Orchestra Naţională Radio şi alte nume româneşti pe scena Festivalului de Vară de la Varna

[altmariusclassic]

Orchestra Naţională Radio şi alte nume româneşti pe scena Festivalului de Vară de la Varna

 

Opera de Stat din Varna, cu o capacitate de 630 de locuri, a fost aproape plină la concertul cameral inclus miercuri, 22 iunie 2011, în ediţia cu numărul 85, aniversară, a festivalului care are intrare liberă. Concertele încep în general, după ora 19.30, pentru că lumea vine, în principiu, după o zi de plajă pentru a asculta cu mare respect şi atenţie un concert de seară, iar oamenii - includ aici şi copii foarte mici - aplaudă în semn de invitaţie adresată artiştilor de a intra pe podium şi exclamă încântaţi "Bravo!" chiar şi între părţile lucrărilor.

 

Protagoniştii serii de 22 iunie 2011

Violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Horia Mihail au cântat o Serenadă îndepărtată de Enescu perfectă, superbă, un Trio nr. 25 de Haydn care a arătat că muzica de cameră este un lucru frumos şi sensibil, un Trio KV 548 de Mozart, mai mult decât potrivit pentru o seară de vară şi Trio Arhiducele de Beethoven, compozitor unic în expansivitate şi măreţie simfonică şi aşa, într-o piesă pentru doar trei muzicieni.

Se vede că trio-ul Tomescu - Suma - Mihail cântă mult şi de mult împreună: se aude, adică, într-un rezultat sonor de o mare coeziune.

După un concert cameral, un proces în care cine ştie câtă muncă ascunde în spate se minunează de aparenta lipsă de efort cu care cântă instrumentiştii, iar cine nu ştie se bucură la fel de mult de plăcerea pe care i-o oferă sunetele armonios organizate, după un astfel de concert sala s-a ridicat spontan în picioare aplaudând puternic, iar ascultătorii din spatele nostru ne-au spus nouă, în engleză, "felicitări!", doar pentru că eram compatrioţii artiştilor pe care i-au admirat atât.

 

23 iunie 2011

Sala de Festivaluri şi Congrese din Varna are un podium dominat de o foarte frumoasă orgă din lemn maron, foarte elegantă. Pe acesta a cântat Orchestra Naţională Radio joi, 23 iunie 2011, având un sunet puternic, plin, natural, în sala de 1100 de locuri cu o bună acustică.

După o antrenantă Horă staccato de Grigoraş Dinicu, după două nostalgice cântece de Tiberiu Brediceanu şi după un antract din Carmen, pe cât de pasional o cer muzica şi Bizet, au urmat o Habaneră, o arie a Dalilei şi una a Cenuşăresei purtate de vocea amplă şi catifelată a Ruxandrei Donose. Le-a interpretat ca şi când ar fi fost înconjurată de un decor de spectacol şi îmbrăcată în costum de scenă, sau mai bine ca şi când ar fi fost personajul din operă, sau mai bine ca şi când ar fi fost însăşi Carmen, Dalila, Cenuşăreasa.

În final, maestrul Iurie Florea a dirijat selecţiuni din muzica suitelor Romeo şi Julieta de Prokofiev, diversă şi expresivă.

Publicul a fost mai mult decât încântat; aplauzele porneau de pe ultimele sunete, după fiecare lucrare oamenii se ridicau, în semn de mare apreciere, să aplaude, apoi îşi reluau locul pe scaun, cameramanul, aflat preţ de câteva minute pe scenă, bătea mulţumit tactul cu vârful pantofului, iar interesul, implicarea şi curiozitatea cu care melomanii bulgari au ascultat, pot spune au urmărit concertul Orchestrei Naţionale Radio au izbucnit în minute în şir de aplauze.

Numitorul comun al seriei de manifestări susţinute de muzicienii orchestrei, de soliştii care alcătuiesc celebrul trio şi de mezzosoprana Ruxandra Donose a fost reacţia publicului la prezenţa acestora şi la muzică, în sine. La Varna, oamenii urmăresc concertele purtând pe chipuri expresii de bucurie şi încântare; pentru ei, muzica este un miracol şi o plăcere, se bucură că sunt parte, ca receptori, ai acestei minuni care se petrece sub ochii şi în urechile lor.

 

24 iunie 2011

Orchestra Naţională Radio a deschis seara de vineri, 24 iunie 2011, la Sala de Festivaluri şi Congrese, cu cele 3 dansuri româneşti de Theodor Rogalski, în sonorităţi rafinat-tradiţionale. Au urmat Alexandru Tomescu, Răzvan Suma şi Horia Mihail în Concertul pentru vioară, violoncel şi pian de Beethoven, care a provocat aplauze spontane de reală plăcere, nu de "nu ştiu că nu se aplaudă între părţi" după chiar prima mişcare. În final, Simfonia a 10-a de Şostakovici, dirijată de un Tiberiu Soare cu o gestică precisă, expansivă şi atotcuprinzătoare unde se simte, ca şi la Iurie Florea, dirijorul de operă.

Desigur tot programul serii, dar mai ales Simfonia lui Şostakovici, mahleriană în proporţii, coloristică, nuanţe ale vieţii, în grotesc uneori, spectaculoasă, i-a dus şi pe muzicieni şi pe membrii audienţei, într-o explozie de muzică, sentiment, dăruire şi bucurie.

Maria Monica Bojin