altmarius

cultură şi spiritualitate

Reportaj
Fotografii: Otilia Bălinișteanu

Prin apă, înaintând cu prudență, urcând pantele înguste și primejdioase – așa se ajunge la biserica de lemn din Ludași, județul Bacău. Construit de obștea satului, cel mai probabil la 1824, după cum consemnează istoricul Nicolae Stoicescu, locașul a ținut laolaltă comunitatea, slujindu-i până în 2001, când s-a construit biserica nouă, de zid. De-atunci, aici, slujbe se fac mai rar, însă totul e păstrat în cea mai bună rânduială.

Alt loc, altă poveste, altă biserică de lemn. Ludași, comuna Balcani, județul Bacău. Un loc în care înălțimile-s potolite, dar casele-s construite pe cură­țitură de codru, pe coclauri, la loc strâmt și abrupt. `Accesul e cel mai greu. Până la biserică mai este cum mai este, dar de-acolo zona este aproape semisălbatică, chiar dacă mai sunt case pe ici, pe colo. Dimineața nu auzi decât cocoșul cântând și păsările cerului. Pur și simplu ești în altă lume. Iarna, când e ger, mergi cântând. Nici un zgomot de nicăieri”, povestește părintele Adrian Cioineag, parohul de la Ludași.

Păduri s-au tăiat și aici, fără jenă, ca-n multe alte locuri de munte și deal din județul Bacău. Din pricina asta, așezarea a fost lovită de inundații în mai multe rânduri. Motiv pentru care satul e cu totul particular. I-am zis Veneția Bacăului. Pentru că drumul ce-l străbate și din care se rup alte drumeaguri, spre dâmburile pe care-s întemeiate gospodăriile, e unul și același cu pârâul Ludaș. Mai precis, oameni, mașini, căruțe, adică tot ce mișcă merge prin apă. Din cauza inundațiilor, pârâul s-a mutat pe drum, pe cursul lui de odinioară. Soluții, spun localnicii, nu sunt, pentru că gospodăriile-s prea aproape construite una de cealaltă. Drumul prin apă e întortocheat, coboară brusc, cotește, urcă, aproape că-i pierzi șirul și te rătăcești. Pentru un simplu trecător prin Ludași treaba asta pare o experiență inedită, pentru ludășeni e, îmi imaginez, un chin. "Au fost păduri de brad pe-aici, dar s-au tăiat, imediat după 1990. Ultimele inundații au fost în 2005, dar nu ca-n anii ‘90. Atunci apa a făcut prăpăd. Mergea din mal în mal”, explică preotul paroh.
Prin apă, înaintând cu prudență, urcând pantele înguste și primejdioase – așa se ajunge la biserica de lemn a ludășenilor. Construit de obștea satului, cel mai probabil la 1824, după cum consemnează istoricul Nicolae Stoicescu în Repertoriul bibliografic al localităților din Moldova, locașul a ținut laolaltă comunitatea, slujindu-i până în 2001, când s-a construit biserica nouă, de zid. De-atunci, aici, slujbe se fac mai rar, însă totul e păstrat în cea mai bună rânduială.

Stilul arhitectural

Biserica "Sfinții Voievozi” din Ludași este construită din bârne de stejar, pe talpă de stejar și temelie de piatră. Inițial cu plan treflat, de dimensiuni mici, bisericuța a tot fost lărgită, cu ocazia diverselor reparații, pentru a putea deservi o comunitate în continuă creștere. Primele reparații serioase au avut loc în anii 1894 și 1931. La una dintre aceste intervenții, bisericii i-a fost adăugat un pridvor cu turn-clopotniță. Apoi, în 1953 s-a mai adăugat un pridvoraș, pe latura de vest, și s-a mărit considerabil pronaosul. Tot în acest an, locașul a fost tăbănuit cu scândură atât pe interior, cât și pe exterior, așa cum se poate vedea și astăzi. De asemenea, acoperișul de șindrilă a fost înlocuit cu tablă.

Un patrimoniu bogat

Din cauza multiplelor lucrări de refacere, interiorul nu mai păstrează aspectul inițial. Cu toate acestea, unele elemente ale stilului arhitectural s-au păstrat ne­schimbate de la început. Este vorba despre frumoasele chei de boltă de deasupra naosului și Altarului, decorate cu rozete.
Locașul are două catapetesme, așezate spate în spate, una mai nouă, pe partea din naos, iar cea vechea, de o deosebită valoare artistică, pictată la 13 mai 1876, pe partea din Altar. Din patrimoniul iconografic face parte și o icoană ce datează de la 1876, în care sunt splendid reprezentați Sfinții Mucenici Haralambie și Modest.

Satul crescătorilor de gâște

Prima denumire a satului a fost Gura Ludașcului. Apoi, potrivit cercetătorului Dorinel Ichim, la sfârșitul secolului al XIX-lea, era pomenit în documente sub numele de Ludașu și făcea parte din comuna Băsești. Denumirea, spune legenda locului, ar proveni din slava veche. `Se crede că numele satului derivă de la cuvântul «lud», care în limba slavă ar însemna «gâscă», variantă plauzibilă pentru că, având acces la apa pârâului, oamenii creșteau multe gâște. Mai poate, de asemenea, să aibă sensul de om nătâng, cu minte slabă, de gâscă”, spune părintele Cioineag.
Odinioară parte a comunei Băsești, Ludașii sunt astăzi arondați comunei Balcani din județul Bacău. Localitatea se află la circa 50 de kilometri distanță de orașul reședință de județ.


Galerie foto:
     
 

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor