altmarius

cultură şi spiritualitate

Philippe Palini: Artistul este prin excelență un cercetător

Philippe Palini este scriitor italian născut în anul 1971, la Paris, cu studii în Italia (Științe politice și Jurnalism), unde l-a avut ca profesor pe cunoscutul istoric italian Ernesto Galli della Loggia, și în Franța (Master de Istoria ideilor politice la Aix-en-Provence în 1999 și Master de Istoria secolului XX obținut la Sciences-Po din Paris în 2000 sub conducerea științifică a istoricului și politologului Marc Lazar). După 25 de ani petrecuți în Italia, din 1999 locuiește la Paris.

A realizat lucrări despre istoria partidelor comuniste italian și francez, dar consideră că vocația sa reală este aceea de scriitor. În România i s-a tradus romanul Eclipsa. În prezent urmează să publice în Italia un alt roman, intitulat Al treilea vis.

Liviu Capșa: Nu putem începe acest interviu fără o precizare esențială. Cum de vorbiți atât de bine limba română, domnule Palini?

Philippe Palini: Cunoașterea unei limbi străine se face întotdeauna prin întâlniri. De fapt, nu învățăm o limbă ca atare, ci începem imitând limbile vorbite de către persoanele întâlnite, și mai ales iubite. Dacă iubești pe cineva, îți place printre altele să-l asculți. Sunetele auzite într-un idiom necunoscut, prin simplul fapt de a fi emise de către ființele iubite, sunt învăluite de o aură familiară și, în același timp, de un exotism prietenesc. În astfel de situații, ești invitat, cuvintele sună ca un fel de formulă magică și în mod mirculos începi să le înțelegi. Uneori înțelegi greșit… Într-un cuvânt, s-ar putea spune că vorbesc destul de corect limba română pentru că am iubit și iubesc mulți oameni din România, care cultivă o limbă aleasă. Astfel încât, imprefecțiunile mele lingvistice sunt deficiențe afective, pentru care cer iertare tuturor.

L.C.: Philippe Palini, un prenume franțuzesc la un nu­me italienesc. Există o explicație ?

P.P.: Explicația este simplă: m-am născut la Paris din părinți italieni. Limba mea maternă este italiana, limbă în care iubesc cel mai bine… Totuși, prima limbă pe care am auzit-o venind pe lume a fost franceza, adică o limbă străină… Ceea ce mă face să reflectez uneori asupra condiției mele de „exilat“. Exilul nu este numai un fapt politic. La Camus, spre exemplu, el este o alegorie a condiției umane, în care omul se află înstrăinat de o parte din el însuși. Cei care trăiesc într-o țară străină nu pot uita acest adevăr lăuntric pentru că lumea în care ei viețuiesc li-l amintește zilnic.

Prenumele meu francez conținea un fel de promisiune, aproape datoria de a vorbi limba franceză, de a cunoaște țara și poporul ei minunat. Plătindu-mi datoria, mi-am dat seama în ce măsură sunt italian, mai întâi de toate prin limbă, care este încercarea cea mai generoasă și nebună de a desena forma unui suflet. Pentru că în limba fiecărui popor sunt tăinuite anumite indicii care, dacă le descoperim, ne dezvăluie câteva reflexe profunde.

Francezii, spre exemplu, vor întotdeauna ca lucrurile să fie carrés (literal „pătrate“, adică bine încadrate), dar de fapt Franța este hexagonală! Astfel încât acest popor are două laturi ascunse… Pentru mine ele sunt, pe de o parte, viciul odios de a disprețui în public și, pe de altă parte, pudoarea nobilă de a iubi în taină. În ceea ce mă privește, am rămas italian pentru că nu-mi plac colțurile…

L.C.: În 2008 a apărut în România, la Editura „Ideea Europeană“, traducerea roma­nului dumneavoastră Eclipsa, subintitulat „Povestea unui tânăr cercetător fără scop“. Este Oreste Reis, cercetătorul „ros de îndoială și bolnav de perplexitate“ un alter ego al autorului ?

P.P.: Oreste Reis nu este un alter ego, ci un cercetător universitar care, în mod ironic, începe cu adevărat să caute doar atunci când Luna, femeia iubită, dispare, în timp ce el se risipește în ezitări, îndoieli și perplexități care fac parte din metoda lui „universitară“ de a se căuta pe sine. Reis este un cercetător fără obiect și ca atare un mit modern. El nu caută de fapt un obiect de studiu ci, prin el însuși, întotdeauna altceva. Ceva sugerat și niciodată pe deplin știut, acele părți din sine care sunt necunoscute, dar a căror existență îi este semnalată prin intuiție, premoniție și vis. S-ar putea spune că aventura lui e o călătorie interioară care nu există fără comoția realității. Într-un cuvânt, Reis este un cercetător îndrăgostit. Până în momentul în care își dă seama că iubita lui a dispărut, Reis a luat în serios învățăturile mentorilor săi, care îl povățuiau să nu se piardă printre delalii nesem­nificative și să nu se încreadă în intuiție. Această lecție i-a permis să pună în ordine lumea exterioară. Dar inima lui nu se poate adapta acestui echilibru mort, astfel încât se revoltă. Neascultarea inimii este motorul cel mai puternic al cercetării și, aș îndărzni să spun, al iubirii. Atunci când iubim, nu mai ascultăm de instinctele dominante și intrăm într-o excepție: suntem mai puternici și mai fragili în același timp. Cercetarea este riscul de a se expune. Obiectul unei mari pasiuni nu poate fi decât ceva care încă nu există.

L.C.: Chiar așa? Sunt oameni pasionați de un anumit domeniu, despre care au o imagine cât de cât precisă, și chiar dacă nu știu unde vor ajunge în demersul lor, au cel puțin intuiția unui rezultat care poate fi anticipat.

P.P.: Da, sigur, există posibilitatea de a întrevedea încă de la început un punct de sosire care corespunde așteptărilor inițiale. Totuși, poate că acele așteptări sunt false… Cercetarea nu este o activitate, ci o atitudine, o eternă promisiune cum ar fi iubirea, involuntară și fără de sfârșit. Nu trebuie să uităm că aici este vorba de o ficțiune în care paralela între cercetarea universitară și căutarea de sine ne dă ocazia să observăm legăturile profunde dintre ele, în italiană „ricerca“ le exprimă destul de exact pe amândouă. Numai că cercetarea universitară are nevoie să-și definească un obiect și eventual un scop, în timp ce căutarea de sine nu. Nevoia de a se cunoaște se află pur și simplu dincolo de forma pe care vrem să i-o dăm. Căutarea de sine nu pretinde la obiectivitate, ea este în raport cu individuația, deci profund subiectivă. Rațiunea frumosului este întotdeauna intimă, cum este și cea a durerii. Atunci când inima se revoltă împotriva ordinii aparente, câmpul de investigare a realității se modifică, iar cauza și efectul nu mai con­tează. Personajul roma­nului meu, Oreste Reis, din momentul în care își schimbă perspectiva, aude realitatea povestită într-o altă limbă (àpropos de limbi străine) sau spusă, pentru a exprima ideea în limbaj emisescian, de o străină gură. Atunci cercetarea asumă o dimensiune mai cuprinzătoare, care este mai apropiată de poezie decât de știință.

Acest roman cuprinde, în tot atâtea capitole, douăsprezece divagații ieșite din comun. În fiecare dintre aceste aventuri, Reis se lasă călăuzit de semne efemere care îi sunt revelate de viața de zi cu zi. În mod paradoxal, cu cât se îndepărtează de „obiectul“ cercetării sale, adică iubita dispărută, cu atât primește indicii care conduc spre ea. Într-un cuvânt, rătăcit în divagații, el găsește ceea ce caută. Fiecare din cele douăsprezece istorisiri este legată de o temă existențială: vanitatea, singurătatea, credința, moartea, iubirea și așa mai departe până laeclipsă, adică până la dezvăluirea mutației de sine, altfel spus a propriei împliniri. Lumea pe care o străbate este halucinantă, grotescă, înduioșătoare, întotdeauna văzută prin privirea lui înflăcărată și cețoasă (Reis este adesea amețit de băutură…), iar această realitate corespunde în mod tainic cu viața lui interioară: își caută sufletul.

L.C.: Dar sufletul este lăuntric, atunci de ce îl caută în afară?

P.P.: Tocmai acesta este punctul nevralgic. Să nu uităm că Reis este un cercetător îndrăgostit! Ceea ce înseamnă că și-a depus sufletul în „ochii negri ca două măsline“ ai femeii iubite, iar femeia iubită a plecat cu el. După cum se știe, femeilor le place să colecționeze tot felul de lucruri inutile și sclipitoare… Sufletul este în afară, când iubim, și ne cheamă de acolo de unde se află, ne atrage ca un magnet. „Căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta“. Acest verset mă urmărește de ani de zile… Iar comoara, în imaginarul romanesc, nu este obiectul căutării prin excelență? Divagațiile în care se pierde Reis reflectă dificultatea de a înțelege limba în care sufletul lui vorbește. Oreste se află tot timpul între reverie și realitate. Ca și când te trezești din somn și vrei să reții prin scris un detaliu al visului, sunt însă alte zece detalii care se pierd!

L.C.: Oreste Reis se îndoiește, se agață permanent de „amănunte și semnificații“, de „lucrurile mici aflate între vizibil și invizibil“. Sunt acestea, printre altele, metodele de lucru ale unui cercetător ? Pot duce ele și la o descoperire de sine ?

P.P.: Am creat acest personaj deoarece oamenii se feresc de ei înșiși, iar mie nu-mi place să fug oricum. Ceea ce omul știe mai puțin și de care se teme cel mai mult este el însuși (iar uneori se înșală). Cu toate acestea, există o forță care îl îndeamnă pe om să se cerceteze. În aceasta constă condiția lui de animal defectuos, bolnav, dacă putem spune așa. El este singura viețuitoare care poate acționa împotriva propriului interes, în numele unei promisiuni. Mai ales atunci când iubește. Iubirea este excepția, idioțenia lui sublimă!

Reis este interesat de anumite semne între vizibil și invizibil, altfel spus între ceea ce știm despre noi înșine și ceea ce abia dacă intuim, fără a deține vreo dovadă în acest sens. Urmărind parcursul personajului meu, cititorul este cuprins de incertitudine, ezitând între ceea ce este și ceea ce nu este. Detaliile cu pricina sunt de fapt niște ferestre, interstiții care deschid accesul către lumi paralele în care cercetătorul se cufundă, dacă se poate spune așa.

Artistul este prin excelență un cercetător. Cu antenele sale, vreau să spun cu sensibilitatea sa, el captează; cu curajul pătrunde în spațiile ingrate, insolite ori periculoase ale realității; cu talentul exprimă toate acestea cu frumusețe și cu emoție. Pentru noi, pentru noi toți! Aceasta explică, după modesta mea părere, de ce sunt mulți oameni cu talent, chiar în disciplinele artistice, dar care nu sunt artiști, fiindcă le lipsește uneori sensibilitatea, dar cel mai adesea curajul. Acest curaj este unul cu totul special, e mai aproape de o formă de nebunie în care realitatea se dezvăluie fără filtre în aspectele ei cele mai insolite și contradictorii. În opinia mea, un bun romancier este o creatură paradoxală care deține memoria unor evenimente neîntâmplate, el este martorul unui adevăr paralel, un rege al posibilului și al imposibilului.

Călătoria personajului meu, care se mișcă în lume căutând-o pe Ea, este interioară și subiectivă. Tot ceea ce el vede există prin ochiul lui deformat, într-un fel bolnav, orientat spre dezvăluiri de conștiință. Singura condiție pentru a fi un artist-cercetător este să rămâi tânăr. În ce sens? Ador cuvântul „tânăr“ în românește, pentru că în etimologia lui înseamnă tandru, adică, în italiană și franceză, fragedmaleabil. Mulți oameni devin duri pe dinlăuntru, din frică, și resping orice semn care vine din exterior. Alții cred că se pot descoperi fără a se pune în pericol, își iubesc superficial propria lor persoană prefăcându-se că se pun în discuție, dar de fapt se hrănesc din credulitatea altora și din a lor… A căuta, ca și a iubi, nu înseamnă să umpli un gol, ci mai curând să ai curajul (sau nebunia) de a te arunca în necunoscut, pentru a descoperi! Cu pasiune, îți dăruiești propria ființă chemat de promisiunea unei comori, care este a ta și numai a ta! Din acest motiv am afirmat că obiectul unei mari pasiuni nu poate fi decât ceva care încă nu există. Ceva despre care nu știm nimic, la fel ca marii navigatori din Renaștere în căutarea noilor lumi.

Oreste Reis s-a lansat în cercetarea sa plină de digresiuni, inspirată de detalii nesemnificative, deși a fost avertizat de profesorii săi. El are curajul (sau nesăbuința) de a nu accepta această obligație de a fi prudent, iar astfel află ce înseamnă primejdia iubirii. În acest sens, se poate vedea în ce măsură suntem departe de cercetarea strict universitară.

În tonul narațiunii parodia și grotescul alternează, deși pe o tramă riguros realistă, amplificată de dimensiunea subiectivă și, pe alocuri, onirică. În această alternanță de registre se maturizează ruptura psihologică și spirituală a protagonistului. Cercetarea produce o metamorfoză dureroasă. Lumea nu mai este percepută de rațiunea deductivă, ci mai curând prin presentiment, empatie, viziune. Până și din punct de vedere stilistic și estetic conciliera dintre ridicol și patetic este dificilă.

L.C.: Eroul romanului Un amour pour rien al lui Jean d’Ormesson, iubitor, printre altele mult mai lumești, de cultură, vine la Roma de la Paris și se încântă contemplându-i arta și „vesela-i no­blețe“. Un italian venit la Paris de ce se încântă ?

P.P.: Prezența mea la Paris avea un caracter foarte personal. Aveam nevoie să reiau legătura cu locul meu de naștere, de origine. Eram atras, desigur, de o anumită idee abstractă și universală despre Paris. Nu am citit cartea lui Jean d’Ormesson, consider însă că drumețul european, urmând modelul lui Goethe de exemplu, nu poate căuta la Roma decât o parte din identitatea lui culturală, din sufletul universal care îl locuiește. Roma nu este neapărat nobilă, și nici veselă. Roma este o suferință milenară, o gaură deschisă în burta umanității, una madre sempre sul punto di partorire. În epoca modernă, Parisul exercită această fascinație, deoarece el a integrat tot ceea ce avea să capete valoare, capitala franceză este ca o prostituată de lux extrem de curioasă, cu vocația unui căutător de talente! Eu nu am căutat învăluiri venusiene, ci mai curând forța actualizată a unei sugestii din trecut, realizarea visului despre sine al copilului. De ce la Paris ? Pentru că acolo m-am născut și pentru că simțeam că acolo este comoara mea, adică locul în care aveam să devin ceea ce știu dintotdeauna că sunt.

L.C.: Dacă cercetarea a rămas în urmă, ce este la zi în creația dumneavoastră lite­rară?

P.P.: Am terminat de curând un alt roman, intitulat Al treilea vis, de aceeași amploare ca și primul, dar construit de această dată nu ca o sonată, ci ca o simfonie. Spațiile și temele sunt mai numeroase. În el este vorba despre legătura dintre memorie și sentimente, despre iubirea de cuplu ca spațiu în care nodurile din copilărie se dezleagă și în care avem șansa de a ne cunoaște pe noi înșine. O intrigă politică și diplomatică îl delectează pe cititor, dar îl și introduce în sublima nevroză a unuia din personajele principale care are facultatea de a nu uita nimic și de a confunda visul cu realitatea. Deși cu totul diferit de Eclissi, acest roman este legat de cel precedent prin tema absenței. Prin aceasta din urmă trebuie să înțelegem o anumită înstrăinare de sine care ne permite să supraviețuim dar care uneori este „deranjată“, în desăvârșita ei neființă, de momente de luciditate, de excepțiile conștiinței. Eroii mei pierd totul, la prima vedere din cauza întâmplărilor neplăcute pe care le trăiesc pentru ca apoi să se trezească pe o treaptă superioară și să înțeleagă că poate ceea ce numim realitate nu are nimic de-a face cu evenimentele care ne hotărăsc viața. Poate că tocmai ele, personajele mele declanșează, în mod mai mult sau mai puțin inconștient, ceea ce le duce la pierzanie, spre a se cunoaște. Oricum, à propos de realitate sau mai bine zis de pretinsă autenticitate, nici un romancier nu poate pretinde să descrie „realitatea ca atare“. Realitatea ca atare nu există. Romanul este o iluzie optică, o aventură umană, o minciună mai credibilă decât realitatea, un adevăr ulterior.

Unul din personajele ultimului meu roman, care este diplomat, și-a ales această meserie pentru că are talentul ieșit din comun de a minți. Maniera lui de a-i iubi pe ceilalți constă în a le spune ceea ce ei vor să audă… Acestea fiind spuse, el este superior colegilor săi deoarece consideră că diplomația, la nivelul ei cel mai înalt, este efortul de a înțelege motivațiile adeversarilor! Este ceea ce s-ar putea numi o muncă de artist. El creează ca atare o realitate artificială pe care ceilalți o preferă întotdeauna adevărului nud, de care le este atât de frică. Iată cum impostura ficțională, prin clarviziune artistică, devine o realitate mai elevată decât orice pretenție la caracterul de adevăr.

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor