altmarius

cultură şi spiritualitate

Papa Francisc: Angelus (18 iulie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Atitudinea lui Isus, pe care o observăm în Evanghelia de la liturgia de astăzi (Mc 6,30-34) ne ajută să percepem două aspecte importante ale vieţii. Primul este odihna. Apostolilor, care se întorc de la trudele misiunii şi cu entuziasm încep să povestească tot ceea ce au făcut, Isus le adresează cu duioşie o invitaţie: "Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!" (v. 31). Invită la odihnă.

Făcând astfel, Isus ne dă o învăţătură preţioasă. Deşi se bucură văzându-i pe discipolii săi fericiţi pentru minunile predicării, nu se lungeşte în complimente şi întrebări, ci se preocupă de oboseala lor fizică şi interioară. Şi de ce face asta? Pentru că vrea să-i avertizeze cu privire la un pericol care este mereu la pândă şi pentru noi: pericolul de a ne lăsa cuprinşi de frenezia activităţilor, de a cădea în capcana activismului, unde cel mai important lucru sunt rezultatele pe care le obţinem şi faptul de a ne simţi protagonişti absoluţi. De atâtea ori se întâmplă şi în Biserică: suntem ocupaţi, alergăm, credem că totul depinde de noi şi, la sfârşit, riscăm să-l neglijăm pe Isus şi ne punem mereu pe noi în centru. Pentru aceasta El îi invită pe ai săi să se odihnească un pic deoparte, cu El. Nu este numai odihnă fizică, este şi odihnă a inimii. Pentru că nu este suficient "a scoate din priză", trebuie să ne odihnim cu adevărat. Şi cum se face asta? Pentru a face asta, trebuie să ne întoarcem la inima lucrurilor: să ne oprim, să stăm în tăcere, să ne rugăm, pentru a nu trece de la cursele muncii la cursele concediului. Isus nu se sustrăgea de la necesităţile mulţimii, dar în fiecare zi, înainte de orice lucru, se retrăgea în rugăciune, în tăcere, în intimitate cu Tatăl. Invitaţia sa duioasă - odihniţi-vă puţin - ar trebui să ne însoţească: să ne păzim, fraţi şi surori, de eficientism, să oprim cursa frenetică ce dictează agendele noastre. Să învăţăm să ne oprim, să oprim telefonul mobil, să contemplăm natura, să ne regenerăm în dialogul cu Dumnezeu.

Totuşi, Evanghelia relatează că Isus şi discipolii nu pot să se odihnească aşa cum ar vrea. Oamenii îi găsesc şi vin din toate părţile. În acel moment Domnul se înduioşează. Iată al doilea aspect: mila, care este stilul lui Dumnezeu. Stilul lui Dumnezeu este apropiere, milă şi duioşie. De câte ori în Evanghelie, în Biblie, găsim această frază: "I s-a făcut milă". Înduioşat, Isus se dedică oamenilor şi reîncepe să înveţe (cf. v. 33-34). Pare o contradicţie, însă în realitate nu este aşa. De fapt, numai inima care nu se lasă răpită de grabă este capabilă să se înduioşeze, adică să nu se lase cuprinsă de ea însăşi şi de lucrurile care trebuie făcute şi să-şi dea seama de alţii, de rănile lor, de nevoile lor. Mila se naşte din contemplaţie. Dacă învăţăm să ne odihnim cu adevărat, devenim capabili de milă adevărată; dacă noi cultivăm o privire contemplativă, vom duce înainte activităţile noastre fără atitudinea lacomă a celui care vrea să posede şi să consume tot; dacă rămânem în contact cu Domnul şi nu anesteziem partea cea mai profundă din noi, lucrurile care trebuie făcute nu vor avea puterea de a ne lua răsuflarea şi de a ne devora. Avem nevoie - ascultaţi asta -, avem nevoie de o "ecologie a inimii", care se compune din odihnă, contemplaţie şi milă. Să profităm de timpul estival pentru asta!

Şi acum, s-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, care a cultivat tăcerea, rugăciunea şi contemplaţia, şi are mereu milă duioasă faţă de noi fiii săi.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Exprim apropierea mea faţă de populaţiile din Germania, Belgia şi Olanda lovite de inundaţii catastrofale. Domnul să-i primească pe răposaţi şi să-i întărească pe cei din familiile lor. Să susţină angajarea tuturor pentru a-i ajuta pe cei care au suferit daune grave.

În această ultimă săptămână au venit, din păcate, ştiri despre episoade de violenţă care au agravat situaţia atâtor fraţi ai noştri din Africa de Sud, loviţi deja de dificultăţi economice şi sanitare din cauza pandemiei. Împreună cu episcopii din ţară, adresez un apel din inimă tuturor responsabililor implicaţi, pentru ca să lucreze pentru pace şi să colaboreze cu autorităţile pentru a furniza asistenţă celor nevoiaşi. Să nu fie uitată dorinţa care a condus poporul din Africa de Sud pentru a renaşte în înţelegere între toţi fiii săi!

Sunt aproape şi de iubitul popor cubanez în aceste momente dificile, îndeosebi de familiile care suferă mai mult. Îl rog pe Domnul să-l ajute să construiască în pace, dialog şi solidaritate o societate tot mai dreaptă şi fraternă. Îi îndemn pe toţi cubanezii să se încreadă în ocrotirea maternă a Fecioarei Maria a Carităţii de la Cobre. Ea îi va însoţi pe acest drum.

Salut numeroşii tineri prezenţi, îndeosebi grupurile de la Oratoriul "Sant'Antonio" din Nova Siri, din Parohia "Maria Regina tuturor Sfinţilor" din Parma, din Parohia "Preasfânta Inimă" din Brescia şi de la Oratoriul "Don Bosco" din San Severo. Dragi tineri, drum bun pe calea Evangheliei! Salut novicele de la Fiicele Mariei Ajutătoare, pe credincioşii din Unitatea pastorală din Camisano şi Campodoro din Dieceza de Vicenza. Doresc să salut din inimă pe tinerii de la CVS din Puglia, care sunt conectaţi cu noi prin televiziune.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Vizualizări: 3

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

201 state 

(ultimul: Mauritania)

Numar de steaguri: 263

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 41

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. EDITURA ARGONAUT

https://www.editura-argonaut.ro/

19.EDITURA MEGA

https://edituramega.ro/

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor