altmarius

cultură şi spiritualitate

Papa Francisc: Motu Proprio “Maiorem hac dilectionem”, privind oferirea vieții

Papa Francisc în timp ce semnează un document - OSS_ROM

11 iulie 2017. A fost dată publicității marți, 11 iulie 2017, Scrisoarea Apostolică în formă de Motu Proprio “Maiorem hac dilectionem”, privind oferirea vieții.
Prin acest document, papa Francisc deschide calea spre beatificarea acelor credincioși care, în spirit de caritate, și-au dat viața în mod eroic pentru aproapele, acceptând în mod liber și de bunăvoie o moarte sigură și prematură, cu intenția de a-l urma pe Isus: “În aceasta am cunoscut iubirea: el și-a dat viața pentru noi” (1In 3,16)
Normele Bisericii Catolice prevăd posibilitatea beatificării unui slujitor al lui Dumnezeu, atunci când se parcurge una din următoarele căi: 1. calea martiriului; 2. calea virtuților eroice și 3. “casus excepti”.

Prin Scrisoarea Apostolică “Maiorem hac dilectionem”, papa Francisc introduce o a patra cale, pe care am putea-o numi “oferirea vieții”. Chiar dacă, în privința anumitor elemente, această cale se aseamănă cu martiriul și cu virtuțile eroice, “oferirea vieții” este o cale nouă ce dorește să valorizeze mărturiile creștine eroice, care nu au beneficiat până în prezent de o procedură specifică, tocmai pentru că nu intrau nici în categoria martiriului și nici în cea a virtuților eroice.

Actul legislativ reprezentat de Scrisoarea Apostolică în formă de Motu Proprio “Maiorem hac dilectionem”, semnată de papa Francisc, ce intră în vigoare în aceiași zi a publicării, precizează, la articolul 2, că „pentru a fi validă și eficientă în vederea beatificării slujitorului lui Dumnezeu”, “oferirea vieții” trebuie să răspundă la următoarele criterii:

a. oferirea liberă și de bunăvoie a vieții și eroica acceptare “propter caritatem” (din caritate) a unei morți sigure și în termen scurt;

b. legătura dintre oferirea vieții și moartea prematură;

c. exercițiul, cel puțin în măsură obișnuită, a virtuților creștine înainte de oferirea vieții și, apoi, până la moarte;

d. existența faimei de sfințenie și a semnelor (fama sanctitatis et signorum), cel puțin după moarte;

e. necesitatea miracolului, pentru beatificare, petrecut după moartea slujitorului lui Dumnezeu și prin mijlocirea sa.

La articolul 3 al Scrisorii Apostolice se explică cum trebuie procedat în privința cercetării canonice asupra oferirii vieții și în vederea pregătirii respectivului dosar (positio), ce urmează să fie supus comisiilor de teologi și de cardinali.

RV/AM    

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor