Petipa, francezul care aduce baletul rus la apogeu

[altmariusclassic2]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/petipa-francezul-c...

Autor Cristina Niculescu

Petipa și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale în Rusia, unde a creat aproximativ 50 de balete și numeroase divertismente (fragmente de dans incluse în opere). Considerat adesea cel mai mare coregraf al tuturor timpurilor, și-a început cariera în Rusia sub domnia țarului Nicolae I, și-a continuat activitatea sub Alexandru al II-lea și Alexandru al III-lea și a încheiat-o sub ultimul țar, Nicolae al II-lea.  

Petipa a reușit un mariaj fericit între virtuozitate tehnică și multă poezie și sensibilitate. Era o sursă aparent inepuizabilă de înlănțuiri de mișcări, mereu într-un nou mod, inedit, și dacă este un cuvânt ce definește arta sa coregrafică acela este eleganţa. Balanchine (1904-1983), cunoscutul coregraf de origine rusă căruia îi datorează enorm baletul american, spunea despre înaintașul său: „Teatrul a învățat cum să transforme imposibilul în realitate. Pentru ca acest imposibil să se realizeze, trebuia ceva mai mult decât inspirație, trebuia un sens al noului, inventivitate și arta de a-l vrăji pe spectator. O încăpățânare neclintită, aproape barbară. Petipa avea toate aceste calități în cel mai înalt grad. Iată de ce îl consider cel mai mare maestru al artei noastre”.  

Născut la Marsilia, în 1818, într-o familie de artiști itineranți, Victor Marius Alphonse Petipa a călătorit în turnee prin Europa toata copilăria, a învățat să danseze și să cânte la vioară. Tatăl său era maestru de balet. Fratele său, Lucien, interpretase rolul principal masculin la premiera absolută a baletului Giselle și avea să devină maestru de balet al Operei din Paris. După un turneu dezastruos din punct de vedere financiar în America alături de tatăl său, studii de balet la Paris sub tutela apreciatului dansator în epocă Auguste Vestris și câțiva ani petrecuți în Spania, Petipa se stabilește la Petersburg. Primește aici o slujbă la Teatrele Imperiale, cu ajutorul fratelui Lucien. 

^{Scenă din baletul Baiadera, în coregrafia-simbol a lui Marius Petipa}

A lucrat iniţial „în umbra” compatriotului său respectat, coregraful Jules Perrot. Dintre primele sale montări a rămas în istorie în special Fiica faraonului, pe muzica lui Cesare Pugni. Un spectacol grandios, care a uimit publicul vremii precum o exuberantă producție hollywoodiană de astăzi: 5 ore de balet, efecte speciale, cămile, un leu, o fântână reală în mijlocul scenei, decoruri exotice, o poveste cu mumii care învie, un suicid, zeități egiptene. Toate erau bazate pe Romanul mumiei de Théophile Gautier și pe libretul lui Vernoy de Saint-Georges (aceeași echipă care crease, cu douăzeci de ani în urmă, Giselle).  

Petipa a fost avansat la rangul de maestru de balet al Teatrelor Imperiale, poziție pe care inițial a împărțit-o cu rivalul său, Saint-Léon. A urmat Baiadera (1877, muzica: Ludwig Minkus), unde mai ales ultimul act (Regatul umbrelor) a devenit emblematic pentru stilul coregrafic al lui Petipa. Coregraful le cerea balerinilor săi o virtuozitate tehnică sporită, corpul de balet a devenit tot mai numeros și mai bine pregătit, decorurile producțiilor sale erau mereu somptuoase. Creațiile sale – Baiadera, Don Quijote, Frumoasa din Pădurea Adormită, Spărgătorul de nuci, Lacul lebedelor, Raymonda ș.a. – erau adevărate superproducții.  

Să creezi ceva care să rămână aproape nealterat peste un secol și jumătate, să imaginezi o coregrafie reprodusă continuu pe întreg globul este cel puțin senzațional! Când, oriunde în lume, se montează în zilele noastre un spectacol de balet, pe baza coregrafiei clasice, cel mai adesea asta înseamnă coregrafia lui Petipa, reprodusă în întregime sau parțial. Coregrafiile sale au devenit sacrosancte.  

După două sute de ani de dominație franceză în balet, în mod paradoxal, un francez face baletul să devină... rus! Primul mare coregraf rus este chiar asistentul lui Petipa, Lev Ivanov. Au urmat numeroși coregrafi și balerini ruși care vor scrie istoria dansului: de la Anna Pavlova la Tamara Karsavina, de la Vaslav Nijinski la Rudolf Nureev, de la Balanchine la Barîșnikov. Însă întâlnirea hotărâtoare ce a marcat cariera coregrafului și istoria dansului a fost cea cu Piotr Ilici Ceaikovski, întâlnire care a născut cele mai mari capodopere ale baletului clasic.