creaţiilor supraumane ale lui Michelangelo. Însă ambii artişti au primit comenzi importante de la cel mai bogat şi mai influent comanditar posibil, Vaticanul. Când Michelangelo a început Capela Sixtină, el lucra într-un spaţiu deja decorat de alţi artişti. Pe pereţi, Viaţa lui Iisus şi Viaţa lui Moise fuseseră deja pictate de o serie de artişti, incluzându-l pe maestrul său, Ghirlandaio, maestrul lui Rafael, Perugino şi Boticelli. Acestea fuseseră proiecte pe scară mare, specifice pentru opulenţa operelor comandate de Vatican, întrecându-se unul cu altul prin complexitatea desenului, numărul personajelor, minuţiozitatea detaliului şi măiestria folosirii foiţei de aur. Deasupra lor se afla un şir de papi înveşmântaţi în brocart şi purtând coroane de aur. Însă nici una dintre aceste minuni nu-şi găsesc locul în lucrările lui Michelangelo. La cererea Papei Iuliu al III-lea să împodobească robele apostolilor în modul obişnuit, Michelangelo a răspuns că aceştia fuseseră nişte oameni foarte săraci.^[8]

În chiliile de la San Marco, Fra Angelico demonstrase că talentul de pictor şi interpretarea personală erau suficiente pentru a crea opere de artă memorabile, fără costisitoarele inserţii de aur şi albastru. Prin folosirea tehnicii fără multe decoraţiuni în fresce, a culorilor pastel deschise, a dispunerii cu grijă a câtorva personaje semnificative şi a priceputei folosiri a expresiei, mişcării sau gestului, Michelangelo demonstrează a fi un artist demn urmaş al lui Fra Angelico. Frederick Hartt îl descrie pe Fra Angelico drept "un profet al misticismului" unor artişti precum Rembrandt, El Greco sau Zurbaran. ^[8]

Fra Angelico şi continuitatea către Michelangelo

Fra Angelico, frescă din chiliile de la San Marco. Cristos întinzându-i mâna lui Adam, pentru a-l salva din Iad. c.1440

Benozzo Gozzoli, Călătoria Magilor, frescă, reprezentându-i pe membrii familiei Medici şi pe un oficial aflat în vizită în chip de magi. c.1460

Ghirlandaio, frescă, o lucrare tipică pe placul patronilor, reprezentând o tânără florentină, înveşmântă în brocart bogat, slujind la naşterea Fecioarei. c.1490

Michelangelo, Dumnezeu creându-l pe Adam, frescă, reprezentând descrierea iconografică a lui Dumnezeu, în legătură cu Umanitatea prin Adam. c.1510

Lucrări

Fecioara şi Pruncul cu Sfinţi, detaliu, Fiesole (1428–1430)

Lucrări de tinereţe, 1408–1436

Cortona

• Bunavestire

Fiesole

• Altar - Încoronarea Fecioarei, cu un postament reprezentând Minunile of Sfântului Dominic; Luvru.
• Altar - Fecioara cu pruncul printre sfinţii Petru, Toma D'Aquino, Dominic şi Petru Martirul; vezi detaliu, dreapta.
• Postament Iisus maiestuos, National Gallery, Londra.

Florenţa, Santa Trinita

• Coborârea de pe Cruce, considerată de Vasari ca “pictată de un sfânt sau un înger”. Astăzi în Muzeul Naţional San Marco, Florenţa.

Florenţa, Santa Maria degli Angeli

• Judecata de Apoi, Accademia.

Florenţa, Santa Maria Novella

• Altar - Încoronarea Fecioarei, Uffizi.

San Marco, Florenţa, 1436–1445

Una din multele versiuni ale Buneivestiri. Mănăstirea San Marco.

• Panou pentru altar - Fecioara cu Sfinţii Cosma şi Damian, slujită de sfinţii Dominic, Petru, Francisc, Marcu, Ioan Evanghelistul şi Ştefan. Cosma şi Damian erau sfinţii patroni ai familiei Medici; panoul fusese comandat în 1438 de Cosimo de Medici. A fost scos şi dezmembrat în timpul restaurării bisericii în secolul al XVII-lea. Unul dintre cele nouă postamente vor rămâne în biserică, şapte se găsesc la Washington, München, Dublin şi Paris. În 2006, în mod surprinzător, au apărut în posesia unui modest colecţionar din Oxfordshire ultimele două postamente lipsă, reprezentând sfinţi dominicani de pe panourile laterale. Acesta le achiziţionase în California în anii '60. ^[11]
• Altar ? – Madona cu Pruncul şi cu Doisprezece Îngeri (mărime naturală); Uffizi.
• Altar - Bunavestire
• Două versiuni ale Răstignirii, cu Sfântul Dominic; în galerie;
• Răstignirea, cu Fecioara şi douăzeci de sfinţi, de mărime foarte mare; în capitlu;
• Bunavestire; la capătul scărilor către dormitoare. Aceasta este probabil una dintre cele mai reproduse picturi ale lui Fra Angelico.
• Fecioara pe tron, cu patru sfinţi; în coridorul către dormitor;

Bunavestire, Interiorul din frescă îl reproduce pe cel al chiliei în care se găseşte.

Fiecare chilie este decorată cu o frescă ce este asemănătoare ca formă şi mărime cu fereastra rotundă alăturată. Ele au, se pare, un rol contemplativ, având o frumuseţe discretă, serenă, nepământească. Printre acestea se numără multe dintre cele mai valoroase şi mai reproduse lucrări ale lui Fra Angelico. Într-unele dintre chiliile interioare se găsesc lucrări mai puţin inspirate, cu subiecte ce se repetă, posibil realizate de ucenici.^[8] Multe imagini cuprind sfinţi dominicani în chip de martori, perminţându-i călugărului ce ocupa acea chilie să se simtă o parte a tabloului.

• Adorarea Magilor
• Schimbarea la faţă
• Noli me Tangere
• Cele trei Marii la mormânt.
• Drumul spre Emmaus, cu doi dominicani în chip de discipoli.
• Există multe versiuni ale Răstignirii
  

Lucrări târzii, 1445–1455

Domul din Orvieto

Trei segmente ale tavanului din Cappella Nuova, cu ajutorul lui Benozzo Gozzoli.

• Cristos în slavă
• Fecioara Maria
• Apostolii

Capela Niccolină

Capela Papei Nicolae al V-lea, de la Vatican, a fost pictată probabil cu mult ajutor din partea lui Benozzo Gozzoli şi Gentile da Fabriano. Întreaga suprafaţă a peretelui şi tavanul sunt fastuos pictate. S-a folosit multă foiţă de aur pentru chenare şi decoraţiuni, precum şi albastrul strălucitor din praf de lapis lazuli.

• Viaţa Sfântului Ştefan
• Viaţa Sfântului Laurenţiu
• Cei Patru Evanghelişti.

Descoperirea unor lucrări pierdute

Ziarul britanic Daily Mirror a semnalat pe 14 noiembrie 2006 că două dintre capodoperele pierdute ale lui Fra Angelico apăruseră în posesia unei familii care nu avea idee despre asta, în camera de oaspeţi a unei mătuşi, răposata Jane Preston, din "modesta ei casă" din Oxford, Anglia. Aceasta le achiziţionase pentru suma de 200 de lire sterline în urmă cu douăzeci de ani. Lucrările reprezentau două dintre cele opt panouri laterale ale unui masiv altar, pictat de Fra Angelico în 1439 pentru mănăstirea unde locuia, care fuseseră dezmembrate de soldaţii lui Napoleon acum 200 de ani. În timp ce secţiunea centrală se găseşte încă la mănăstire, celelalte şase panouri se află în muzee din SUA şi Germania. Se presupunea că aceste două panouri fuseseră pierdute pentru totdeauna. Guvernul italian sperase să le achiziţioneze, dar un colecţionar particular a oferit 1,7 milioane de lire sterline la licitaţia unde fuseseră prezentate, pe 20 aprilie 2007.

[Nicoleta Cimpoae]