altmarius

cultură şi spiritualitate

Papa Francisc: Regina Coeli (1 iunie 2014)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi, în Italia şi în alte ţări, se celebrează Înălţarea lui Isus la cer, care a avut loc la patruzeci de zile după Paşte. Faptele Apostolilor relatează acest episod, despărţirea finală a Domnului Isus de discipolii săi şi de lumea aceasta (cf. Fap 1,2.9). În schimb Evanghelia lui Matei prezintă mandatul lui Isus dat discipolilor: invitaţia de a merge, de a pleca pentru a vesti tuturor popoarelor mesajul său de mântuire (cf. Mt 28,16-20). "A merge", sau mai bine zis, "a pleca" devine cuvântul cheie al sărbătorii de astăzi: Isus pleacă spre Tatăl şi porunceşte discipolilor să plece spre lume.

Isus pleacă, se înalţă la cer, adică se întoarce la Tatăl de care a fost trimis în lume. Şi-a făcut munca, deci se întoarce la Tatăl. Dar nu este vorba despre o despărţire, pentru că El rămâne pentru totdeauna cu noi, într-o formă nouă. Cu înălţarea sa, Domnul înviat atrage privirea apostolilor - şi privirea noastră - spre înălţimile cerului pentru a ne arăta că ţinta drumului nostru este Tatăl. El însuşi a spus că va pleca pentru a ne pregăti un loc în cer. Totuşi, Isus rămâne prezent şi activ în evenimentele istoriei umane cu puterea şi darurile Duhului său; este alături de fiecare dintre noi: chiar dacă nu-l vedem cu ochii, El este! Ne însoţeşte, ne conduce, ne ia de mână şi ne ridică atunci când cădem. Isus înviat este aproape de creştinii persecutaţi şi discriminaţi; este aproape de fiecare bărbat şi femeie care suferă. Este aproape de noi toţi, şi astăzi este aici cu noi în piaţă; Domnul este cu noi! Voi credeţi asta? Atunci s-o spunem împreună: Domnul este cu noi!

Isus, când se întoarce la cer îi duce Tatălui un cadou. Care este cadoul? Rănile sale. Trupul său este foarte frumos, fără vânătăi, fără rănile biciuirii, dar păstrează rănile. Când se întoarce la Tatăl îi arată rănile şi îi spune: "Priveşte, Tată, acesta este preţul iertării pe care tu o dai". Când Tatăl priveşte rănile lui Isus ne iartă mereu, nu pentru că noi suntem buni, ci pentru că Isus a plătit pentru noi. Privind rănile lui Isus, Tatăl devine mai milostiv. Aceasta este marea muncă a lui Isus astăzi în cer: a-i arăta Tatălui preţul iertării, rănile sale. Acesta este un lucru frumos care ne determină să nu ne fie frică să cerem iertare: Tatăl iartă mereu, pentru că priveşte rănile lui Isus, priveşte păcatul nostru şi-l iartă.

Însă Isus este prezent şi prin Biserica, pe care El a trimis-o să prelungească misiunea sa. Ultimul cuvânt al lui Isus spus discipolilor este porunca de a pleca: "Aşadar mergeţi şi faceţi discipoli din toate naţiunile" (Mt 28,19). Este un mandat precis, nu este facultativ! Comunitatea creştină este o comunitate "în ieşire", "în plecare". Mai mult: Biserica s-a născut "în ieşire". Şi voi îmi veţi spune: dar comunităţile de claustrare? Da, şi acelea, pentru că sunt mereu "în ieşire" cu rugăciunea, cu inima deschisă spre lume, spre orizonturile lui Dumnezeu. Şi bătrânii, bolnavii? Şi ei, cu rugăciunea şi unirea cu rănile lui Isus.

Discipolilor săi misionari Isus le spune: "Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii" (v. 20). Singuri, fără Isus, nu putem să facem nimic! În opera apostolică nu sunt suficiente forţele noastre, resursele noastre, structurile noastre, chiar dacă sunt necesare. Fără prezenţa Domnului şi forţa Duhului său, munca noastră, deşi bine organizată, este ineficace. Şi astfel mergem să le spunem oamenilor cine este Isus.

Şi împreună cu Isus ne însoţeşte Maria Mama noastră. Ea este deja în casa Tatălui, este Regina cerului şi astfel o invocăm în acest timp; dar asemenea lui Isus este cu noi, merge cu noi, este Mama speranţei noastre.

_______________

După Regina Coeli

APEL

Cu inimă întristată, mă rog pentru victimele tensiunilor care continuă încă în unele regiuni din Ucraina, precum şi în Republica Centroafricană. Reînnoiesc apelul meu din inimă adresat tuturor părţilor implicate, pentru ca să fie depăşite neînţelegerile şi să se caute cu răbdare dialogul şi împăcarea. Maria, Regina Păcii, să ne ajute pe toţi cu mijlocirea sa maternă. Marie, Regina Păcii, roagă-te pentru noi!

* * *

Iubiţi fraţi şi surori,

Se celebrează astăzi Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, cu tema comunicării în slujba culturii întâlnirii. Mijloacele de comunicare socială pot să favorizeze sentimentul de unitate a familiei umane, solidaritatea şi angajarea pentru o viaţă demnă pentru toţi. Să ne rugăm pentru ca, în orice formă a sa, comunicarea să fie efectiv în slujba întâlnirii dintre persoane, comunităţi, naţiuni; o întâlnire întemeiată pe respect şi pe ascultare reciprocă.

Ieri, la Collevalenza, a fost proclamată fericita maică Speranţa, născută în Spania cu numele de Maria Josefa Alhama Valera, fondatoare în Italia a Slujitoarelor şi a Fiilor Iubirii Milostive. Mărturia sa să ajute Biserica să vestească pretutindeni, cu gesturi concrete şi zilnice, milostivirea infinită a Tatălui ceresc faţă de orice persoană. Să o salutăm cu toţii, cu aplauze, pe fericita maică Speranţa!

Va salut pe voi toţi, dragi romani şi pelerini: familiile, grupurile parohiale, asociaţiile, şcolile. Îndeosebi îi salut pe credincioşii din Lyon şi din Paris, pe cei care provin din Texas şi din Aulendorf (Germania), şi grupul de italieni care trăiesc la Ulm şi Neo-Ulm. Îi salut pe copiii care au primit sau se pregătesc să primească Mirul, încurajându-i să fie martori bucuroşi ai lui Isus. Salut corul din Palazzolo sull'Oglio şi pe cel din Longi. Un gând special se îndreaptă spre numeroşii călători cu rulotele italieni, angajaţi în opere de solidaritate, şi spre cicliştii care dau viaţă iniţiativei "Un kilometru pentru Siria".

Tuturor le doresc o duminică frumoasă. Poftă bună şi la revedere, şi rugaţi-vă pentru mine!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 

Vizualizări: 39

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor