Papa Francisc: Angelus (1 noiembrie 2019)

[altmariustotal catolic]

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Solemnitatea de astăzi a tuturor sfinţilor ne aminteşte că toţi suntem chemaţi la sfinţenie. Sfinţii şi sfintele din orice timp, pe care astăzi îi celebrăm pe toţi împreună, nu sunt pur şi simplu nişte simboluri, nişte fiinţe umane îndepărtate, imposibil de ajuns la ele. Dimpotrivă, sunt persoane care au trăit cu picioarele pe pământ; au experimentat truda zilnică a existenţei cu succesele sale şi eşecurile sale, găsind în Domnul forţa de a se ridica mereu şi de a continua drumul. Din aceasta se înţelege că sfinţenia este o ţintă care nu se poate dobândi numai cu forţele proprii, ci este rodul harului lui Dumnezeu şi al libertăţii noastre puse în el. Deci sfinţenia este dar şi chemare.

Ca har al lui Dumnezeu, adică dar al său, este ceva ce nu putem să cumpărăm sau să dăm la schimb, ci să primim, participând astfel la însăşi viaţa divină prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi din ziua Botezului nostru. Sămânţa sfinţeniei este tocmai Botezul. Este vorba de a maturiza tot mai mult conştiinţa că suntem altoiţi în Cristos, ca mlădiţa unită cu viţa, şi de aceea putem şi trebuie să trăim cu El şi în El ca fii ai lui Dumnezeu. Atunci sfinţenia înseamnă a trăi în comuniune deplină cu Dumnezeu, deja acum, în timpul acestui pelerinaj pământesc.

Însă sfinţenia, în afară de a fi dar, este şi chemare, este o vocaţie comună a noastră a tuturor creştinilor, a discipolilor lui Cristos; este calea de plinătate pe care fiecare creştin este chemat s-o parcurgă în credinţă, înaintând spre ţinta finală: comuniunea definitivă cu Dumnezeu în viaţa veşnică. Sfinţenia devine astfel răspuns la darul lui Dumnezeu, pentru că se manifestă ca asumare de responsabilitate. În această perspectivă, este important să asumăm o angajare zilnică de sfinţire în condiţiile, în îndatoririle şi în circumstanţele vieţii noastre, încercând să trăim fiecare lucru cu iubire, cu caritate.

Sfinţii pe care îi celebrăm astăzi în liturgie sunt fraţi şi surori care au admis în viaţa lor că au nevoie de această lumină divină, abandonându-se ei cu încredere. Şi acum, în faţa tronului lui Dumnezeu (cf. Ap 7,15), cântă în veci gloria sa. Ei constituie "Cetatea sfântă", la care privim cu speranţă, ca la ţinta noastră definitivă, în timp ce suntem pelerini în această "cetate pământească". Mergem spre acea "cetate sfântă", unde ne aşteaptă aceşti fraţi şi surori sfinţi. Este adevărat, noi suntem obosiţi de duritatea drumului, însă speranţa ne dă forţa de a merge înainte. Privind la viaţa lor, suntem stimulaţi să-i imităm. Între ei sunt atâţia martori ai unei sfinţenii "de la uşa vecină, din aceia care trăiesc aproape de noi şi sunt o reflexie a prezenţei lui Dumnezeu" (Exortaţia apostolică Gaudete et exsultate, 7).

Fraţi şi surori, amintirea sfinţilor ne induce să ridicăm ochii spre cer: nu pentru a uita realităţile pământului, ci pentru a le înfrunta cu mai mult curaj, cu mai multă speranţă. Să ne însoţească, prin mijlocirea sa maternă, Maria, Mama noastră preasfântă, semn de mângâiere şi de speranţă sigură.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Vă salut cu afect pe voi toţi, pelerini din Italia şi din diferite ţări; îndeosebi copiii din Acţiunea Catolică; au venit cu educatorii lor din atâtea dieceze italiene, la a 50-a aniversare a Acţiunii Catolice Copii. Unu, doi, trei... [copiii din piaţă intonează un cântec]. Salut tinerii din decanatul de Mauges, Franţa; şi copiii din Carugate (Milano).

Salut atleţii care au luat parte la Crosul Sfinţilor, organizat de Fundaţia "Missioni Don Bosco" pentru a sublinia, şi într-o dimensiune de sărbătoare populară, valoarea religioasă a sărbătorii Tuturor Sfinţilor. Vă mulţumesc vouă şi celor care, în parohii şi în comunităţi, în aceste zile promovează iniţiative de rugăciune pentru a-i celebra pe Toţi Sfinţii şi a-i comemora pe răposaţi. Aceste două sărbători creştine ne amintesc de legătura care există între Biserica de pe pământ - suntem noi - şi cea din cer, între noi şi cei dragi ai noştri care au trecut în viaţa cealaltă.

Mâine după-amiază voi merge să celebrez Euharistia în Catacombele lui Priscila, unul din locurile de înmormântare a primilor creştini din Roma. În aceste zile, în care, din păcate, circulă şi mesaje de cultură negativă despre moarte şi despre morţi, invit să nu se neglijeze, dacă este posibil, o vizită şi o rugăciune la cimitir. Va fi un act de credinţă.

Şi urez tuturor o sărbătoare frumoasă în compania spirituală a sfinţilor. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu