Paul Grigoriu

[altmarius]

Dan Manolache, membru altmarius.ning a adăugat 4 fotografii noi.

· 

O reverenta
A fost odata….. A fost odata o vreme cand, in Radioul Public, valoarea unui redactor se masura in seriozitatea cu care isi pregatea emisiunile, in abilitatea cu care reusea sa-si convinga interlocutorul sa spuna lucruri intresante si importante si nu in cele din urma, in capacitatea de a infatisa publicului un program care sa-l atraga. Era nevoie de o intinsa si profunda cultura generala, de o infinita iubire fata de profesie, de talent, de voce, de modestie, de respect pentru interlocutor si mai ales de iubire si respect fata de ascultatori. Nu trebuia, ba chiar era de cele mai multe ori contraindicat, sa-ti flatezi sefii, sa impanezi emisiunile cu frivolitati, sa schimbi titluri fara sa adaptezi continuturi, sa faci concesii unui gust indoielnic cu care multi isi inchipuie ca intri in gratiile publicului (fara sa-si dea seama ca in acest fel il jignesc). Existau standarde inalte la care era greu de ajuns, standarde care, de fapt, presupun sa dedici profesiei aproape tot timpul tau activ cu toate ca, in sinea ta, erai convis ca si in ultima zi de lucru in Radio vei constata ca mai ai mult de invatat. 
Au fost odata niste mari ziarist care, printr-un concurs fericit de imprejurari, au ajuns sa si conduca Radioul Public: Eugen Preda, Paul Grigoriu, Andrei Banc……. Eu cred ca de la ei a pornit sau, mai bine zis, a repornit totul atunci in 1989. Astazi insa ne gandim mai cu seama la Paul Grigoriu….Impunea prin cultura, impunea prin statura, impunea prin voce, impunea prin imensul sau talent, impunea prin caracter si prin caldura pe care o degaja personalitatea sa voit ursuza…. Prezenta lui, vazuta sau gandita, avea efecte aparent de neexplicat: ideile iti veneau mai repede si erau mai stralucitoare, bucuria realizarii unei emisiuni bune era mai intensa, dezamagirea unei nereusite iti starnea ambitia de a fi mai bun.
De fapt nu folosec corect timpul trecut…. Eu aud si astazi remarcile lui scurte, comentariile intotdeauna pertinente si ma gandesc cum ar aprecia sau critica “productiile” mele radiofonice. Imi lipseste foarte mult Paul Grigoriu, jurnalistul, directorul, colegul si prietenul. Un om cu calitati pe care nu puteai sa nu le admiri dar, poate ciudat, un om la care indrageai chiar si….defectele! Astazi, la 72 de ani, doar in aparenta plecat. Intotdeauna alaturi de noi! De la Matinal zicere: LA REVEDERE!