altmarius

cultură şi spiritualitate

Pelerinaj marian pe urmele Fecioarei Maria "Regina Sfântului Rozariu"

În perioada 3-16 octombrie 2014 se va organiza un Pelerinaj marian pe urmele Fecioarei Maria "Regina Sfântului Rozariu", în Franţa, Spania şi Portugalia.

La 7 octombrie se celebrează sărbătoarea sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, sărbătoare instituită de papa Pius al V-lea în 1573, după victoria de la Lepanto din 1571, împotriva turcilor, pentru a-i mulţumi Maicii Domnului pentru această victorie. Nu se putea prilej mai nimerit ca în luna octombrie, când din punct de vedere astronomic soarele intră în constelaţia Fecioarei, iar noi, creştinii catolici, o cinstim în mod deosebit pe Mama lui Isus, ca Regina a Sfântului Rozariu, să ne manifestăm credinţa, în cadrul unui pelerinaj, având-o ca ocrotitoare pe Sfânta Fecioară Maria. Pelerinii o vor cinsti pe Maica Cerească prin rugăciuni şi cântări, urmărind un itinerar marian în, Franţa, Spania şi Portugalia. Vom aduce laudă şi preamărire maicii noastre preacurate la sanctuarele mariane din: Paris, Lourdes, Fatima, Guadalupe, Madrid, Zaragoza, Torreciudad, Rocamadour şi alte sanctuare. În fiecare zi vom participa la sfânta Liturghie în limba română celebrată de preotul însoţitor în sanctuarele de pe traseu şi vom recita zilnic sfântul Rozariu, aşa cum ne-a cerut-o sfânta Fecioară la Fatima la 13 mai 1917. Vom înălţa laude lui Dumnezeu şi Maicii sale Preasfinte împreună cu credincioşii români din Zaragoza, în timpul sărbătorii "Nostra Senora del Pilar", patroana Spaniei. În catedrala "Sacre Coeur" din Paris, vom primi binecuvântarea finală a pelerinajului.

Regina Preasfântului Rozariu, roagă-te pentru noi.

Programul pelerinajului:

ZIUA 1. Vineri, 3 octombrie: Bucureşti (avion) - Paris - LisieuxLiturghie în catedrala Sfintei Tereza (Sfânta Tereza a Pruncului Isus a fost canonizată în anul 1925 de papa Pius al XI-lea, proclamând-o mai târziu patroană universală a misiunilor. A fost declarată Doctor al Bisericii de către Ioan Paul al II-lea, la 19 octombrie 1997, Ziua Universală a Misiunilor);

ZIUA 2. Sâmbătă, 4 octombrie: MONT SAINT MICHELLES. Ascensiune la mănăstirea fortificatăMont-Saint-Michel, deasupra căreia tronează statuia aurită a sfântului Mihail Arhanghelul. Liturghie. Bordeaux;

ZIUA 3. Duminică, 5 octombrie: Tur de oraş Bordeaux cu Catedrala "Sfântul Andrei". Liturghie.După masă plecare spre Lourdes. Vizită la Grotă. Ora 21.00 - participare la procesiunea cu lumânări (un grup de 6 pelerini vor recita o jumătate de decadă din rozariu în limba română);

ZIUA 4. Luni, 6 octombrie: Lourdes (Cel mai renumit loc de pelerinaj marian, celebru pentru vindecările miraculoase şi pentru izvorul cu apă binefăcătoare. În 1858, în apropiere de "Grotta Massabielle" Bernadette Soubirous, de mai multe ori, a văzut-o pe Sfânta Maria care s-a prezentat ca fiind "Neprihănita Zămislire"). Sfânta Liturghie la Grota, Calea sfintei cruci, participare la procesiunea cu lumânări şi la procesiunea euharistică în catedrala subterană. Baie în apa binefăcătoare (program piscină: 9.00 - 11.30 / 13.00 - 16.30). Adoraţie a sfintei Euharistii în biserica subterană cu ceremonialul de vindecare a bolnavilor (ora 17.00), iar la ora 21.00participare la procesiunea cu lumânări;

ZIUA 5. Marţi, 7 octombrie - Mic dejun. Sfânta Liturghie. Plecare spre Leon, prin Biaritz, cuStatuia Sfintei Fecioare. Vizităm centrul oraşului cu catedrala şi Casa Botines, opera lui Gaudi;

ZIUA 6. Miercuri, 8 octombrie. Plecare spre Fatima prin Santiago de Compostela (Sfânta Liturghie). Participare la procesiunea cu lumânări şi recitarea sf. Rozariu la ora 21.30;

ZIUA 7. Joi, 9 octombrie - Fatima: Loc de pelerinaj marian datorită apariţiilor din 1917 la cei trei copii Iacinta, Francisc şi Lucia, care au primit de la Sfânta Fecioara trei mari secrete. Liturghie la locul apariţiilor şi Calea Sfintei Cruci în Parcul Ajustel);

ZIUA 8. Vineri, 10 octombrie: Fatima - Guadalupe: Liturghie în catedrala "Sfânta Fecioară Maria" (Aici se află o statuie a Maicii Domnului cu faţa brunetă, descoperită de un ţăran vizionar) -Madrid;

ZIUA 9. Sâmbătă, 11 octombrie: Madrid cu catedrala "Nostra Senora de la Almudena",sfinţită in 1993 de către papa Ioan Paul al II-lea. (Liturghie). Pietonal Plaza Major. Plecare spreZaragoza prin Monasteiro de Piedra. Vizităm parcul natural. Seara participare la fiesta spaniolă cu ocazia sărbătorii Pilar.

ZIUA 10. Duminică, 12 octombrie, Zaragoza: Fiesta de Piedra la catedrala "Nostra Senora del Pilar", patroana Spaniei. Sfânta Liturghie împreuna cu comunitatea românească (ora 10.30 -pr. Ionel Jicmon). Prezentarea ofrandei de flori Sfintei Fecioare.

ZIUA 11. Luni, 13 octombrie. Plecare spre Rocamadour prin Torreciudad. Sfânta Liturghie în Sanctuarul Opus Dei - Toreciudad. La 17 mai 1992, papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe Josemaria Escriva (fondatorul organizaţiei Opus Dei, cale de sfinţire care se adresează oamenilor de tot felul, în activitatea profesională şi îndeplinirea îndatoririlor obişnuite ale creştinului) în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma, în prezenţa a peste 300.000 de oameni. În Spania există credinţa că Fecioara Maria este protectoarea familiei. În Torreciudad, provincia Huesca, există cel mai mare altar din Spania închinat Fecioarei Maria.

ZIUA 12. Marţi, 14 octombrie. Rocamadour, cel mai vechi loc de pelerinaj din Franţa şi un loc de popas în călătoria sfântă spre Santiago de Compostella. În secolul al XII-lea, săpându-se pentru un mormânt sub pragul bisericii "Notre Dame", s-a descoperit un corp în carne şi oase, intact în ciuda timpului care trecuse peste el. Tradiţia locală l-a identificat cu Amadour (Zaheu în Biblie) fidel slujitor al Sfintei Fecioare. Tot din secolul al XII-lea s-a menţionat existenţa unei statui făcătoare de minuni - Fecioara pe tron, cu Isus în braţe. Sfânta Liturghie, Calea Sfintei Cruci. Plecare spre Paris. Opţional Croazieră pe Sena.

ZIUA 13. Miercuri, 15 octombrie. Mic dejun. Paris, tur de oraş: Catedrala "Notre Dame", catedrala "Madelaine", biserica cu mormântul sfântului Vicenţiu de Paul. Sfânta Liturghie în biserica "Medalia Miraculoasă" (a Fiicelor Carităţii);

ZIUA 14. Joi, 16 octombrie. Sfânta Liturghie de încheiere a pelerinajului şi binecuvântarea obiectelor cumpărate în catedrala "Sacre Coeur" (9.00). Plecare spre aeroportul Beauvaispentru întoarcere acasă.

Preţul pelerinajului este de 700 de euro + 100 lei. Nu sunt incluse biletele de intrase la muzee sau obiectivele turistice. La înscriere se va achita 200 euro, până cel târziu la 1 iulie 2014.

Se asigură:

- Transport avion la PARIS şi retur cu toate taxele incluse;

- Transport autocar 3* cu toate utilităţile, cca. 5000 km, pe teritoriul Franţei, Spaniei şi Portugaliei;

- 14 cazări + md: Lisieux (1), Bordeaux (1), Lourdes (2); Leon (1), Fatima (2) , Madrid (2); Zaragoza (2); Roccamadour (1), Paris (2).

- ghid însoţitor + preot;

- asigurare medicală.

Informaţii suplimentare şi înscrieri:

- Organizator şi însoţitor, prof. Vicenţiu Ciocan, 0233/744194, 0728/848498, vicentiuciocan@yahoo.com, www.pelerinaje-mariane.ro

- Preot însoţitor pr. Ionel Roşu, Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" Roman, tel. 0333/803760, 0723/436411; 0762/329826, rosui@yahoo.com

Prof. Vicenţiu Ciocan

 

Vizualizări: 222

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor