Paisianismul sau renaşterea isihastă

[Convergențe - Lumina]

Theologica

http://ziarullumina.ro/paisianismul-sau-renasterea-isihasta-128112....

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 15 Noiembrie 2017

Isihasmul desemnează lucrarea duhovnicească de curățire de patimi a creștinilor ortodocși, care are în centrul ei repetarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus și dorința de liniștire interioară. În istoria sa, a cunoscut perioade de criză, dar şi de înflorire. În secolele XIV şi XVIII se regăsesc două apogee ale isihasmului datorate unor mari personalităţi duhovniceşti cum au fost Sfinţii Grigorie Sinaitul (1255-1346) şi Grigorie Palama (1296-1360), respectiv Sfinţii Paisie Velicikovski (1722-1794) şi Nicodim Aghioritul (1749-1809).

Renaşterea isihastă din secolul al XVIII-lea a urmat unei crize interioare în care se afla monahismul ortodox. Cel care face posibilă această renaştere isihastă a fost Cuviosul Paisie de la Neamţ (Velicikovski). Pornind de la convingerea că atunci când lipsesc îndrumătorii duhovniceşti trebuie „să învăţăm zi şi noapte din Scripturile dumnezeieşti şi din cele ale Părinţilor”, ca şi de la constatarea că traducerile scrierilor Părinţilor în slavonă şi în română erau rare şi conţineau, adeseori, erori de traducere, Sfântul Paisie, împreună cu obştile pe care le-a îndrumat duhovniceşte atât în Muntele ­Athos, cât şi în Moldova şi-au ­făcut din studiul textelor ascetice, traducerea sau corectarea lor o preocupare principală a vieţii lor monastice.

Regula obştii paisiene punea la temelia vieţii monahale, mai presus de orice, două virtuţi: sărăcia personală şi ascultarea necondiţionată de stareţ. Nici un călugăr nu trebuia să posede ceva personal, totul aparţinea obştii, iar stareţul avea grijă de fiecare după nevoile lui. În cele Şase capitole asupra rugăciunii inimii, Sfântul Paisie expune în mod sistematic bazele biblice şi patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea pe care aceasta o cere de la cei care vor să o aibă neîncetat în inima lor, precum şi efectele rugăciunii în inimă. Cei care ignoră această rugăciune sau se ridică împotriva ei dovedesc extrema necunoaştere a Scripturilor şi a scrierilor ascetice. După trecerea la Domnul a Sfântului Paisie, ucenicii lui i-au perpetuat amintirea luându-şi numele de „paisieni” sau numindu-şi obştea „paisiană”. Mai târziu, lucrările moderne consacrate Sfântului Paisie sau epocii sale vor vorbi despre „mişcarea paisiană” sau despre „paisianism”.