altmarius

cultură şi spiritualitate

Pianistul Andrew von Oyen - album în premieră

Recomandări

 |

VIDEO. : CD Review, 9 şi 10 februarie

Publicat: miercuri, 8 Februarie 2017 , ora 12.43 
 

Andrew von Oyen - un american care trăieşte şi la Paris.

Apreciat pe plan internațional pentru interpretările sale elegante, măiestria echilibrată și tehnica strălucită, Andrew von Oeyen s-a remarcat ca fiiind unul dintre cei mai captivanți pianisti ai generatiei sale.

A debutat la 16 ani, alături de Orchestra Filarmonicii din Los Angeles sub bagheta lui Esa-Pekka Salonen și-a construit un repertoriu cât se poate de cuprinzător, axat în special pe literatura pianistică romantică și modernă, a concertat până în prezent pe scene importante din Americii de Nord, Asia și din Franța, a susținut recitaluri la Wigmore Hall și Barbican Hall din Londra, Lincoln Center din New York, Kennedy Center din Washington, Symphony Hall din Boston, Tonhalle din Zürich, Sala Ceaikovski din Moscova, Sala Bolshoi din Sankt-Petersburg, dar și la București. Iată cateva repere biografice ale tânărului pianist Andrew von Oeyen un american care trăiește și la Paris, cu rădăcini germane și olandeze, care a studiat la Julliard School din New York, dar și cu Alfred Brendel și Leon Fleischer.

Despre Andrew von Oeyen Los Angeles Times spune că are daruri incontestabile și o tehnică extravagantă completă și fără efort. În Franța, între timp, Le Monde de la Musique a spus că Andrew von Oeyen are o tehnică cu o remarcabilă fluiditate, fără să îşi piardă precizia și echilibrul în interpretare, dar mai ales o eleganță dezarmantă și o carismă care îi permite să comunice cu cea mai mare ușurință.

Sunt recunoscător pentru şansa pe care o am de a trăi între două continente - spune Andrew von Oeyen. Mai în glumă mai în serios pianistul adaugă: Sunt extrem de norocos că profesia permite aceast lucru. Eu de multe ori spun că, dacă cineva mi-ar pune un pistol la tâmplă și m-ar pune să aleg între Europa și America, aș alege, probabil, să fiu împușcat! ... Ca muzician al Secolului XXI, îmi place să cred că pașaportul meu este prea puţin important şi nu are nicio legătură cu gândirea mea artistică"

Andrew von Oeyen a ales să fie un artisti al lumii care leagă culturile muzicale prin modul în care său de interpretare. Albumul său de debut la Casa Warner Classics este o dovadă în acest sens.

Saint-Saëns, Ravel şi Gershwin

Un album cu un program Saint-Saëns, Ravel şi Gershwin, cu Concertul în Sol pentru pian de Maurice Ravel reprezentând firul unificator al discului, acea lucrare influenţată pe de-o parte de culoarea şi eleganţa celor 5 concerte pentru pian de Saint-Saëns, iar pe de altă parte de libertatea de exprimare pe care o găseşte Ravel în jazz-ul american reprezentat aici de George Gershwin.

Dintre lucrările compozitorului american, pentru albumul său, Andrew von Oeyen a ales Rapsodia a doua pentru pian si orchestră care, chiar dacă nu a atins faima Rhapsody in Blue, spune pianistul: ea are toate calitățile geniului lui Gershwin și, după opinia mea, uneori chiar depășește prototipul creat de el. Cu siguranță Rapsodia a doua pentru pian, merită să fie cântată mai des.

Lucrarea vedetă a albumului este arhicunoscutul Concertul nr 2 pt pian şi orchestră de Camille Saint-Saëns, interpretat într-o manieră foarte proaspătă. Andrew von Oeyen este un virtuoz al pianului, are o tehnică strălucită care îl ajută să rezolve firesc pasajele de virtuozitatea. Are o frazare decentă, nuanțe pe măsură, dar ce aduce nou pianistul, dacă pot spune așa, este legătura prin interpretare pe care o găsește şi o crează între cele trei lucrări mari ale albumului său.

Alături de pianist înregistrările au fost realizate de Orchestra "Philarmonia" din Praga, ansamblu condus de directorul său muzical şi dirijor principal, Emmanuel Villaume, un francez care se simte foarte bine în Statele Unite, dată fiind calitatea de director muzical al Opera din Dallas și frecvenţa cu care se află pe scena de concert din America de Nord.

Trebuie să menţionez că pianistul a adăugat programului, ca un bonus Meditaţia din opera Thais de Jules Massenet, în varianta pentru pian solo.

Concluzia este că albumul lui Andrew von Oyen este un album de ascultat pe de-a-ntregul, dar și, în funcție de preferințele față de creatorii opusurilor. Este un album bine gândit şi realizat impecabil din punct de vedere tehnic.

Vă invit să îl ascultaţi pe Andrew von Oyen la CD Review pe 9 şi 10 februarie, ora 11.30.

Gabriel Marica

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor