altmarius

cultură şi spiritualitate

“Orgile României” – ediţia a II-a – cu Vlad Vişenescu şi Eduard Antal

Posted: 07 Jul 2020 09:07 AM PDT

Turneul naţional „Orgile României” se încheie pe 9 iulie 2020 la Mediaş şi Bucureşti cu două programe speciale susţinute în paralel de cei doi tineri organişti protagonişti ai evenimentului, Eduard Antal şi Vlad Vişenescu. Eduard Antal va cânta la Biserica evanghelică „Sfânta Margareta” de la Mediaş în cadrul programului „Serviciu divin muzical” – Musikalische Abendandacht, de la ora 19, iar Vlad Vişenecu va cânta la Bucureşti, la Catedrala „Sfântul Iosif “, de la ora 20, în continuare slujbei de seară. Ediţia a II-a a turneului naţional  Orgile României se desfăşoară între 2 şi 9 iulie, cuprinzând programe muzicale integrate slujbelor din lăcaşurile de cult, incursiunea sonoră în lumea acestui instrument având loc prin intermediul a doi tineri organişti români – Vlad Vişenescu şi Eduard Iosif Antal – care cântă acea muzică liturgică specifică orgii a cărei semnificaţie s-a extins în sala de concert. 

Turneul din iulie 2020 a reluat traseul de anul trecut, dar a ajuns şi în alte biserici sau catedrale, în care nu s-a cântat în 2019. Anul acesta, proiectul a ajuns în 6 oraşe – Arad, Sibiu, Alba Iulia, Iaşi, Mediaş, Bucureşti – prezentând două repertorii diverse, în viziunea tinerilor organişti Vlad Vişenescu şi Eduard Iosif Antal

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Vlad Vișenescu propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în secole de istorie a muzicii, iar cel propus de Eduard Iosif Antal, propune concentrarea asupra repertoriului celui care a pus bazele muzicii clasice pentru acest instrument, Johann Sebastian Bach.

Perioada în care se va desfăşura programul este 2-9 iulie 2019, iar traseul a trecut prin Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova”, Sibiu – Biserica franciscană, Alba Iulia –  Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”, Iaşi – Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”, Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta”, Bucureşti – Catedrala „Sfântul Iosif “.

 

Concertul de la Bucureşti va fi transmis în direct pe canalul de youtube Angelus ARCB https://youtu.be/skYswAXGa3g.

 

Turneu Național – Orgile României

ediția a II-a

 

2 iulie – Arad – Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” – E. Antal

3 iulie – Sibiu –  Biserica franciscană – V. Vişenescu

4 iulie – Alba Iulia – Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” – E. Antal

5 iulie – Iaşi – Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” – V. Vişenescu

9 iulie – Mediaş – Biserica evanghelică „Sfânta Margareta” – E. Antal

9 iulie – Bucureşti – Catedrala Sf. Iosif – V. Vişenescu

 

https://youtu.be/TgUhby1HIRw

 

Programele de la Sibiu,  Iaşi şi Bucureşti sunt transmise în streaming live pe internet.

 

https://orgileromaniei.ro/editia-a-doua/

Program muzical

 

Vlad Vişenescu – orgă

 

Georg Muffat – Toccata Prima din Apparatus Musico-Organisticus
Johann Sebastian Bach – Preludiul de coral „Wenn wir in höchsten Nöten sein”, BWV 641 din Orgelbüchlein
Johann Sebastian Bach – Preludiu și fugă în Do major, BWV 531
Johannes Brahms – Preludiul de coral „Herzliebster Jesu, was hast du verbrochen” din „Elf Choralvorspiele”, Opus postum 122 Nr. 2
César Franck – Fantezie, Op.16

Max Reger – Kyrie eleison, Op. 59 Nr. 7
Max Reger – Gloria in excelsis, Op. 59 Nr. 8

 

Eduard Antal – orgă

 

Only J.S.Bach

 

Toccata, Adagio şi fuga în do major BWV 564

Preludiul şi fuga în mi minor BWV 538

Piece d’orgue BWV 572

Fantezia şi Fuga în sol minor BWV 542

 

Producător: Pro Contemporania

 

Coproducători: TVR 3, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

 

Cu sprijinul:  JOROM Accent, JTI, Nucleo, Piccolo Maestro, Lanto Communication

 

Parteneri culturali: Biserica romano-catolică „Sfântul Anton de Padova” din Arad, Filarmonica din Sibiu, Biserica franciscană din Sibiu, Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, Municipiul Alba Iulia, Biserica evanghelică „Sf. Margareta” din Mediaş, Catedrala „Sfântul Iosif“ din Bucureşti

 

 

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor