altmarius

cultură şi spiritualitate

Papa în Mexic: Interviul Papei cu jurnaliştii în timpul zborului

Papa în Mexic: Interviul Papei cu jurnaliştii în timpul zborului

Sâmbătă, 24 Martie 2012 

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_content&view=article&am...

papa_in_mexic_interviu_jurnalisti

Părintele Lombardi: Sanctitatea Voastră, vă mulţumesc că sunteţi în mijlocul nostru, la începutul acestei călătorii atât de frumoase şi importante. După cum se vede, adunarea noastră călătoare este numeroasă: sunt mai mult de 70 de jurnalişti care Vă urmăresc cu atenţie, şi grupul mai important - în afară de italieni - sunt, desigur, mexicanii, ce formează un bun grup: sunt nu mai puţin de 14; reprezentanţi ai televiziunilor mexicane care vor urmări şi acoperi întreaga călătorie. Există şi un grup frumos din Statele Unite, unul bun din Franţa, din alte ţări. Iată, aşadar, suntem un pic reprezentanţi din întreaga lume.

Ca de obicei, am adunat, în zilele trecute, diferite întrebări din partea jurnaliştilor şi din acestea am ales cinci, care sunt expresie, puţin, a aşteptării generale. Şi de această dată, întrucât avem puţin spaţiu şi puţin timp, nu le voi pune eu, ci le vor pune însăşi jurnaliştii care le-au formulat sau cei care au fost aleşi dintre noi pentru a face aceasta. Aşadar, să începem cu o întrebare care Vă este adresată de doamna Maria Collins pentru televiziunea „Univision”, care este una dintre televiziunile ce urmăresc această călătorie; este o doamnă mexicană care va face întrebarea în limba spaniolă şi apoi eu o voi repeta în italiană pentru toţi.

Prima întrebareSfinte Părinte, Mexicul şi Cuba au fost ţări în care călătoriile Predecesorului Sanctităţii Voastre au făcut istorie. Cu ce intenţie şi cu ce speranţe îi urmează paşii Sanctitatea Voastră?

Sfântul Părinte: Dragi prieteni, în primul rând aş vrea să vă spun: bun venit şi mulţumesc pentru însoţirea voastră în această călătorie, care sperăm să fie binecuvântată de Domnul. Eu, în această călătorie, mă simt în totalitate în continuitate cu Papa Ioan Paul al II-lea. Îmi amintesc foarte bine de prima sa călătorie în Mexic, care a fost cu adevărat istorică. Într-o situaţie juridică încă mult confuză, a deschis porţile, a început o nouă fază a colaborării între Biserică, societate şi Stat. Şi îmi amintesc bine şi călătoria sa istorică în Cuba. Prin urmare, încerc să merg pe urmele sale şi să continui ceea ce el a început. Pentru mine a existat, încă de la început, o dorinţă de a vizita Mexicul. Ca şi cardinal am fost în Mexic, cu amintiri excelente, şi în fiecare miercuri aud aplauzele, bucuria mexicanilor. A fi acum ca Papă aici, este pentru mine o mare bucurie şi răspunde la o dorinţă pe care am avut-o de atât de mult timp. Pentru a spune ce sentimente mă cuprind, îmi vin în aminte cuvintele Conciliul al II-lea din Vatican „gaudium et spes, luctus et angor”, bucurie şi speranţă, dar şi durere şi angoasă. Împărtăşesc bucuriile şi speranţele, dar împărtăşesc şi durerea şi dificultăţile acestei mari ţări. Merg pentru a încuraja şi pentru a învăţa, pentru a întări în credinţă, în speranţă şi în caritate, şi pentru a consolida în angajamentul pentru bine şi în angajamentul pentru lupta împotriva răului. Sperăm ca Domnul să ne ajute!

Părintele Lombardi: Vă mulţumesc, Sanctitate. Şi acum îi dăm cuvântul domnului Javier Alatorre Soria, care reprezintă Tele Azteca, una dintre televiziunile mexicane ce ne urmează în aceste zile:

A II-a întrebareSanctitatea Voastră, Mexicul este o ţară cu resurse şi posibilităţi minunate, dar în ultimii ani ştim că este şi pământ al violenţei prin problema traficului de droguri. Se vorbeşte despre 50.000 de morţi în ultimii cinci ani. Cum înfruntă Biserica Catolică această situaţie? Veţi avea cuvinte pentru cei responsabili, şi pentru traficanţii care se numesc uneori catolici sau de-a dreptul binefăcători ai Bisericii?

Sfântul Părinte: Cunoaştem bine toate frumuseţile Mexicului, dar şi această mare problemă a traficului de droguri şi a violenţei. Este cu siguranţă o mare responsabilitate pentru Biserica Catolică într-o ţară cu 80 la sută catolici. Trebuie să facem tot posibilul împotriva acestui rău distructiv al omenirii şi al tineretului nostru. Aş spune că primul act este să-l vestim pe Dumnezeu: Dumnezeu este judecătorul, Dumnezeu care ne iubeşte, dar ne iubeşte pentru a ne atrage spre bine, spre adevăr împotriva răului. Prin urmare, este o mare responsabilitate a Bisericii de a educa conştiinţele, de a educa la responsabilitatea morală şi de a demasca răul, de a demasca această idolatrie a banului, care îi înrobeşte pe oameni doar pentru acest lucru; de a demasca şi falsele promisiuni, minciuna, înşelăciunea, care stau în spatele drogului. Trebuie să vedem că omul are nevoie de infinit. Dacă Dumnezeu nu există, infinitul se creează pe propriile paradisuri, o aparenţă de „infinitudini” care pot fi doar o minciună. De aceea este atât de important ca Dumnezeu să fie prezent, accesibil; este o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu-judecător care ne călăuzeşte, ne atrage spre adevăr şi spre bine, şi în acest sens Biserica trebuie să demaşte răul, să facă prezentă bunătatea lui Dumnezeu, să facă prezent adevărul său, adevăratul infinit de care ne este sete. Este marea sarcină a Bisericii. Să facem cu toţii împreună posibil aceasta, din ce în ce mai mult.

Părintele Lombardi: Sanctitate, cea de-a III-a întrebare Vă este adresată de Valentina Alazraki pentru Televisa, una dintre veteranele călătoriilor noastre pe care Sanctitatea Voastră a cunoscut-o bine şi care este atât de bucuroasă că în sfârşit puteţi merge şi în ţara ei:

A III-a întrebareSanctitatea Voastră, noi vă spunem cu adevărat bun venit în Mexic: suntem cu toţii fericiţi că Sanctitatea Voastră merge în Mexic. Întrebarea este următoarea: Sfinte Părinte, aţi spus că din Mexic vreţi să vă adresaţi întregii Americi Latine în bicentenarul independenţei. America Latină, în pofida progresului, continuă să fie o regiune a contrastelor sociale, unde se găsesc cei mai bogaţi alături de cei mai săraci. Uneori pare că Biserica Catolică nu este suficient încurajată să se angajeze în acest domeniu. Se poate continua să se vorbească despre „teologia eliberării” într-un mod pozitiv, după ce anumite excese - spre marxism sau violenţă - au fost corectate?

Sfântul Părinte: Cu siguranţă, Biserica trebuie întotdeauna să se întrebe dacă se face suficient pentru dreptatea socială în acest mare Continent. Aceasta este o problemă de conştiinţă pe care trebuie să ne-o punem mereu. Ne întrebăm: ce poate face şi trebuie să facă Biserica, ce nu poate şi nu trebuie să facă. Biserica nu este o putere politică, nu este un partid, ci este o realitate morală, o putere morală. Întrucât politica trebuie să fie în mod fundamental o realitate morală, Biserica, pe această linie, are în mod fundamental de a face cu politica. Repet ceea ce am spus deja: primul gând al Bisericii este educarea conştiinţelor şi astfel crearea responsabilităţilor necesare; educarea conştiinţelor atât în etica individuală, cât şi în etica publică. Şi aici poate că este o lipsă. Se vede, în America Latină, dar şi în altă parte, la nu puţini catolici, o anumită schizofrenie între morala individuală şi cea publică: personal, în sfera individuală, sunt catolici, credincioşi, dar în viaţa publică urmează alte căi care nu corespund marilor valori ale Evangheliei, care sunt necesare pentru fondarea unei societăţi drepte. Prin urmare, este necesară educarea pentru depăşirea acestei schizofrenii, educare nu numai la o morală individuală, dar şi la o morală publică, şi aceasta încercăm să facem cu Doctrina Socială a Bisericii, deoarece, în mod natural, această morală publică trebuie să fie o morală raţională, împărtăşită şi care poate fi împărtăşită şi de necredincioşi, o morală a raţiunii. Desigur, noi în lumina credinţei putem vedea mai bine atâtea lucruri pe care şi raţiunea le poate vedea, dar tocmai credinţa serveşte şi pentru eliberarea raţiunii de falsele interese şi de camuflarea intereselor, şi astfel creează în doctrina socială modelele substanţiale pentru o colaborare politică, în special pentru depăşirea acestei diviziuni sociale, antisociale, care din nefericire există. Vrem să lucrăm în acest sens. Nu ştiu dacă cuvântul „teologia eliberării”, care se poate interpreta şi în sens bun, ne-ar ajuta foarte mult. Importantă este raţionalitatea comună la care Biserica oferă o contribuţie fundamentală şi trebuie să ajute întotdeauna în educarea conştiinţelor, atât pentru viaţa publică, cât şi pentru viaţa privată.

Părintele Lombardi: Mulţumesc, Sanctitate. Şi acum cea de-a IV-a întrebare. Pe aceasta o va face una dintre „decanele” noastre din aceste călătorii, dar mereu tânără, Paloma Gómez Borrero, care reprezintă şi Spania în această călătorie ce, bineînţeles, are un mare interes şi pentru spanioli.

A IV-a întrebareSanctitatea Voastră, să privim spre Cuba. Cu toţii ne amintim cuvintele faimoase ale Papei Ioan Paul al II-lea: „Fie ca Cuba să se deschidă către lume şi ca lumea să se deschidă către Cuba”. Au trecut 14 ani, dar pare că aceste cuvinte sunt încă actuale. După cum ştie Sanctitatea Voastră, în timpul aşteptării călătoriei, multe voci de opozanţi şi de susţinători ai drepturilor omului s-au făcut auzite. Sanctitate, vă gândiţi să reluaţi mesajul lui Ioan Paul al II-lea, gândindu-vă atât la situaţia internă din Cuba, cât şi la cea internaţională?

Sfântul Părinte: Cum am spus deja, mă simt în absolută continuitate cu cuvintele Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, care sunt încă actuale. Această vizită a Papei a inaugurat o cale de colaborare şi de dialog constructiv; o cale care este lungă şi care cere răbdare, dar merge mai departe. Astăzi este evident că ideologia marxistă, aşa cum a fost concepută, nu mai răspunde realităţii: astfel nu se mai poate răspunde şi construi o societate; trebuie să fie găsite modele noi, cu răbdare şi în mod constructiv. În acest proces, care cere răbdare dar şi decizie, vrem să ajutăm în spirit de dialog, pentru a evita traume şi pentru a ajuta drumul spre o societate fraternă şi dreaptă, aşa cum o dorim pentru întreaga lume şi vrem să colaborăm în acest sens. Este evident că Biserica este întotdeauna de partea libertăţii: libertate de conştiinţă, libertate de religie. În acest sens contribuim, contribuie chiar şi simplii credincioşi în acest drum spre înainte.

Părintele Lombardi: Mulţumesc, Sanctitate. Aşa cum se poate imagina, va fi o mare atenţie pentru discursurile Sanctităţii Voastre în Cuba din partea noastră a tuturor. Şi acum pentru cea de-a V-a întrebare dăm cuvântul unui francez, pentru că în fapt există multe alte popoare ce sunt aici prezente. Jean-Louis de La Vaissière este corespondentul France Press la Roma, şi ne-a propus diferite întrebări interesante pentru această călătorie şi, în consecinţă, era drept ca el să interpreteze şi întrebările şi aşteptările noastre.

A V-a întrebareSanctitatea Voastră, după Conferinţa de la Aparecida se vorbeşte despre „misiunea continentală” a Bisericii în America Latină; peste câteva luni va fi Sinodul despre noua evanghelizare şi va începe Anul Credinţei. De asemenea, în America Latină sunt prezente provocările secularizării, ale sectelor. În Cuba sunt prezente consecinţele unei lungi propagande a ateismului, religiozitatea afro-cubaneză este foarte răspândită. Credeţi că această călătorie va fi o încurajare pentru „noua evanghelizare” şi care sunt punctele care Vă stau mai mult la inimă în această perspectivă?

Sfântul Părinte: Perioada noii evanghelizări a început cu Conciliul; aceasta a fost în mod fundamental intenţia Papei Ioan al XXIII-lea; a fost foarte mult subliniată de Papa Ioan Paul al II-lea şi necesitatea ei, într-o lume care se află în mare schimbare, devine din ce în ce mai evidentă. Necesitate în sensul că Evanghelia trebuie să se exprime în moduri noi; necesitate şi în alt sens, că lumea are nevoie de un cuvânt în confuzie, în dificultatea de a se orienta astăzi. Există o situaţia comună în lume, există secularizarea, absenţa lui Dumnezeu, dificultatea de a găsi drumul, de a-l vedea ca pe o realitate care priveşte viaţa mea. Şi, pe de altă parte, există contexte specifice; dumneavoastră v-aţi referit la cele din Cuba cu sincretismul afro-cubanez, cu atâtea alte dificultăţi, însă fiecare ţară are situaţia sa culturală specifică. Iar, pe de o parte, trebuie să plecăm de la problema comună: cum astăzi, în acest context al modernei noastre raţionalităţi, să putem din nou să-l descoperim pe Dumnezeu ca orientare fundamentală a vieţii noastre, speranţa fundamentală a vieţii noastre, fundamentul valorilor care într-adevăr construiesc o societate, şi cum să putem ţine cont astăzi de specificitatea situaţiilor diferite. Primul lucru mi se pare foarte important: vestirea unui Dumnezeu care răspunde raţiunii noastre, deoarece vedem raţionalitatea cosmosului, vedem că există ceva în spate, dar nu vedem cum este aproape acest Dumnezeu, cum mă priveşte şi această sinteză a Dumnezeului mare şi maiestuos şi a Dumnezeului mic care este aproape de mine, mă orientează, îmi arată valorile vieţii mele, este nucleul evanghelizării. Aşadar, un Creştinism esenţializat, unde se găseşte într-adevăr nucleul fundamental pentru a trăi astăzi cu toate problemele timpului nostru. Şi pe de altă parte, a ţine cont de realitatea concretă. În America Latină, în general, este foarte important ca Creştinismul să nu fie atât de mult legat de raţiune, ci de inimă. Sfânta Fecioară de Guadalupe este recunoscută şi iubită de către toţi, deoarece înţeleg că este o Mamă pentru toţi şi este prezentă de la început în această nouă Americă Latină, după sosirea europenilor. Şi de asemenea în Cuba o avem pe Sfânta Fecioară de Cobre, care atinge inimile şi cu toţii ştiu în mod intuitiv că este adevărat, că această Fecioară îi ajută, că există, ne iubeşte şi ne ajută. Însă această intuiţie a inimii trebuie să se unească cu raţionalitatea credinţei şi cu profunzimea credinţei care merge dincolo de raţiune. Trebuie să încercăm de a nu pierde inima, dar de a uni inima şi raţiunea, astfel ca ele să coopereze, deoarece numai în acest fel omul este complet şi poate cu adevărat ajuta şi lucra pentru un viitor mai bun.

Benedict PP. XVI

© Copyright 2012 - Libreria Editrice Vaticana

Traducere Pr. Vincenţiu Balint

Vizualizări: 35

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor