altmarius

cultură şi spiritualitate

Pianista Maria Joao Pires - în 3 şi 4 august la 'Arpeggio'

Recomandări

 

VIDEO.

Joi, 30 Iulie 2015 , ora 14.21 
 

O artistă care îmbină rafinamentul stilistic cu efortul de descifrare a profunzimii spirituale a muzicii – Maria Joao Pires, celebra pianistă portugheză născută în 1944, va reveni la Bucureşti pentru două concerte alături de Kammerphilharmonie Bremen, ansamblu condus de Trevor Pinnock, în 7 şi 8 septembrie 2015.

Refuzând să se conformeze imaginii tradiţionale a unui virtuoz de concert, Pires se află mereu în căutarea sensurilor ascunse pe care interpretul analitic le poate trece cu vederea. Această reverenţă în faţa lucrărilor muzicale, manifestată în mod evident în felul în care cântă Mozart a devenit explicită atunci când a declarat că, în calitate de interpret, acţionează ca un canal de comunicare pentru ideile compozitorului.

Maria Joao Pires a început studiul pianului la vârsta de 3 ani, iar primul său concert a avut loc doi ani mai târziu. La 7 ani interpreta cu orchestra concerte de Mozart, iar la vârsta de 9 ani şi a câştigat cel mai important premiu portughez pentru muzicieni. A studiat la Conservatorul din Lisabona, pe care l-a absolvit la 16 ani şi s-a perfecţionat la München şi Hanovra, iar în 1970 a câştigat Concursul Bicentenar Beethoven de la Bruxelles, cariera sa internatională luând avânt. Maria Joao Pires a debutat la Londra în 1986, iar la New York a cântat pentru prima oară trei ani mai târziu.

De-a lungul bogatei sale cariere, a apărut ca solistă a marilor orchestre din Europa şi SUA. Aşa cum au remarcat criticii, tonul său, care reflectă o gamă emoţională foarte extinsă, cuprinde o varietate fascinantă de intensităţi, de la o atingere aproape imperceptibilă până la o monumentalitate impunătoare, cu o scară bogată de nuanţe intermediare.

Pe lângă profesorii cu care a studiat la Lisabona, Munchen sau Hanovra, Maria Joao Pires a avut ca modele şi surse de inspiraţie trei mari pianişti români. Dinu Lipatti este artistul pe care-l consideră „prima iubire”, maestrul pe care şi-ar fi dorit să-l întâlnească. Pe buna lui prietenă Clara Haskil o apreciază pentru interpretarea unică a lui Mozart, iar pe Radu Lupu îl numeşte cel mai important pianist contemporan.

Anticipând întâlnirea muzicală cu Maria Joao Pires din luna septembrie, vă invit să ascultaţi luni, 3 august şi marţi, 4 august, la Radio România Muzical, înregistrări cu lucrări ale compozitorilor “cheie” în cariera interpretativă a Mariei Joao Pires – Frederic Chopin, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven şi Franz Schubert.

Nu rataţi aşadar emisiunea Arpeggio, de la ora 10,30 şi în reluare de la 17,05.

Andreea Chiselev

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor