Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 17 iunie 2020

[altmariustotal catolic]

Cateheze despre rugăciune: 7. Rugăciunea lui Moise

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În itinerarul nostru despre tema rugăciunii, ne dăm seama că lui Dumnezeu nu i-a plăcut niciodată să aibă de-a face cu rugători "uşori". Şi nici Moise nu va fi un interlocutor "vlăguit", încă din prima zi a vocaţiei sale.

Când Dumnezeu îl cheamă, Moise este din punct de vedere uman "un falit". Cartea Exodului ni-l prezintă în ţara lui Madian ca un fugar. De tânăr a simţit milă faţă de oamenii săi şi chiar s-a aliat în apărarea celor oprimaţi. însă descoperă repede că, în pofida propunerilor bune, din mâinile sale nu izvorăşte dreptate, ci mai degrabă violenţă. Iată cum se sfărâmă visele de glorie: Moise nu mai este un funcţionar promiţător, destinat la o carieră rapidă, ci unul care şi-a jucat oportunităţile, şi acum paşte o turmă care nici măcar nu este a lui. Şi tocmai în tăcerea pustiului din Madian îl convocă Dumnezeu pe Moise la revelaţia tufişului care arde: "«Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob». Moise şi-a ascuns faţa pentru că se temea să-l privească pe Dumnezeu" (Ex 3,6).

Lui Dumnezeu care vorbeşte, care îl invită să se îngrijească din nou de poporul lui Israel, Moise îi opune fricile sale, obiecţiile sale: nu este vrednic de misiunea aceea, nu cunoaşte numele lui Dumnezeu, nu va fi crezut de israeliţi, are o limbă care se bâlbâie... Şi astfel atâtea obiecţii. Cuvântul care înfloreşte adesea pe buzele lui Moise, în fiecare rugăciune pe care o adresează lui Dumnezeu, este întrebarea: "de ce?". De ce m-ai trimis? De ce vrei să eliberezi acest popor? În Pentateuh există chiar un pasaj dramatic, unde Dumnezeu îi reproşează lui Moise lipsa sa de încredere, lipsă care îl va împiedica să intre în ţara promisă (cf. Num 20,12).

Cu aceste temeri, cu această inimă care adesea şovăie, cum se poate ruga Moise? Mai mult, Moise apare om ca şi noi. Şi asta ni se întâmplă nouă: când avem îndoieli, dar cum putem să ne rugăm? Nu ne vine să ne rugăm. Şi este datorită acestei slăbiciuni a lui, în afară de forţa sa, rămânem uimiţi. Însărcinat de Dumnezeu să transmită poporului său Legea, fondator al cultului divin, mediator al celor mai înalte mistere, nu va înceta pentru acest motiv să întreţină strânse legături de solidaritate cu poporul său, în special în ora ispitei şi a păcatului. Mereu alipit de popor. Moise n-a pierdut niciodată amintirea poporului său. Şi aceasta este măreţia păstorilor: a nu uita poporul, a nu uita rădăcinile. Este ceea ce Paul îi spune tânărului episcop iubit Timotei: "Aminteşte-ţi de mama ta şi de bunica ta, de rădăcinile tale, de poporul tău". Moise este aşa de prieten cu Dumnezeu încât poate vorbi cu el faţă în faţă (cf. Ex 33,11); şi va rămâne aşa de prieten cu oamenii încât simte milostivire pentru păcatele lor, pentru ispitele lor, pentru nostalgiile neprevăzute pe care evacuaţii le îndreaptă spre trecut, gândindu-se la timpul în care erau în Egipt.

Moise nu-l reneagă pe Dumnezeu, dar nu reneagă nici poporul său. Este coerent cu sângele său, este coerent cu glasul lui Dumnezeu. Aşadar Moise nu este conducător autoritar şi despot; dimpotrivă, cartea Numerilor îl defineşte "mai umil şi blând decât orice om de pe pământ" (cf. 12,3). În pofida condiţiei sale de privilegiat, Moise nu încetează să aparţină acelei cete de săraci în duh care trăiesc făcând din încrederea în Dumnezeu viaticul drumului lor. Este un om al poporului.

Astfel, modul cel mai propriu de a se ruga al lui Moise va fi mijlocirea (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2574). Credinţa sa în Dumnezeu este una cu simţul de paternitate pe care îl are faţă de oamenii săi. Scriptura îl reprezintă în mod obişnuit cu mâinile întinse în sus, spre Dumnezeu, ca şi cum ar fi o punte cu însăşi persoana sa între cer şi pământ. Chiar şi în momentele mai dificile, chiar şi în ziua în care poporul îl repudiază pe Dumnezeu şi pe el însuşi drept conducător făcându-şi un viţel de aur, Moise nu se simte să pună deoparte pe oamenii săi. Este poporul meu. Este poporul tău. Este poporul meu. Nu-l renegă pe Dumnezeu nici pe poporul său. Şi îi spune lui Dumnezeu: "Poporul acesta a săvârşit un păcat mare: şi-au făcut un dumnezeu din aur. Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, şterge-mă din cartea ta pe care ai scris-o!" (Ex 32,31-32). Moise nu pune la bătaie poporul. Este puntea, este mijlocitorul. Ambii, poporul şi Dumnezeu, şi el este în mijloc. Nu-i vinde pe oamenii săi pentru a face carieră. Nu este un căţărător, este un mijlocitor: pentru oamenii săi, pentru trupul lor, pentru istoria lor, pentru poporul său şi pentru Dumnezeu care l-a chemat. Este puntea. Ce exemplu frumos pentru toţi păstorii care trebuie să fie "punte"! Pentru aceasta, sunt numiţi pontifex, punţi. Păstorii sunt nişte punţi între poporul căruia îi aparţin şi Dumnezeu, căruia îi aparţine prin vocaţie. Aşa este Moise: "Iartă-le, Doamne, păcatul, dacă tu nu ierţi, şterge-mă din cartea pe care ai scris-o! Nu vreau să fac carieră cu poporul meu".

Şi aceasta este rugăciunea pe care adevăraţii credincioşi o cultivă în viaţa lor spirituală. Deşi experimentează lipsurile persoanelor şi îndepărtarea lor de Dumnezeu, aceste persoane care se roagă nu le condamnă, nu le refuză. Atitudinea mijlocirii este proprie sfinţilor, care, imitându-l pe Isus, sunt "punţi" între Dumnezeu şi poporul său. În acest sens, Moise a fost cel mai mare profet al lui Isus, avocatul şi mijlocitorul nostru (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2577). Şi astăzi, Isus este pontifex, este puntea între noi şi Tatăl. Şi Isus mijloceşte pentru noi, îi arată Tatălui rănile care sunt preţul mântuirii noastre şi mijloceşte. Şi Moise este figură a lui Isus care astăzi se roagă pentru noi, mijloceşte pentru noi.

Moise ne stimulează să ne rugăm cu aceeaşi ardoare a lui Isus, să mijlocim pentru lume, să amintim că ea, în pofida tuturor fragilităţilor sale, aparţine mereu lui Dumnezeu. Toţi îi aparţin lui Dumnezeu. Cei mai urâţi păcătoşi, oamenii cei mai răi, conducătorii cei mai corupţi, sunt fii ai lui Dumnezeu şi Isus simte asta şi mijloceşte pentru toţi. Şi lumea trăieşte şi prosperă graţie binecuvântării celui drept, graţie rugăciunii de milostivire, graţie acestei rugăciuni de milostivire, cel sfânt, cel drept, mijlocitorul, preotul, episcopul, papa, laicul, orice botezat, înalţă neîncetat pentru oameni, în orice loc şi în orice timp al istoriei. Să ne gândim la Moise, mijlocitorul. Şi când vrem să condamnăm pe cineva şi ne supărăm înăuntru - a ne supăra face bine însă a condamna nu face bine - să mijlocim pentru el: asta ne va ajuta mult.

_______________

APEL

Astăzi este "Ziua Conştiinţei", inspirată din mărturia diplomatului portughez Aristides de Sousa Mendes, care, în urmă cu optzeci de ani, a decis să urmeze glasul conştiinţei şi a salvat viaţa la mii de evrei şi alţi persecutaţi. Fie ca întotdeauna şi pretutindeni să fie respectată libertatea de conştiinţă; şi fie ca fiecare creştin să dea exemplu de coerenţă cu o conştiinţă dreaptă şi luminată de Cuvântul lui Dumnezeu.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu