altmarius

cultură şi spiritualitate

Peste 20 de edituri la Târgul de Carte Religioasă

O manifestare unică în ţară, găzduită la Sibiu

Peste 20 de edituri la Târgul de Carte Religioasă

Vineri, 1 noiembrie 2013
Cea de-a XIII-a ediţie a Târgului de Carte şi Revistă Religioasă de la Sibiu adună 20 de edituri de profil din întreaga ţară, care au adus sibienilor, la preţuri avantajoase, publicaţii noi. La deschiderea oficială a manifestării a participat şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de organizatorii evenimentului, reprezentanţii editurilor şi numeroşi colaboratori.
 
Foaierul Bibliotecii „ASTRA“ din Sibiu a devenit pentru câteva zile un adevărat templu al cărţii şi revistei religioase. Oferta de carte este diversă şi vine să întâmpine cererea amplă din partea iubitorilor de publicaţii religioase. 
 
Târgul de la Sibiu se desfăşoară în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, între orele 10:00 şi 20:00 şi are intrarea liberă. Încă din prima zi, sute de sibieni au venit la târgul de carte pentru a studia ofertele celor 20 de edituri şi pentru a participa la manifestările programate. 
 
La deschiderea oficială a manifestării au fost prezenţi IPS Mitropolit Laurenţiu, directorul târgului şi preşedintele Asociaţiei „Scriptus“, Lucian Cocă, directorul Bibliotecii „Astra“, Silviu Borş, reprezentanţi ai editurilor, consilieri eparhiali, protopopi, preoţi, scriitori şi numeroşi iubitori de carte religioasă.

Hrană culturală şi duhovnicească 

La deschiderea oficială, directorul bibliotecii sibiene, Silviu Borş, le-a urat bun-venit participanţilor la târg şi tuturor celor ce vin la manifestare. 
 
„Mă bucur să fim din nou gazda acestui important târg de carte. Am observat, la fiecare ediţie, evoluţia editurilor participante şi cu siguranţă că vom avea câteva zile pline în cadrul acestui târg“, a spus Silviu Borş. 
 
În discursul inaugural, organizatorul târgului, Lucian Cocă a mulţumit tuturor participanţilor la această sărbătoare a cărţii religioase, precum şi celor ce calcă pragul bibliotecii sibiene pentru a-şi procura ultimele apariţii din această sferă editorială. 
 
„An de an, nouă organizatorilor, ne place să spunem că Târgul de Carte şi Revistă Religioasă îşi deschide porţile, aşteptând cu dor şi drag pe noii şi vechii prieteni, expozanţi şi cititori. Târgul nostru este unic în ţară prin specificul lui şi a devenit o tradiţie în viaţa cetăţii. Este unic în ţară după longevitate, dar mai ales prin prieteniile legate între organizatori, editori şi cititori. Ne aşteptăm cu drag unii pe alţii la Sibiu pentru a vedea ce noutăţi editoriale au mai apărut, ce invitaţi ne vor bucura inimile şi ce cuvinte de apă vie ne vor adăpa sufletele. Deşi îi spunem târg, nu târguim nimic, pentru că hrana culturală şi duhovnicească adusă an de an aici sunt nepreţuite“, a spus Lucian Cocă. Directorul târgului a prezentat apoi principalele lansări de carte, concerte şi alte evenimente din cadrul târgului, la care sunt aşteptaţi cât mai mulţi iubitori de cultură.

Misiunea editurilor religioase

În cuvântul său, IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat importanţa unor astfel de manifestări, prin care cartea este cinstită aşa cum se cuvine şi prin care este evidenţiat locul culturii în viaţa societăţii. 
 
Cartea religioasă, a spus ierarhul, are o importanţă aparte în mediul cultural şi de aceea un târg de asemenea amploare cinsteşte ostenitorii din editurile de profil, care au îndatorirea de a colabora în misiunea lor de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu.
 
„Prin acest târg se oferă posibilitatea ca toate editurile noastre să se întâlnească şi să colaboreze. Avem posibilitatea să oferim oamenilor cărţi cu un conţinut spiritual şi cu imagini iconice al Cuvântului Întrupat şi ale sfinţilor. Am cerut tuturor să colaboreze strâns cu toate editurile, pentru că numai aşa ne putem ajuta unii pe alţii. Avem posibilitatea să schimbăm cărţi între noi şi să continuăm astfel lucrarea pastorală şi misionară a Bisericii noastre. Vă binecuvântăm pe toţi şi vă dorim să aveţi o activitate plăcută la Sibiu, prin prezentarea cărţilor editate în toate părţile ţării noastre“, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

Lansări, conferinţe, concerte

Dintre evenimentele cultural-artistice din cadrul manifestării amintim lansarea lucrărilor „Omul şi maşina“, a lui Thomas Molnar, tradusă şi prefaţată de Manuel Valeriu (membru altmarius.ning), sub egida Editurii Logos, „Path to the Kingdom-Hieromonk“ de Arsenie Boca, o traducere în engleză a lucrării „Calea Împărăţiei“, realizată la Editura Charisma din Deva, precum şi „Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii“, vol. I, şi „Când Satana îţi dă târcoale… George Racoveanu, ucenicul lui Nae Ionescu în Dosarele Securităţii“, ambele apărute la Editura Agnos. 
 
Editura Andreiana a Arhiepiscopiei Sibiului va lansa astăzi, 1 noiembrie, volumele „Liturghie - sufletul etern al Ortodoxiei în rugăciune“, de pr. prof. univ. dr. Ene Branişte, „Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor din Transilvania“, de Nicolae Stoicescu, în două volume, „Sinaxarul sau Vieţile Sfinţilor“, pe septembrie şi octombrie, scrise de ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, „Poteci de lumină“, a părintelui Gheorghe Colţea, „Cuvinte din Scripturi“, de pr. Gheorghe Streza, „Episcop dr. Vasile Coman. Teme de lectură“, realizată de pr. dr. Cristian Muntean. 
 
Din programul târgului nu vor lipsi expoziţiile de documente, conferinţele şi concertele religioase. În fiecare zi vor fi extrase taloanele cu premiile oferite de edituri şi de organizatori.
 

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

2. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

3. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

6 ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

7. DEPOZITUL DE CARTI 

http://www.calinblaga.ro/

8. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro/

9. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

10. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

11. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

12. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

13. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

14. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

15.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

16. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

17. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

18. TIMBREE

www.timbree.ro

19. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

20 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

21. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

22. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

23. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro/

24. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

25. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

26.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

27.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

http://www.editura.uaic.ro/produse/colectii/documenta/1

28. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

29. EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor