altmarius

cultură şi spiritualitate


 Lacul Cuejdel, foto: Gheorghe Popa

Pentru fotograful Gheorghe Popa, un final de săptămână din ultimele zile ale toamnei este momentul perfect pentru o tură foto care se întinde pe două zile și cuprinde Lacul Cuejdel iar, mai apoi, muntele Cozla din Piatra Neamț.

De când fac fotografie, pentru mine nu mai există zile mohorâte, ci doar oportunități de a fotografia. De exemplu, ultimele zile de toamnă au fost capricioase, cu șosele murdare, ceață, puțină ploaie, iar la altitudini mai ridicate cu chiciură și ninsoare.

Ce puteam să fac?

Bineînțeles că sâmbată dimineața, la prima oră, am fost la Cuejdel. După cinci ani de navetă aici, la lac, am rămas mut încă o dată: lacul nu era înghețat, copacii din pădure nu mai aveau frunze, și totuși priveliștea de toamnă m-a făcut să văd lucrurile dintr-o perspectivă nouă. Lacul limpede, pădurea albă datorita chiciurei și dâra de ceață care plutea deasupra apei au fost perfecte ingredientele pentru candrele foto pe care le-am surprins în acea dimineață.


Pădurea din jurul Lacului Cuejdel, la final de toamnă. Foto: Gheorghe Popa

Dar ce faci dacă nu ai un Lac Cuejdel lângă casă

Duminică dimineață am ieșit cu o parte din membrii Clubului foto Neamț din Piatra Neamț. Este deja o tradiție pentru ei să se întâlnească duminica la 6:30 am și să mergă la pozat în diverse locuri de pe lângă Piatra Neamț.

De data aceasta, am fost pe celebrul munte Cozla din Piatra Neamț, unde am văzut una dintre cele mai fotogenice păduri. Prin ceața deasă, siluetele monocrome ale copacilor plini de chiciură ne stimulau creativitatea. A fost un spectacol cu zăpadă, ceață și chiciură care ne copleșea prin simplitate.

Pe lângă Cheile Bicazului, Muntele Ceahlău și de acum celebrul Cuejdel, membrii Clubului foto Neamț sunt în permanentă căutare de locații foto în natură. Atunci când nu merge prea departe de oraș, pădurea de pe Cozla este unul dintre locurile preferate ale fotografilor pentru că este spectaculoasă în aproape orice anotimp.


Ciprian Babor, Fabian Balint, Vlad Luncanu, Mona Gaman, Bogdan Șerban, Gheorghe Popa, Ciprian Negură

Ce înseamnă 6:30

Ne este greu să spunem exact ce înseamnă 6:30. E duminică. Pentru unii, 6:30 este ora la care încă dorm. Iar alții poate că se gândesc că trebuie să fii nebun să te trezești, așa, cu noaptea în cap. Pentru noi, înseamnă o cafea bună băută cu prietenii, înseamnă pasiunea noastră pentru fotografie.

Înseamnă să te bucuri de aerul rece al dimineților petrecute în mijlocul naturii, de ceața deasă străpunsă de razele de soare, de ploaie, de nori, de zăpadă până la glezne sau până la genunchi.

„6:30” este despre liniște, despre râsete, despre contemplare. „6:30” este o stare de spirit, spun membrii Clubului foto Neamț.


Foto: Vlad Luncanu


Foto: Vlad Luncanu


Foto: Șerban Bogdan


Foto: Șerban Bogdan


Foto: Mona Gaman


Foto: Mona Gaman


Foto: Fabian Balint


Foto: Fabian Balint


Foto: Ciprian Negură


Foto: Ciprian Negură


Foto: Ciprian Babor


Foto: Ciprian Babor


Foto: Gheorghe Popa

Vizualizări: 159

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor