Osman Hamdi Bey, un pictor orientalist... otoman

[altmariusart]

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/osman-hamdi-bey-un...

Autor Laurențiu Victor Săcui

Încă din 1863, când se pregătea pentru examenul de echivalare a studiilor în Drept făcute la Constantinopol, Osman Hamdi Bey a început să cocheteze cu pictura. Tânărul otoman s-a înscris în Asociația Pictorilor de Artă, patronată de baronul Isidore Justin Séverin Taylor, membru al Academiei franceze şi același expert care, în 1835, a creat, din ordinul regelui Louis-Philippe, Galeria Pictorilor Spanioli de la Luvru.

Osman Hamdi Bey s-a înscris în Asociația Pictorilor de Artă și a început să studieze pictura serios. Profesorii săi au fost doi pictori orientaliști francezi de factură academistă: Jean-Léon Gérôme și Gustave Boulanger, cărora tânărul le-a servit ca model. În această calitate a avut loc şi prima apariție publică a tânărului artist otoman , la Salonul din 1865. Aici, Boulanger a expus un „Portret al lui Hamdi Bey” (din păcate, dispărut), tablou care s-a bucurat de aprecierea unanimă a criticilor.

Un an mai târziu, Osman Hamdi Bey și-a expus și el prima sa lucrare, intitulată „Femeie Turcă”. Și acest tablou s-a pierdut. Aceeași soartă au avut-o și picturile „Țigani odihnindu-se”, „Soldat la Marea Neagră în așteptare” și „Moartea Soldatului”, cu care Osman Hamdi Bey a participat la Expoziția Universală din 1867 de la Paris.

Osman Hamdi Bey a fost, de altfel, primul pictor otoman care poate fi considerat un orientalist de factură academică, care a știut să iasă din tiparele acestei categorii. Trebuie neapărat subliniat faptul că, deși a fost orientalist ca stil, intențiile sale erau altele decât cele ale colegilor săi europeni, care au creat imagini pitorești, exotice, erotice, violente și atemporale ale Orientului. Spre deosebire de aceștia, Osman Hamdi Bey a dorit să prezinte o imagine realistă a Orientului, care are nu doar vechi tradiții și o îndelungată istorie, ci și o altă viziune despre lume și viață. Foarte concludent în acest sens este contrastul dintre modul în care pictorii orientaliști din Europa de Vest prezintă femeile din Orient și modul în care o face Osman Hamdi Bey. Tablourile realizate de orientaliștii din Franța, Belgia, Elveția, Austria etc. înfățișează femeile orientale ca obiecte sexuale, fundalul acestor picturi fiind aproape întotdeauna haremul. Concludent în acest sens este tabloul „Le bain au Harem”, realizat în jurul anului 1830 de către pictorul belgian Philippe-Jacques van Bree.

^{„Muzicienele”, 1880}

Osman Hamdi Bey a portretizat în schimb domnișoare de familie bună, îmbrăcate decent (evident, după moda otomană) și care citesc Coranul („Tânără fată recitând din Coran”, 1889 - foto sus), cântă la instrumente muzicale („Muzicienele”, 1880; în imagine vedem un tambur, membru al familiei luth-ului, ale cărui corzi sunt atacate cu pană și o tamburină numită daf), așază vaze cu flori pe etajere („Fată așezând o vază”, 1881), culeg flori („Fata care culege liliac”, 1881) sau își îngrijesc părul („Doamna căreia i se piaptănă părul”). Ideea pe care Osman Hamdi Bey pare că a vrut s-o transmită este aceea că, în Imperiul Otoman, haremul era acea parte a casei rezervată femeilor, în care tinerele fete puteau fi crescute și educate în mod decent, în opoziție cu temele erotice ale pictorilor occidentali. Spre deosebire de odaliscele din tablourile orientaliștilor din Europa de Vest, cumva atemporale, femeile, în marea lor majoritate tinere, din picturile lui Osman Hamdi Bey sunt ancorate în prezent – așa cum arăta acest prezent la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tinerele doamne din lumea otomană sunt respectabile – ele se roagă la mormântul unei rude sau se duc la moschee.

Paranteză arhitecturală: în tablourile lui Osman Hamdi Bey sunt frecvent folosite ca fundal moscheea Muradiye din Bursa și moscheea Sultan Ahmet din Istanbul. Cunoscută și sub numele de Moscheea Albastră, moscheea Sultan Ahmet Camii a fost ridicată între anii 1609-1617 din ordinul sultanului Ahmed I peste drum de Hagia Sophia, pe fundațiile vechiului Palat Sacru al Bazileilor bizantini. Arhitectul, Sedefkâr Mehmet Ağa (meșterul care a realizat un tron în sidef pentru Ahmed I), a fost unul dintre elevii marelui arhitect Mimar Sinan (1488-1588); acesta din urmă a fost și consultant la proiectarea Taj Mahalului.

Acest text este un fragment din articolul „Osman Hamdi Bey. O viaţă în slujba progresului” apărut în numărul 220 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 27 mai-26 iunie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com