Cum recunoaştem prezenţa Sfântului Duh în vieţile noastre? Părintele Dumitru Stăniloae deosebea cinci criterii ale prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt. Un prim criteriu este credinţa în dumnezeirea lui Iisus Hristos, căci: "Nimeni nu poate spune Domn este Iisus, decât în Duhul lui Dumnezeu"
(I Cor. XII, 5). Totuşi, una este să declarăm că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, cu totul altceva să credem că El ne poate scoate efectiv dintr-o situaţie imposibilă. Dar minunat lucru este să putem şi "accesa" puterile dumnezeieşti care pot schimba cursul evenimentelor în sensul dorit de noi, cu bunăvoinţa Domnului. Însă, la ceas de cumpănă, la sărăcie, boală sau dezamăgire, noi suntem mai înclinaţi să deznădăjduim decât să persistăm în credinţă.
De altfel, la nivelul mentalului social se poate semnala metamorfoza acestor înclinaţii într-o doctrină de subterană, cu două coordonate principale. Prima vizează configurarea unui deism care afirmă credinţa în existenţa lui Dumnezeu, dar neagă implicarea Lui în problemele cotidiene ale oamenilor, în rezolvarea nedreptăţilor sociale, ca urmare a rugăciunilor, posturilor etc. În această perspectivă, El îţi dăruieşte la naştere diverse talente, dar pentru a reuşi în viaţă, trebuie să aduni, prin orice mijloace, fără scrupule, cât mai mulţi talanţi. Şi aceasta este o a doua coordonată, ţechinul-divinizat, golem al celor puternici. Banii ar fi cei care aduc puterea, speranţa de viaţă, de fericire, de împlinire prin dragoste şi căsătorie, un serviciu bun şi stabil. Clipa devine orizontul care justifică fericirea prin orice mijloace. Importantă este acum inteligenţa practică, dar în sens de viclenie, a omului care păcăleşte fără să fie prins, care nu suferă dependenţa de milostenia divină, răbdarea şi rugăciunea. Chiar şi cei ce credem, dacă ne rugăm ocazional şi mai mult cu buzele decât cu inima, dacă nu participăm constant şi conştient la slujbele Bisericii, ajungem să ne îndoim de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
De aceea, un al doilea criteriu şi condiţie a prezenţei şi lucrării Duhului Sfânt este necesitatea Bisericii. Numai dacă rămânem în Biserică putem avea experienţa împărtăşirii cu Duhul Sfânt şi cunoaşterea adevărului. Harul dăruit de Duhul Sfânt prin Tainele Bisericii şi ca răspuns la rugăciunile însoţite de jertfă îl uneşte pe om cu Hristos, îi insuflă puteri peste limita naturii sale create. Duhul dezvoltă pe fiecare membru al Bisericii în ceea ce are el specific, fiecare fiind "crescut" de Duhul pentru ceilalţi. Când Duhul Sfânt împarte cuiva un dar, El are în vedere nu doar folosul individualităţii respective, ci pe cel al întregii Biserici.
Lucrare a Duhului Sfânt, dar şi efort omenesc de colaborare, darul sporit în mod deosebit devine harismă, adică "o covârşire accentuată a legilor naturii de către spiritul uman umplut de Sfântul Duh". Orice creştin care îşi întăreşte credinţa prin virtuţi poate să dobândească harisme prin care se face de folos Bisericii, în ansamblu, şi poate câştiga desăvârşirea, pe cât este cu putinţă omului în această viaţă.
Sfinţenia sau desăvârşirea este un al treilea criteriu după care putem "adulmeca" lucrarea şi prezenţa Duhului Sfânt. Aceasta este opusă individualismului şi se înrădăcinează în Hristos. Duhul ne luminează asupra stării noastre de păcat, ne binevesteşte iertarea în Taina mărturisirii, dar ne dă şi forţa de restabilire, de învingere a egoismului şi de reluare a comuniunii cu Hristos. Sfinţenia, care este un pisc al iubirii de Dumnezeu, nu poate fi însă despărţită de iubirea faţă de semeni. De aceea, un al patrulea criteriu este iubirea universală, elanul frăţietăţii cu toţi oamenii.
După cum remarca părintele Dumitru Stăniloae, Duhul Sfânt mărturiseşte El însuşi prezenţa Sa, încă de la Cincizecime, când S-a arătat în chip de limbi de foc. Momentul întemeierii Bisericii coincide şi cu insuflarea unei "înţelegeri comune între cei ce vin la credinţă şi între ei şi Apostoli". Biserica este, prin aceasta, opusul Turnului Babel, dar "înţelegerea comună" adusă de Duhul nu este uniformizare. "Menţinerea deosebirii limbilor tuturor celor ce au primit aceeaşi înţelegere e un simbol al acestei unităţi în varietate", exprimat cel mai bine prin deosebirea darurilor ce izvorăsc din Duhul.
Unele daruri sunt mai mari, altele mai mici, dar noi nu trebuie să ne invidiem unii pe alţii. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur ne povăţuia: "Dacă mai eşti tulburat, gândeşte că lucrul tău de multe ori nu-l poate face acela". Iar un părinte athonit îl îndemna pe invidios să se roage astfel: "Doamne, ajută-l pe fratele acesta să ajungă la măsura sfântului al cărui nume îl poartă, iar pe mine la măsura fratelui!" Iar Marele Pavel ne punea la inimă gândul că Duhul Sfânt este viu şi lucrător în fiecare om, fiind "cheagul spiritual" sau forţa de coeziune a tuturor: "Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujiri, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi" (I Cor. 12, 4-6).
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius