1. Avvei Antonie i s-a descoperit odată în pustie acestea: în cetate este cineva asemenea ţie, doctor ca îndeletnicire. Prisosul său îl dă celor ce au trebuinţă şi toată ziua cântă cântarea întreit-sfântă1 cu îngerii lui Dumnezeu.
2. Ziceau despre Avva Antonie că ajunsese purtător de Duh2, dar nu voia să vorbească din pricina oamenilor. Căci ştia dinainte şi cele ce se întâmplau în lume, şi cele ce aveau să vină.
3. Un frate, ducându-se la chilia Awei Arsenie, la Schit, s-a uitat pe ferestruică. Şi a văzut pe Bătrân în întregime ca un foc. Căci era vrednic să vadă. Şi, când a bătut la uşă, a ieşit Bătrânul şi a văzut pe frate înspăimântat şi i-a zis: Ai mult timp de când baţi? Nu cumva ai văzut ceva? Iar el a zis: Nu! Şi, după ce i-a vorbit, l-a slobozit.
4. A zis Awa Daniil: Ne povestea nouă Awa Arsenie ca despre un altul oarecare, dar era despre sine însuşi, că, şezând un Bătrân în chilia lui, a venit un glas, zicând: Vino, să-ţi arăt lucrurile oamenilor. Şi sculându-se, a ieşit afară. Şi l-a dus pe el într-un loc anume şi i-a arătat un etiopian tăind lemne şi făcând încărcătură mare. Şi încerca să o pună pe umeri, dar nu putea. Şi în loc să ia din lemne, iarăşi tăia alte lemne şi le adăuga la încărcătură. Şi aceasta a făcut mult timp. Şi înaintând puţin, i-a arătat un om care stătea la un lac şi scotea apă din el. Apoi o punea într-un vas găurit şi apa curgea iarăşi în lac. Şi i-a zis lui: Vino să-ţi arăt şi pe altul. Şi a văzut un templu şi doi oameni care şedeau pe doi cai şi ţineau un lemn aplecat, unul de la un capăt şi altul de la celălalt. Şi voiau să intre pe poartă, dar nu puteau, pentru că lemnul era aplecat.
Nu se smerea unul dintre ei să rămână în urma celuilalt şi astfel să intre drept pe poartă. Şi pentru aceasta rămâneau în afara porţii. Aceştia sunt cei care, purtând jugul dreptăţii cu mândrie, nu s-au smerit ca să se îndrepte pe ei înşişi şi să meargă pe calea smerită a lui Hristos. De aceea şi rămân în afara împărăţiei lui Dumnezeu. Iar cel care tăia lemne este omul cu păcate multe şi care în loc să se pocăiască adaugă alte păcate la păcatele sale. Şi omul care scoate apă este cel care face bine faptele sale, dar pentru că avea în ele amestec viclean3, prin aceasta a pierdut şi faptele sale bune. Este nevoie, deci, ca omul să vegheze totdeauna la faptele sale, ca să nu se ostenească în zadar.
5. Unor fraţi li s-a întâmplat strâmtorare în locul în care vieţuiau şi, vrând să părăsească acel loc, au venit la Awa Ammonă. Şi iată, Bătrânul mergea cu corabia pe râu şi, văzându-i pe ei mergând pe malul râului, a zis corăbierilor: Duceţi-mă la mal. Şi chemându-i pe fraţi, le-a zis. Eu sunt Ammona, la care voi vreţi să veniţi. Şi mângâindu-le inimile, i-a făcut să se întoarcă la ei, şi s-au întors. Căci lucrul nu era păgubitor pentru suflet, ci era strâmtorare omenească.
6. Povestea Părintele nostru Daniil despre Fericitul Arsenie că acesta zicea: Era un schitiot, un mare făptuitor, dar simplu în credinţă, care greşea din neştiinţă de carte, zicând: Pâinea pe care o luăm nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, ci o asemănare. Şi l-au auzit doi Bătrâni că spune acest cuvânt şi, cunoscând că este mare după vieţuirea lui, se gândeau că zicea acest lucru în simplitatea lui şi fără răutate. Şi au venit la el, zicându-i: Awa, au auzit despre cineva că zice cuvânt necredincios, că pâinea pe care o luăm nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, ci este asemănare. A zis lor Bătrânul: Eu sunt cel care zice aceasta. Iar ei îl rugau pe el zicând: Să nu mai ţii acest cuvânt, avva, ci aşa cum a predat Biserica sobornicească. Căci noi credem că pâinea aceasta este Trupul lui Hristos şi paharul acesta este Sângele lui Hristos cu adevărat, şi nu asemănare. Ci, precum la început, luând ţărână din pământ4, a făcut pe omul după chipul Lui şi nimeni nu poate spune că nu este chipul lui Dumnezeu5, măcar că este necuprins cu mintea, la fel şi pâinea despre care a zis Aceasta este Trupul Meu! credem că este cu adevărat Trupul lui Hristos. Iar Bătrânul a zis: Dacă nu voi fi îngredinţat de lucru în sine, nu mă înduplec. Şi ei i-au zis lui: Să rugăm pe Dumnezeu săptămâna aceasta în legătură cu tai-na aceasta şi credem că Dumnezeu ne va descoperi. Şi Bătrânul a primit cu bucurie cuvântul şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: Doamne, Tu cunoşti că nu din răutate mărturisesc împotriva credinţei, ci ca să nu mă rătăcesc în necunoaştere. Descoperă-mi, Doamne Iisuse Hristoase! Plecând la chiliile lor, Bătrânii se rugau lui Dumnezeu şi ei, zicând: Doamne Iisuse Hristoase, descoperă Bătrânului această taină, ca să creadă şi să nu se piardă osteneala lui. Şi a auzit Dumnezeu pe toţi. Şi împlinindu-se săptămâna, au venit duminică la biserică.
Şi s-au aşezat toţi trei într-o strană şi la mijloc era Bătrânul. Şi s-au deschis ochii lor şi, când s-a adus pâinea pe Sfânta Masă, s-a arătat numai celor trei ca un prunc. Şi când preotul a ridicat mâinile sale să frângă pâinea, iată un înger al Domnului a coborât din cer, având un cuţit şi a jertfit pruncul şi a vărsat sângele lui în potir. Şi când preotul frângea părticele mici din artos, tăia şi îngerul din prunc părţi mici. Şi când au ajuns să se împărtăşească cu Sfintele Taine, s-a dat Bătrânului numai carne sângerândă. Şi văzând, s-a înfricoşat şi a strigat, zicând: Cred, Doamne, că pâinea este Trupul tău şi paharul este Sângele Tău! Şi îndată carnea care era în mâna6 lui s-a făcut pâine potrivit tainei. Şi s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. Şi i-au zis lui Părinţii: Dumnezeu ştie firea omenească, că nu poate mânca nicidecum carne crudă, şi pentru aceea preface Trupul Lui în pâine si Sângele Lui în vin celor care le primesc cu credinţă Şi au mulţumit lui Dumnezeu pentru Bătrân, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Şi au plecat cei trei cu bucurie la chiliile lor.
7. Acelaşi Awa Daniil povestea despre un alt mare Bătrân, care stătea în părţile de jos ale Egiptului, că zicea în simplitatea lui că Melchisedec7 este însuşi Fiul lui Dumnezeu. Şi s-a vestit Fericitului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei, despre acesta şi a trimis la el. Ştiind, deci, că Bătrânul este făcător de minuni8, că dacă cerea ceva lui Dumnezeu i se descoperea şi că în simplitatea lui zicea acel cuvânt, s-a folosit de această înţelepciune, zicând: Awa, te rog, deoarece un gând al meu îmi spune că Melchisedec a fost fiu al lui Dumnezeu, iar alt gând îmi spune că nu a fost, ci, om fiind, a fost arhiereu al lui Dumnezeu. Deci, pentru că am îndoială în legătură cu acesta, am trimis la tine, ca să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere adevărul despre el. Iar Bătrânul, luând curaj din vieţuirea sa, a zis cu îndrăzneală: Dă-mi trei zile şi voi întreba pe Dumnezeu despre acesta şi-ţi voi da de veste cum este. Plecând, deci, se ruga lui Dumnezeu pentru acest cuvânt. Şi venind după trei zile, a zis Fericitului Chiril, arhiepiscopul, că Melchisedec este om. Şi l-a întrebat arhiepiscopul: Cum ai cunoscut, awa? Iar el a zis: Dumnezeu mi-a descoperit pe toţi patriarhii, trecând fiecare prin faţa mea aşa, de la Adam până la Melchisedec. Şi mi-a zis îngerul: Acesta este Melchisedec, îndrăzneşte, că acesta este! A plecat, deci, awa şi de la sine propovăduia că Melchisedec este om. Şi s-a bucurat mult Fericitul Chiril.
8. Povestea Sfântul Epifanie, episcopul Ciprului, că în zilele Fericitului Atanasie cel Mare zburau corbi9 de jur împrejurul Sarapionului10 şi croncăneau neîncetat cras-cras! Şi venind la Fericitul Atanasie, păgânii strigau: Călugăr rău, spune-ne ce strigă corbii? Şi răs-punzându-le, le-a zis: Corbii strigă cras-cras! Şi cras în limba avsonilor11 înseamnă: Mâine veţi vedea slava lui Dumnezeu! Şi în ziua următoare s-a vestit moartea lui Iulian împăratul. Şi întâmplându-se aceasta, strigau în faţa templului lui Sarapie: Dacă nu l-ai vrut, de ce primeai ceea ce îţi trimitea12?
9. Acelaşi povestea că era un conducător de car în Alexandria, fiul unei mame pe nume Măria. Acesta a căzut la o întrecere de cai, dar, sculându-se, a întrecut pe cel care-l doborâse şi a ieşit învingător. Şi mulţimea striga: Fiul Măriei a căzut şi s-a ridicat si a biruit! în timp ce se mai auzea acest glas, în mulţime s-a răspândit zvonul despre templul lui Sarapie, că Marele Teofil urcând scările Sarapionului, a dărâmat idolul şi s-a făcut stăpân al templului13.
10. Când era copil, Awa Efrem a văzut vis, adică vedenie, că pe limba lui a răsărit o viţă-de-vie şi a crescut şi a umplut totul sub cer şi era foarte roditoare. Şi veneau toate zburătoarele cerului şi mâncau din rodul viei. Şi cu cât mâncau mai mult, cu atât se înmulţea şi mai mult rodul ei.
11. Altădată, iarăşi, unul dintre sfinţi a văzut în vedenie o ceată de îngeri coborând din cer la porunca lui Dumnezeu, având în mâini un sul, adică un tom scris pe dinăuntru şi pe dinafară, şi ziceau între ei: Cine este vrednic să-l primească în mâinile sale? Şi unii ziceau: Acesta! Iar alţii ziceau: Celălalt! Şi au răspuns, şi au zis: Cu adevărat sunt mulţi sfinţi şi drepţi, dar nimeni nu poate să-l primească în mâinile sale, decât Efrem. Şi Bătrânul a văzut că au dat sulul lui Efrem. Şi sculându-se dimineaţă, a auzit pe Efrem învăţând. Şi era gura lui ca un izvor curgând şi izvorând cuvinte. Şi am cunoscut că de la Duhul Sfânt erau cele care ieşeau prin buzele lui Efrem.
12. Ne povesteau nouă ucenicii Awei Evloghie: Când ne-a trimis pe noi Bătrânul la Alexandria ca să vindem lucrul de mână, ne-a dat poruncă să nu facem mai mult de trei zile: Dacă veţi face mai mult de trei zile, zicea, eu voi fi nevinovat de păcatele voastre. Şi noi l-am întrebat cum de petrec monahii împreună cu cei din lume, în oraşe şi sate, ziua şi noaptea, şi nu se vatămă? Şi, deschizându-şi gura sa nemincinoasă, Bătrânul le-a zis: Credeţi-mă, fiilor, că, de când m-am făcut monah, am făcut treizeci şi opt de ani fără să ies din Schit. Şi după cei treizeci şi opt de ani am mers cu Awa Daniil la Papa Eusebiu14 în Alexandria, pentru oarecare trebuinţă. Şi, după ce am intrat în Alexandria, am văzut mulţi monahi. Şi îi vedeam pe unii dintre ei, fiind loviţi peste faţă de corbi, iar pe alţii fiind îmbrăţişaţi de femei goale şi vorbindu-le la urechi, iar pe alţii fiind înconjuraţi de băieţandri, şi aceia goi, lovindu-i cu palmele şi mânjindu-i cu mizerie de om. Pe alţii îi vedeam cum, având cuţit, tăiau bucăţi de carne de om şi le dădeau monahilor să mănânce. Şi am cunoscut că fiecare monah, după patima în care cade, este urmărit îndeaproape de astfel de demoni care vorbesc fiecăruia în cugetul lui. Şi pentru aceasta, fraţilor, nu vreau să întârziaţi în cetate, ca să nu fiţi tulburaţi de astfel de gânduri sau mai curând de demoni!
13. Ziceau despre Awa Zenon că, şezând la Schit a ieşit într-o noapte din chilia lui până la Elos. Şi, rătă-cindu-se, a făcut trei zile şi trei nopţi mergând. Şi fiind obosit şi istovit, a căzut să moară. Şi iată un băieţel a stat înaintea lui, având pâine şi un ulcior cu apă si zicându-i: Scoală-te şi mănâncă! Iar el, sculându-se, s-a rugat, crezând că este nălucire. Iar el i-a zis: Bine ai făcut! Şi iarăşi s-a rugat şi a doua oară, şi a treia oară. Şi i-a zis lui: Bine ai făcut! Sculându-se, deci, Bătrânul a luat şi a mâncat. Şi după aceea i-a zis lui: Cât ai mers, atât de departe eşti de chilia ta. Dar, sculându-te, urmează-mi mie. Şi îndată s-au aflat la chilia sa. A zis, deci, Bătrânul: Intră, să facem rugăciune! Şi intrând Bătrânul, acela s-a făcut nevăzut.
14. A zis Awa Ioan că unul din Bătrâni a avut o vedenie, fiind în extaz. Şi iată trei monahi stăteau dincolo de mare. Şi a fost glas către ei de cealaltă parte, zicând: Luaţi aripi de foc şi veniţi la mine! Şi doi au luat şi au zburat pe celălalt mal. Iar celălalt a rămas şi plângea tare şi striga. După aceea au fost date şi acestuia aripi, dar nu de foc, ci mai slabe şi mai neputincioase. Şi cu multă osteneală, căzând în apă şi iarăşi ridicându-se, cu multă strâmtorare, a venit şi el pe malul celălalt. Aşa este şi neamul acesta. Primeşte aripi, dar nu de foc, ci slabe şi neputincioase.
15. Un Bătrân a venit la chilia Awei Ioan şi l-a aflat pe acesta dormind şi un înger era de faţă şi-i făcea aer. Şi văzând aceasta, a plecat. Iar când Bătrânul s-a sculat, a zis ucenicului său: A Venit cineva aici când dormeam eu? A zis: Da, cutare Bătrân! Şi a cunoscut Awa Ioan că Bătrânul era la aceeaşi măsură cu el şi de aceea a văzut îngerul.
16. In Lavra Celor-şapte-guri15, care se afla ca la cincisprezece stadii16 de Lavra sfântului nostru părinte Sava, era un anahoret minunat, pe nume Ioan, care şedea împreună cu ucenicul lui. Şi ucenicul, văzând tulburarea şi strâmtorarea care se făceau în fiecare zi de perşi cetăţii sfinte a lui Hristos Dumnezeul nostru, când era să se întâmple câte s-au întâmplat cu aceasta, l-a rugat pe părintele, zicând: Deoarece, părinte, sunt încredinţat că cele câte Dumnezeu are de gând să le facă ţie nu-ţi sunt ascunse, te rog să-mi spui dacă cetatea va fi cucerită. Iar Bătrânul i-a zis: De unde să ştiu eu acestea, om păcătos fiind? Dar ucenicul, vrând să ştie, stăruia rugându-l.
Atunci, lăcrimând, Bătrânul a zis: Deoarece te văd, o fiule, vrând cu durere să afli despre aceasta, îţi voi spune câte mi-a arătat Dumnezeu. înainte cu cinci zile, mă rugam fierbinte pentru aceasta şi m-am văzut pe mine însumi răpit şi dus înaintea sfântului Loc al Căpăţânii. Şi tot poporul împreună cu clerul strigau: Doamne miluieşte!
Căutând cu privirea, am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos ţintuit pe Cruce şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna lumii, cu durere rugându-L stăruitor pentru popor. Iar El îşi întorcea faţa de la popor, zicând: Nu-i voi auzi, căci au întinat jertfelnicul Meu17! După ce am strigat cu lacrimi multe şi cu suspine Doamne miluieşte, am plecat în biserica Sfântului Constantin, strigând şi acolo la fel: Doamne miluieşte! Şi am intrat şi eu în biserică împreună cu preoţimea, cu clerul adică. După aceea am plecat să cercetez locul unde s-a aflat cinstitul lemn al Crucii celei de viaţă făcătoare. Şi am văzut ceva ca mocirla împuţită ieşind în biserică. Şi erau acolo doi Bătrâni cuviincioşi, stând de faţă, şi le-am zis: Nu vă temeţi de Dumnezeu, că nici nu ne putem ruga lui Dumnezeu din pricina mocirlei? De unde vine această duhoare aici? Iar ei au zis: De la fărădelegile clericilor acestui loc. Iar eu le-am zis: Şi nu puteţi să curăţaţi locul ca să fim iertaţi şi să ne putem ruga? Iar ei au zis: Crede-ne, frate, cele de aici nu se vor curăţa decât prin foc! Acestea spunând Bătrânul, lăcrimând, a zis ucenicului său: Şi aceasta îţi mai spun, fiule, că a ieşit hotărâre ca mie să mi se taie capul. Şi am rugat mult pe Dumnezeu să mă ierte şi mi-a descoperit toate cele ce se vor întâmpla. Şi numai El ştie că niciodată nu am vărsat sânge pe pământ. Şi vorbindu-i acestea, iată barbarii au ajuns la ei. Şi ucenicul, cuprins de frică, a fugit. Iar pe Bătrân, prinzându-l, l-au omorât şi au plecat apoi în grabă. Şi ucenicul, venind şi văzându-l mort pe Bătrân, a lăcrimat cu amar. Şi, luându-l, l-a înmormântat cu Părinţii.
17. Sfinţii Părinţi au prorocit despre neamul18 din urmă, zicând: Ce lucrăm noi? Şi răspunzând unul dintre ei, mare ca vieţuire, pe nume Ishirie, a zis: Noi am împlinit aici poruncile lui Dumnezeu. Iar ei, răspunzând, au zis: Dar cei de după noi oare ce vor face? Iar el a zis: Vor ajunge să facă jumătate din lucrarea noastră. Şi au zis: Şi după aceştia ce va fi? Şi el a zis: Nu vor avea deloc lucrarea cei din neamul acela. Căci le va veni ispită. Şi cei care vor fi aflaţi încercaţi19 în ispita aceea se vor afla mai mari şi decât noi, şi decât Părinţii noştri.
18. Ziceau despre Awa Longhin că, odată, un stăpân de corăbii i-a adus aur din venitul corăbiilor sale. Iar el nu a vrut să-l primească, ci i-a zis: Aici nu este trebuinţă de acesta. Ci, mergi, arată dragoste, urcă-te pe dobitocul tău şi grăbeşte-te să ajungi la Scara Sfântului Petru. Şi vei afla acolo pe un tânăr care poartă veşmintele cutare.
Dă-i lui tot aurul şi întreabă-l ce are. Grăbindu-se, deci, stăpânul de corăbii şi mergând acolo, a aflat precum spusese Bătrânul şi l-a întrebat pe tânăr: Unde pleci, frate? Că am fost la Awa Longhin şi acela m-a trimis la tine ca să-ţi dau aurul acesta. Atunci tânărul i-a povestit strâmtorarea lui, zicând: Sunt târât la judecată pentru bani mulţi şi, neavând câştig, ies din cetate ca să-mi pun ştreangul de gât. Şi ca să crezi, iată şi frânghia pe care o duc cu mine. Şi scoţând-o din sân, i-a arătat-o. Şi stăpânul de corăbii i-a dat aurul şi s-a întors în cetate. Apoi s-a dus la Awa Longhin şi i-a povestit lucrul. Şi i-a zis Bătrânul: Crede-mă, frate, că dacă nu te-ai fi grăbit şi nu ai fi ajuns la el, şi eu, şi tu am fi fost judecaţi pentru sufletul lui.
19. Altădată, iarăşi, şezând în chilia lui şi fiind vizitat de mulţi Părinţi deodată, sculându-se şi nimănui nimic zicând, a ieşit din chilie şi s-a repezit spre port. Şi când a ajuns în port, iată venea o corabie din părţile Egiptului, care se apropia de ţărm şi în care era un Bătrân sfânt care voia să-l întâlnească. Şi după ce s-au îmbrăţişat unul pe altul cu sărutare sfântă, au stat la rugăciune. Şi egipteanul zicea lui Dumnezeu: Doamne, nu Te-am rugat ca să nu se facă cunoscut Bătrânului despre mine, ca să nu se ostenească? Şi venind la chilia Avvei Longhin, a doua zi, Bătrânul egiptean a adormit.
Patericul Mare - Editura Bizantina
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius