altmarius

cultură şi spiritualitate

Părintele Dumitru Stăniloae: 30 de ani de la plecarea la Domnul

    • Părintele Dumitru Stăniloae: 30 de ani de la plecarea la Domnul
      Părintele Dumitru Stăniloae: 30 de ani de la plecarea la Domnul / Foto: Dinu Lazăr

      Părintele Dumitru Stăniloae: 30 de ani de la plecarea la Domnul / Foto: Dinu Lazăr

Se împlinesc astazi 30 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae. Universitatea „Aristotel” din Tesalonic i-a acordat prima titlul de Doctor honoris causa (1976) la recomandarea stareților athoniți. Teologul Olivier Clément l-a numit „cel mai mare teolog ortodox contemporan”, iar filosoful existențialist Emil Cioran spunea că „Filocalia este un monument capital în istoria limbii noastre”.

Munca depusă de Părintele Stăniloae la traducerea Filocaliei a coincis cu participarea la întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, unde se practica Rugăciunea inimii. Astfel, fidelitatea duhovnicească a traducerii a fost garantată de trăirea sa.

Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut la 16 noiembrie 1903, în Vlădeni, județul Brașov. A urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1914-1922), apoi Facultatea de Litere din București (un an) și Facultatea de Teologie din Cernăuți (1923-1927), unde a obținut doctoratul în Teologie (1928).

Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului l-a trimis la studii în străinătate. Revenit în țară, a devenit profesor titular la Academia Teologică din Sibiu (1935), apoi rector.

A publicat numeroase articole de teologie, de polemică filosofică cu Lucian Blaga, a scris despre persecuția ateistă din Rusia, despre relația dintre Biserică și Stat. Până în 1948, la Sibiu au apărut primele patru volume ale Filocaliei.

În 16 octombrie 1931 a primit darului diaconiei, iar în 25 septembrie 1932 pe cel al preoției.

După 1944 a fost exclus de la conducerea Academiei Teologice, apoi, la presiunea lui Petru Groza, i s-a cerut să plece și din Sibiu. Cu sprijinul profesorilor Petre Vintilescu și Ioan Gh. Coman, s-a mutat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, unde a fost încadrat în 1948, pentru îndrumarea doctoranzilor.

În 1948 activitatea grupului Rugul Aprins a fost interzisă, dar întâlnirile au continuat în particular. În 1958 a fost arestat și condamnat la 5 ani muncă silnică, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A fost închis la Jilava și Aiud.

La 1963, după eliberare, din dispoziția Patriarhului Justinian, a fost angajat la Biblioteca Sfântului Sinod și la Institutul Teologic din București. Era solicitat de Departamentul Cultelor pentru redactarea unor lucrări de teologie în perspectiva dialogului interconfesional cu Occidentul.

După 1968 a fost invitat la Freiburg, Heidelberg, Oxford, Paris, Strasbourg, Geneva, Tübingen, Atena, Tesalonic pentru conferințe. A fost la Vatican, în Grecia și Egipt, în calitate de membru al delegației Bisericii Ortodoxe Române.

Din 1976 apariția Filocaliei a fost reluată. A primit numeroase distincții academice. În 1991 a devenit membru al Academiei Române.

Vizualizări: 22

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor