În Duminica a II-a din Post, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Almaş din judeţul Neamţ. La finalul slujbei, ierarhul a săvârşit o slujbă de parastas pentru membrii Sfatului Ţării de la Chişinău care au ales, pe 27 martie 1918, unirea Basarabiei cu România.
Mănăstirea Almaş, situată pe valea pârâului cu acelaşi nume, descris în scrierile sale de Calistrat Hogaş, s-a bucurat duminica aceasta de vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Duminica Tuturor Sfinţilor" şi „Acoperământul Maicii Domnului". Alături de părintele stareţ - arhimandritul Laurenţiu Niţă - şi de ceilalţi slujtori ai mănăstirii, din sobor a făcut parte şi părintele protosinghel Nicodim Petre, coordonator al Departamentului de misiune pentru tineret din Arhiepiscopia Iaşilor. Slujba arhierească a debutat cu citirea rugăciunii de dezlegare de către IPS Mitropolit Teofan.
După rostirea Evangheliei zilei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit în cuvântul de învăţătură despre actualitatea mesajului scripturistic: „Biserica ne aduce aminte de faptul că tot ceea ce s-a întâmplat în Evanghelie are importanţă şi pentru noi, cei de astăzi. În ce fel? Slăbănogul din Evanghelia din această zi se regăseşte şi în noi. Chiar dacă noi am venit la Biserică pe picioarele noastre, avem multă slăbiciune în trupurile noastre, dar mai ales în sufletele noastre. Orice păcat îl face pe om slăbănog; orice încălcare a poruncii lui Dumnezeu îl face pe om neputincios. Chiar dacă omul are sentimentul că totul merge foarte bine, dacă sufletul său este bolnav, într-o zi îşi va da seama de această slăbănogire care i-a cuprins sufletul, şi uneori şi trupul său. Slăbănogul din Evanghelie a cerut să fie dus la Hristos pentru a fi vindecat, iar noi, cu atâta boală şi rană în suflete, suntem chemaţi pentru vindecare la Acelaşi Hristos".
Hirotonie întru ierodiacon şi două hirotesii întru protosinghel
În cadrul slujbei arhiereşti, monahul Casian Amăriucă a fost hirotonit întru ierodiacon de IPS Părinte Teofan, iar părinţii ieromonahi David David şi Teodor Scorţaru, ambii vieţuitori ai Mănăstirii Almaş, au primit hirotesia întru protosinghel.
După cuvântul de mulţumire al părintelui stareţ Laurenţiu Niţă, IPS Mitropolit Teofan, alături de soborul co-slujitor, a săvârşit o slujbă de pomenire pentru cei care au contribuit la proclamarea unirii Basarabiei cu România. Amintim că duminica aceasta s-au împlinit 98 de ani de la momentul istoric reprezentat de decizia Sfatului Ţării de la Chişinău privind reunificarea Basarabiei cu România. Membrii participanţi care au votat această unire au fost pomeniţi în bisericile mănăstireşti şi parohiale din întreaga Arhiepiscopie a Iaşilor.
Scurt istoric
Primii ctitori ai Mănăstirii Almaş sunt familia Vasile şi Maria Almaş, ciobani din Ţara Haţegului, ajunşi aici din cauza asupririi conducătorilor maghiari din Transilvania, care doreau părăsirea credinţei strămoşeşti ortodoxe şi convertirea la calvinism. Ajutat de răzeşi, Vasile Almaş, în anul 1659, construieşte un paraclis din lemn, cu hramul „Sfântul Nicolae". Paraclisul ctitorit de Vasile Almaş, devenit ulterior ieromonahul Vasile din obştea Mănăstirii Neamţ, a fost locaşul de rugăciune al schitului Almaş, însă a fost distrus de tătari, în acele momente pierzându-şi viaţă şi Maria Almaş. Locaşul, cu hramul „Sfântul Nicolae", a fost reclădit din lemn de doamna Ecaterina Cantacuzino, soţia spătarului Iordache Cantacuzino, în anul 1715.
Schitul de călugări a funcţionat până în anul 1821, când a fost prădat de eterişti, iar călugării au fost schingiuiţi şi alungaţi. Actuala biserică a aşezământului monahal, construită din piatră în anul 1821, este ctitoria familiei logofătului Balş şi a primit ca hram „Duminica Tuturor Sfinţilor". Ctitoria acestora a fost continuată prin zidirea pronaosului de către domnitorul Constantin Mavrocordat, care înzestrează mănăstirea cu mai multe proprietăţi şi moşii. Biserica, în formă de cruce, are trei turle aşezate pe axa est-vest, cea din mijloc fiind mai înaltă. Deşi iniţial destinată călugărilor, din 1821 mănăstirea a fost populată de maici, având ca stareţă pe maica Glafira Holban, iar ulterior pe monahia Suzana Ştefănescu, sora Episcopului Melchisedec Ştefănescu, al Romanului, originar din partea locului. În urma Decretului 410/1959 maicile au fost nevoite să plece la mănăstirile Agapia şi Văratec, iar schitul a fost închis. Potrivit hotărârii Sfintei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei din data de 12 ianuarie 1987, Schitul Almaş este reînfiinţat ca schit de monahi, pendinte de Mănăstirea Horaiţa, având ca stareţ pe părintele Zenovie Ghidescu. De la reînfiinţare, au început lucrările de reconstrucţie a schitului şi a dependinţelor. În urma hotărârii Sfântului Sinod din 22 iunie 1990, schitul devine mănăstire, având ca stareţ pe părintele arhimandrit Laurenţiu Niţă. În perioada 1988-1995 se pictează biserica mănăstirii de către pictorii Moroşanu, Bratiloveanu şi Stancu din Suceava. Biserica a fost sfinţită de către IPS Mitropolit Daniel la data de 1 octombrie 1995, ocazie cu care a primit şi hramul „Acoperământul Maicii Domnului".
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius