altmarius

cultură şi spiritualitate

Repere şi idei
Patriotism versus globalizare

Pentru români, începutul lunii decembrie este cu totul deosebit, căci ne serbăm Ziua Națională. Prilej potrivit pentru declarații înflăcărate, însoțite de diferite manifestări marcând sărbătoarea. Unii dintre frații noștri arborează drapelul național, alții își fac timp să asiste la evenimentele organizate de cârmuire la nivel central sau local, iar alții trec nepăsători pe lângă tumultuoasele festivități, considerându-le anoste ori emfatice. Ce să facă un bun creștin într-o astfel de zi (liberă, pe deasupra!)? Intră în conflict patriotismul cu dreapta credință? Mai este la modă să fii patriot? E păcat să-ți iubești poporul, pământul unde te-ai născut? Iată câteva întrebări care se cer lămurite, căci am impresia că astăzi, pentru mulți, tema pare a fi desuetă. Grigorescu, la Agapia, i-a făcut și pe Sfinții Arhangheli patrioți, în sensul că le-a înmuiat veșmintele și chiar aripile în culorile stindardului românesc. Astăzi, din păcate, nici nu știi dacă e bine să mai fii, iar dacă totuși ești, atunci ţi se pare mai chibzuit să nu te vădești, ca să nu șochezi pe cineva, sfârșind prin a fi catalogat drept caraghios. De aceea vă îndemn să ne-aducem aminte, măcar în treacăt, de câteva pagini din istoria zbuciumată a neamului nostru. Un popor mic, pentru că întotdeauna am fost împărțiți: în necurmate războaie, căci eram înconjurați de neamuri nu foarte prietenoase nouă; cotropiți, căci ne-a așezat Bunul Dumnezeu pe cel mai ispititor pământ bogat din Europa; tot timpul frământați şi niciodată laolaltă. Şi cu toate acestea, cronicarii ne vorbesc în cărțile lor bătrâne de biruințe, de un grai, o lege şi un pământ al unui singur popor românesc. Şi au purtat străbunii noștri războaie, şi au îndurat pustiiri, şi au fost cotro­piți, şi au fost iarăși liberi pe ogoarele lor; dar nu și-au pierdut nicicând idealul sfânt al unității, care odinioară părea o himeră.

Unde-s bătrânii cărturari, care ne vorbeau cu atâta dor de asemenea zile mari? Unde-s cei ce au luptat dându-şi viaţa pentru înfăptuirea acestui vis de aur al unui neam întreg? Să vadă şi ei cum gândurile noastre zămislite odinioară cu neîncredere şi idealul ce înflăcără sufletul atâtor generaţii trecute, deși părea peste putință de împlinit, astăzi le trăim ca fericită și binecuvântată realitate! Ne mai bucurăm de ea?

Bucuria, recunosc, se amestecă puţin cu amar, căci am uitat – ori poate că nici nu știm – să ne serbăm Ziua Națională. În afară de paradele militare, de festinurile ce încalcă rânduiala Postului Naşterii Domnului, parcă lipsește esențialul: dovada fermă prin care să ne arătăm preţuirea față de eroii ce ne-au scris istoria cu jertfa sângelui lor, față de românii ce au făcut cinste poporului prin înfăptuirile lor spirituale, culturale, tehnice, sportive sau de altă natură. Vor spune unii: se fac pomeniri prin piațete, pe la monumentele istorice, se depun coroane de flori. Da, e adevărat! Totuși, e prea puțin. Doar o singură zi pe an ne amintim de ei. În rest, mormintele lor rămân abandonate, numele lor, șterse din memoria neamului sau condamnate la o nefirească uitare. Deci, ce e cu patria și patriotismul? Mai sunt de actualitate într-o lume tinzând spre globalizare?

Ce e patriotismul? Poate fi dragoste pentru neamul din care am răsărit, față de valorile și tradițiile lui; fidelitate față de credința bimilenară a stră­mo­șilor, crescuţi odată cu Ortodoxia, în care au simțit, au iubit, s-au luptat pentru neatârnare și demnitate; este gest în fo­losul fraților tăi, împlinit cu munca mâinilor sau a minții. Tot patriotism înseamnă cercetarea cu smerenie a scăderilor de care suferă românii, luptând spre îndreptarea acestora; truda de a aduce bucurii pe chipurile și în sufletelor celor ce trăiesc greu; dorință de a continua, cu riscul de a fi catalogat desuet ori ciudat, tradițiile, portul, obiceiurile. Patriotismul nu este șovinism, nu echivalează, așadar, cu declara­țiile, aclama­țiile neacoperite prin fapte; patriotismul presupune lucrare, dăruire, jertfă, recunoș­tin­ță, în­tr-un cuvânt, iubire față de tot ceea ce este românesc, frumos şi curat. Aș îndrăzni să spun că patriotismul reprezintă, după cre­dință, puterea unui popor.

Cu aceste gânduri și doruri zic și eu ca odinioară vechii cronicari: cânte poeții cu măiastră și cuvenită iscusință frumusețea acestei preafrumoase zile; veselească-se poporul, care a îndurat amarul pribegiei şi pustiirile războaielor și ale dezbinărilor, după rânduiala bunei-cuviințe neuitând că trebuie să vedem în unitatea românilor un dar de la Dum­nezeu. De aceea să ne adunăm în fața Sfântului Altar, al Celui în mâinile căruia sunt veacurile şi viețile popoarelor, zicând: Binecuvântat fie Dumnezeul părinților noştri! că ne-a certat, dar morţii nu ne-a dat, şi ne-a încercat prin suferințe, ca să ne pregătească a fi vrednici de zilele mari de acum. Şi precum în suferințe ne-a înarmat cu răbdare, aşa în zile de pace și unitate, să ne împodobească cu înțelepciune. 
În aceste mărețe zile, să nu-i uităm nicicând pe cei care s-au jertfit pentru înfăptuirea României Mari. Dă-le, Doamne, răsplă­tirea Ta cea dreaptă, iar celor ce vor veni după noi, dă-le putere şi înțelepciune, unire în cugete şi în simțiri, să stăpânească țara aceasta sub ocrotirea Ta sfântă, „încununează-i pe dânșii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinței, veghează asupra capului lor, întă­rește stăpânirea lor, dăru­iește-le adâncă și statornică pace, pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta și pentru tot poporul Tău, ca în liniștea lor viață paș­nică și netulburată să trăim!”

 

Vizualizări: 78

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor