altmarius

cultură şi spiritualitate

Orchestra Naţională Simfonică a României - prima orchestră românească în Statele Unite ale Americii

Bookmark and Share
Publicat: joi, 27 Decembrie 2018 , ora 9.16

În perioada 6-16 ianuarieOrchestra Naţională Simfonică a României va fi protagonista primului turneu al unei orchestra simfonice româneşti în Statele Unite ale Americii. Turneul din Statele Unite are în program şapte concerte, primele în Florida la Palm Beach, Miami şi Fort Myers, pentru ca apoi să continue la Detroit şi New Jersey, punctul culminant fiind la Lincoln Center din New York, unde invitat special va fi marele trompetist Wynton Marsalis.

Concertele îl vor avea ca dirijor pe Cristian Măcelaru şi ca solist pe Adrian Ioniţă, cu excepţia celor de la New York, care îl vor avea ca protagonist pe celebrul trompetist Wynton Marsalis. În data de 15 ianuarie, ansamblul Violoncelissimo condus de Marin Cazacu va susţine un concert extraordinar cu ocazia Zilei Culturii Naţionale la Washington.

Cele mai bune orchestre profesioniste din marile oraşe ale României, inclusiv din capitală, au într-adevăr în palmares succese notabile pe scenele internaţionale, apariţii pe scene din Europa, Asia sau America de Sud, dar niciodată până acum în Statele Unite ale Americii. Pentru prima oară, Orchestra Naţională Simfonică a României, o adevărată selecţionată formată din cei mai valoroşi membri ai generaţiilor de absolvenţi ai Orchestrelor Naţionale de Tineret, a primit invitaţia de a efectua la începutul anului 2019 un turneu în premieră pentru o orchestră simfonică din România, în Statele Unite ale Americii, avându-l la pupitru pe Cristian Măcelaru, un dirijor român aflat în plină ascensiune internaţională, cu o bogată activitate concertistică pe scenele lumii.

Orchestrele Naţionale de Tineret reprezintă cel mai important program educaţional naţional dedicat muzicii clasice creat în 2008 de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, care prin orchestrele sale componente, din care cea mai cunoscută este Orchestra Română de Tineret, desfăşoară o notabilă activitate concertistică atât în ţară cât şi peste hotare, ajungând pe cele mai importante scene din spaţiul european precum şi din Asia.

Orchestra Naţională Simfonică a României se înfăţişează astăzi publicului ca un loc de întâlnire pentru cei mai valoroşi membri din toate generaţiile Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, care prin mentalitatea lor profesională şi înalta ţinută artistică dublată de o considerabilă experienţă internaţională, vor reuşi să-şi asume rolul de ambasadori ai culturii române peste ocean.

6 ianuarie - Kravis Center, West Palm Beach, Florida

7 ianuarie - Barbara B. Mann Performing Arts Center, Fort Myers, Florida

8 ianuarie - Phillips Center for the Performing Arts, Gainesville, Florida

11 ianuarie - Rose Theater, Jazz at Lincoln Center, New York

12 ianuarie - Rose Theater, Jazz at Lincoln Center, New York

13 ianuarie - Wharton Center for the Arts, East Lansing, Michigan

16 ianuarie - State Theatre, New Jersey

15 ian. - Violoncellissimo - Concert extraordinar de Ziua Culturii Naţionale la Washington


Vizualizări: 42

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

200 state 

(ultimul: Micronesia)

Numar de steaguri: 264

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 42

1 stat are peste 660,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 40,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

1 stat are peste 10.000 clickuri (Franta)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Marea Britanie, Canada, UngariaSpania )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

16 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

5. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

6. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

7. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

8. MAGAZINUL DE CARTE

http://www.magazinul-de-carte.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. CARTEA DE CITIT

http://www.carteadecitit.ro 11. ANTICARIAT ON-LINE
http://www.carti-online.com/

12. ANTICARIATUL DE NOAPTE

 http://www.anticariatuldenoapte.ro/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15. ANTICARIAT ALEPH

https://www.anticariataleph.ro/

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT LOGOS

http://www.anticariat-logos.ro/

19. ANTICARIAT.NET

http://www.anticariat.net/informatii-contact.php

20. TIMBREE

www.timbree.ro

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23. STAMPWORLD

http://www.stampworld.com

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/oferta-carti-polirom/?utm_source=facebook-ads-7-99-polirom&utm_medium=banner-facebook&utm_campaign=7-99-polirom-facebook&utm_content=new-3

25. DAFFI'S BOOKS

https://www.daffisbooks.ro 26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.NATIONAL GEOGRAPHIC ROMANIA

https://www.natgeo.ro/revista

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. MIRON MANEGA
http://www.certitudinea.o

32. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24.

© 2021   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor