altmarius

cultură şi spiritualitate

Istorie de buzunar

de Camelia Sisko

Şapte secole de istorie ilustrată au fost cuprinse într-o carte dedicată, în primul rând, copiilor şi lansată de curând la Cluj.

Cum să atragi copiii să afle istoria propriului oraş, fără a stârni sentimentul incomod al unei teme pentru acasă? Un grup de tineri istorici din Cluj s-au pus pe colorat şi desenat trecutul, iar la final, le-a ieşit volumul ilustrat Cartea Comoară – Clujul. Pentru că modalitatea cea mai bună de a face curioase minţile unor copii de 8 până la 12 ani, faţă de evenimente petrecute cu mult înainte de inventarea televizorul este ilustrarea istoriei, adică exact ceea ce a făcut şi graficianul Janosi Andreea.

„De mică mi-au plăcut desenul şi pictura, chiar şi părinţii mei au recunoscut că nu are sens să încerce nici cu pianul, nici cu vioara, nici cu limbile străine, eu trebuie să fiu lăsată să desenez. Chiar înainte să învăţ să citesc, am răscolit tot felul de albume şi ceea ce mie mi-a plăcut erau imaginile figurative, cele istorice în special, picturile în care se întâmplau tot felul de lucruri haioase“ – povesteşte Janosi despre pasiunea sa pentru tablouri de tip Bruegel.

Prima carte despre istoria Clujului a apărut în limba maghiară, la sfârşitul anului 2007, iar editarea ei a durat circa 8-9 luni. Pentru versiunea în limba română a fost nevoie de doi ani, nu pentru că traducerea textului ar fi fost greoaie, ci pentru că munca nu a fost la fel de intensă. Aşteptarea a meritat însă, pentru că varianta în română conţine două hărţi în plus, respectiv, una a Clujului medieval şi una a Clujului interbelic. Ambele picturi arată centrul urbei, cu străzile şi clădirile specifice vremii.

Coordonatorul proiectului, Zagony Balazs – editor şi autorul unor cărţi pentru copii –, a explicat pentru „Corso“ că ideea proiectului i-a venit în urma unei călătorii la Milano, unde a văzut o carte care ilustra „tipuri de oraşe“, cu multă grafică, însă aceea era alb-negru. „Ideea mea era să facem un proiect despre oraşele noastre. Apoi, alături de echipă, am dezvoltat ideea, am împărţit cartea pe capitole şi aşa mai departe. Pentru varianta în limba română s-au folosit informaţii care au mai multă relevanţă pentru români, dar am ţinut foarte tare să aduc aceste două cărţi cât mai aproape una de cealaltă. Ideea nu e să evoluăm în două direcţii separate, ci copiii să aibă cam aceaşi carte în mână“ – a spus scriitorul, amintind că în limba maghiară au apărut cărţi similare despre Târgu Mureş. Cartea Comoară a câştigat Premiul pentru Cea mai frumoasă carte în 2007, la Târgul Internaţional de Carte de la Târgu Mureş.

Zagony spune că pentru varianta în limba maghiară au primit critici pentru includerea ilustraţiei şi a unui capitol, la istoria contemporană, despre cei 12 ani de mandat de primar al PRM-istului Gheorghe Funar. Ilustraţia corespunzătoare arată o ţărăncuţă aşezată pe o bancă tricolor, lângă un tomberon tricolor, ataşat de un stâlp pe care atârnă un steag al României, mâncând ceva dintr-o plasă pe care scrie Oncos. „Am avut critici din partea maghiarilor, că de ce am făcut un capitol despre Funar, că nu merita să facem. Dar sunt 12 ani şi mulţi copii care acum citesc poate îşi mai aduc aminte de tomberoanele tricolore“ – a adăugat coordonatorul cărţii.

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor