altmarius

cultură şi spiritualitate

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Sărbătoarea Rusaliilor ne face să retrăim începuturile Bisericii. Cartea Faptele Apostolilor relatează că, la cincizeci de zile după Paşte, în casa în care se aflau discipolii lui Isus, "dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice... Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt" (2,2-4). De această revărsare discipolii sunt complet transformaţi: în locul fricii intră curajul, închiderea cedează locul vestirii şi orice îndoială este alungată de credinţa plină de iubire. Este "botezul" Bisericii, care începea astfel drumul său în istorie, condusă de puterea Duhului Sfânt.

Acel eveniment, care schimbă inima şi viaţa apostolilor şi a celorlalţi discipoli, se repercutează imediat în afara cenacolului. De fapt, acea uşă ţinută încuiată timp de cincizeci de zile a fost în sfârşit deschisă larg şi prima comunitate creştină, care nu se mai concentrează asupra sieşi, începe să vorbească mulţimilor despre provenienţa diferită a marilor lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut (cf. v. 11), adică despre Învierea lui Isus, care a fost răstignit. Şi fiecare dintre cei prezenţi îi aude pe discipoli vorbind în propria limbă. Darul Duhului restabileşte armonia limbilor care fusese pierdută la Babel şi prefigurează dimensiunea universală a misiunii apostolilor. Biserica nu se naşte izolată, se naşte universală, una, catolică, având o identitate precisă dar deschisă tuturor, nu închisă, o identitate care îmbrăţişează întreaga lume, fără a exclude pe nimeni. Biserica nu închide nimănui uşa în faţă, nimănui! Nici măcar celui mai păcătos, nimănui! Şi asta prin puterea, prin harul Duhului Sfânt. Maica Biserica deschide, deschide larg uşile sale tuturor pentru că este mamă.

Duhul Sfânt revărsat la Rusalii în inima discipolilor este începutul unei noi perioade: perioada mărturiei şi a fraternităţii. Este o perioadă care vine de sus, vine de la Dumnezeu, ca flăcările de foc care s-au aşezat asupra capului fiecărui discipol. Era flacăra iubirii care arde orice asprime; era limba Evangheliei care trece de graniţele puse de oameni şi atinge inimile mulţimii, fără distincţie de limbă, rasă sau naţionalitate. Ca în acea zi de Rusalii, Duhul Sfânt este revărsat încontinuu şi astăzi asupra Bisericii şi asupra fiecăruia dintre noi pentru ca să ieşim din mediocrităţile noastre şi din închiderile noastre şi să comunicăm lumii întregi iubirea milostivă a Domnului. A comunica iubirea milostivă a Domnului: aceasta este misiunea noastră! Şi nou ne sunt oferite în dar "limba" Evangheliei şi "focul" Duhului Sfânt, pentru ca în timp ce-l vestim pe Isus înviat, viu şi prezent în mijlocul nostru, să încălzim inima noastră şi inima popoarelor apropiindu-le de El, cale, adevăr şi viaţă.

Ne încredinţăm mijlocirii materne a Mariei Preasfinte, care era prezentă ca Mamă în mijlocul discipolilor în cenacol: este Maica Bisericii, Maica lui Isus devenită Maică a Bisericii. Ne încredinţăm ei pentru ca Duhul Sfânt să coboare din belşug asupra Bisericii din timpul nostru, să umple inimile tuturor credincioşilor şi să aprindă în ele focul iubirii sale.

______________________________

După Regina coeli

Iubiţi fraţi şi surori,

Continui să urmăresc cu vie îngrijorare şi durere în inimă evenimentele numeroşilor refugiaţi din Golful Bengala şi Marea Andamane. Exprim apreciere pentru eforturile făcute de acele ţări care şi-au oferit disponibilitatea de a primi aceste persoane care înfruntă grave suferinţe şi pericole. Încurajez comunitatea internaţională să furnizeze asistenţa lor umanitară.

În urmă cu o sută de ani, Italia a intrat în marele război, acel "măcel inutil"; să ne rugăm pentru victime, cerând Duhului Sfânt darul păcii.

Ieri, în Salvador şi în Kenia, au fost proclamaţi fericiţi un episcop şi o soră. Primul este Mons. Oscar Romero, arhiepiscop de San Salvador, ucis din ură faţă de credinţă în timp ce celebra Euharistia. Acest păstor zelos, după exemplul lui Isus, a ales să fie în mijlocul poporului său, în special în mijlocul săracilor şi al celor asupriţi, chiar şi cu preţul vieţii. Sora este sora Irene Stefani, italiană, de la Misionarele Mângâiatei, care a slujit populaţia din Kenia cu bucurie, milostivire şi compasiune duioasă. Exemplul eroic al acestor fericiţi să trezească în fiecare dintre noi dorinţa vie de a mărturisi Evanghelia cu curaj şi abnegaţie.

Vă salut pe voi toţi, dragi romani şi pelerini: familiile, grupurile parohiale, asociaţiile. Îndeosebi, credincioşi care provin din Bretagne, din Barcelona şi din Freiburg, şi corul copiilor din Herxheim. Salut comunitatea dominicană din Roma, pe credincioşii din Cervaro (Frosinone), pe militarii de la Aeronautica din Napoli, Sfânta Corala Jonica şi pe candidaţii la mir din Pievidizzio (Brescia).

Astăzi, în ziua sărbătorii Mariei Ajutătoare, salut comunitatea saleziană: fie ca Domnul să le dea puterea pentru a duce înainte spiritul sfântului Ioan Bosco.

Şi vouă tuturor vă urez o frumoasă duminică de Rusalii. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Vizualizări: 31

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor