Omilia papei la celebrarea Vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul

[altmariustotal catolic]

Omilia papei la celebrarea Vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

În bazilica "Sfântul Paul din afara zidurilor", Sfântul Părinte Francisc a prezidat celebrarea Vesperelor din solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea celei de-a XLVI-a Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor cu tema: "Oare a fost Cristos împărţit?" (cf. 1Cor 1,1-17). Au luat parte la celebrarea reprezentanţii celorlalte Biserici şi Comunităţi ecleziale prezente la Roma. Publicăm în continuare textul omiliei pe care Papa a rostit-o în cursul Vesperelor.

* * *

Iubiţi fraţi şi surori,

"Oare a fost Cristos împărţit?" (1Cor 1,13). Chemarea puternică pe care sfântul Paul o pune la începutul Primei Scrisori către Corinteni şi care a răsunat în liturgia din această seară, a fost aleasă de un grup de fraţi creştini din Canada ca temă pentru meditaţia noastră în timpul Săptămânii de Rugăciune din acest an.

Apostolul a aflat cu mare tristeţe că creştinii din Corint sunt împărţiţi în diferite facţiuni. Există unii care afirmă: "Eu sunt al lui Paul"; un altul spune: "Eu în schimb sunt al lui Apollo"; un altul: "Eu în schimb sunt al lui Chefa"; şi în sfârşit un altul susţine: "Şi eu sunt al lui Cristos" (cf. v. 12). Nici măcar cei care vor să facă referinţă la Cristos nu pot să fie elogiaţi de Paul, pentru că folosesc numele unicului Mântuitor pentru a se distanţa de alţi fraţi în interiorul comunităţii. Cu alte cuvinte, experienţa particulară a fiecăruia, referinţa la câteva persoane semnificative din comunitate, devin metrul de judecare a credinţei altora.

În această situaţie de diviziune, Paul îi îndeamnă pe creştinii din Corint, "pentru numele Domnului nostru Isus Cristos", să fie cu toţii unanimi în vorbire, pentru ca între ei să nu fie dezbinări, ci unire perfectă de gândire şi de simţire (cf. v. 10). Însă comuniunea pe care apostolul o invocă nu va putea să fie rod al strategiilor umane. De fapt, unirea perfectă dintre fraţi este posibilă numai cu referinţă la gândirea şi la sentimentele lui Cristos (cf. Fil 2,5). În această seară, în timp ce suntem aici reuniţi în rugăciune, simţim că Cristos, care nu poate să fie împărţit, vrea să ne atragă la El, spre sentimentele inimii sale, spre abandonarea sa totală şi încrezătoare în mâinile Tatălui, spre golirea sa radicală din iubire faţă de omenire. Numai El poate să fie principiul, cauza, motorul unităţii noastre.

În timp ce ne aflăm în prezenţa sa, devenim şi mai conştienţi că nu putem considera diviziunile în Biserică drept un fenomen într-un fel natural, inevitabil pentru orice formă de viaţă asociativă. Diviziunile noastre rănesc trupul său, rănesc mărturia pe care suntem chemaţi să i-o aducem în lume. Decretul Conciliului al II-lea din Vatican despre ecumenism, amintind textul sfântului Paul pe care l-am meditat, afirmă în mod semnificativ: "Cristos Domnul a întemeiat o singură Biserică şi totuşi mai multe comunităţi creştine se înfăţişează oamenilor ca adevărata moştenire a lui Cristos: toţi afirmă că sunt ucenicii Domnului, însă ei nu simt la fel şi umblă pe căi diferite, ca şi cum Cristos însuşi ar fi împărţit". Şi apoi adaugă: "Această împărţire contrazice pe faţă voinţa lui Cristos şi este un scandal pentru lume, constituind chiar o piedică pentru cauza preasfântă a vestirii Evangheliei la toată făptura" (Unitatis redintegratio, 1). Noi toţi am fost dăunaţi de diviziuni. Noi toţi nu vrem să devenim un scandal. Şi pentru aceasta noi toţi mergem împreună, frăţeşte, pe drumul spre unitate, făcând unitate şi în mers, acea unitate care vine de Duhul Sfânt şi care ne aduce o singularitate specială, pe care numai Duhul Sfânt o poate face: diversitatea reconciliată. Domnul ne aşteaptă pe toţi, ne însoţeşte pe toţi, este cu noi toţi pe acest drum al unităţii.

Dragi prieteni, Cristos nu poate să fie împărţit! Această certitudine trebuie să ne încurajeze şi să ne susţină să continuăm cu umilinţă şi cu încredere pe drumul spre restabilirea deplinei unităţi vizibile între toţi cei care cred în Cristos. Îmi place să mă gândesc în acest moment la opera fericitului Ioan al XXIII-lea şi a fericitului Ioan Paul al II-lea. Amândoi şi-au format de-a lungul propriului parcurs conştiinţa de cât este de urgentă cauza unităţii şi, odată aleşi episcopi de Roma, au condus cu hotărâre întreaga turmă catolică pe străzile drumului ecumenic: papa Ioan deschizând noi căi şi înainte aproape inimaginabile, papa Ioan Paul al II-lea propunând dialogul ecumenic ca dimensiune obişnuită şi de care nu se poate face abstracţie a vieţii fiecărei Biserici particulare. La ei îl asociez şi pe papa Paul al VI-lea, alt mare protagonist al dialogului, a cărui îmbrăţişare istorică la Ierusalim cu Patriarhul de Constantinopol Atenagora în urmă cu cincizeci de ani o amintim chiar în aceste zile.

Opera acestor Pontifi a făcut în aşa fel încât dimensiunea dialogului ecumenic a devenit un aspect esenţial al slujirii Episcopului de Roma, aşa încât astăzi nu s-ar înţelege pe deplin slujirea petrină fără a include în ea această deschidere la dialogul cu toţi cei care cred în Cristos. Putem spune şi că drumul ecumenic a permis să se aprofundeze înţelegerea slujirii Succesorului lui Petru şi trebuie să avem încredere că va continua să acţioneze în acest sens şi pentru viitor. În timp ce privim cu recunoştinţă la paşii pe care Domnul ne-a dat să-i facem şi fără a ne ascunde dificultăţile prin care trece astăzi dialogul ecumenic, cerem să putem fi cu toţii îmbrăcaţi cu sentimentele lui Cristos, pentru a putea merge spre unitatea voită de el. Şi a merge împreună înseamnă deja a face unitate!

În acest climat de rugăciune pentru darul unităţii, aş vrea să adresez saluturile mele cordiale şi fraterne Eminenţei Sale Mitropolitul Ghennadios, reprezentant al Patriarhiei ecumenice, Cuvioşiei Sale David Moxon, reprezentant la Roma al Arhiepiscopului de Canterbury, şi tuturor reprezentanţilor diferitelor Biserici şi comunităţi ecleziale, adunaţi aici în această seară. Cu aceşti doi fraţi, care îi reprezintă pe toţi, ne-am ruga la mormântul lui Paul şi am spus între noi: "Să ne rugăm pentru ca el să ne ajute pe acest drum, pe acest drum al unităţii, al iubirii, făcând drum de unitate". Unitatea nu va veni ca o minune la sfârşit: unitatea vine pe drum, o face Duhul Sfânt pe drum. Dacă noi nu mergem împreună, dacă noi nu ne rugăm unii pentru alţii, dacă noi nu colaborăm în atâtea lucruri pe care le putem face în această lume pentru Poporul lui Dumnezeu, unitatea nu va veni! Ea se face pe acest drum, în fiecare pas, şi n-o facem noi: o face Duhul Sfânt, care vede bunăvoinţa noastră.

Iubiţi fraţi şi surori, să-l rugăm pe Domnul Isus, care ne-a făcut mădulare vii ale Trupului său, pentru ca să ne menţină profund uniţi cu El, să ne ajute să depăşim conflictele noastre, diviziunile noastre, egoismele noastre; şi să ne amintim că unitatea este mereu superioară conflictului! Şi să ne ajute să fim uniţi unii cu alţii de o unică forţă, aceea a iubirii, pe care Duhul Sfânt o revarsă în inimile noastre (cf. Rom 5,5). Amin.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu