Ochiul magic de Cronicar

[altmariuspress]

http://www.romlit.ro/ochiulmagic0315 Opinii şi… opinii Reacţiile la asasinarea cu sânge rece a desenatorilor de la „Charlie Hebdo” au demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, calitatea morală joasă a unei bune părţi a mass-media de la noi. Nu ne mirăm să-l găsim pe Mircea Badea printre protagoniştii vulgarităţii în materie. Ceea ce a scris el pe blogul personal este incalificabil, ca tot ce scrie sau spune dintotdeauna. Badea rămâne consecvent cu sine în mizerie intelectuală. Nici cu Radu Banciu nu ne e ruşine. Problema lui e că „oamenii nu s-au identificat niciodată cu acest gen de a face artă sau satiră”, precum cel de la „Charlie Hebdo”, preluarea sloganului „Je suis Charlie” părându-i-se o „blasfemie uluitoare”. „Sunteţi nişte căcaţi”, exclamă el la adresa celor care, români sau francezi, au adoptat sloganul. Doar că nu identificarea cu satira şi caricatura jurnaliştilor francezi e în discuţie, ci protestul contra unei crime asupra libertăţii de expresie, care i-a costat viaţa pe jurnalişti şi pe oamenii de ordine care au încercat să-i apere. „Căcaţii” (câteva milioane în Franţa!) au dovedit un spirit de solidaritate pe care Banciu et comp. nu sunt capabili să-l înţeleagă. „Libertatea de expresie nu e libertatea să-ţi pui poalele-n cap şi să-ţi baţi joc de alţii”, afirmă, apodictic, Andrei Pleşu. Vezi bine, caricaturiştii de la „Charlie Hebdo” trebuiau să se uite în jur şi să-i numere pe musulmanii din Franţa, înainte de a-l desena pe Mahomed. Caricatura e o artă, domnule Pleşu, care are regulile ei, pe care political correctness nu le cunoaşte. Iar a discuta acum despre linia care desparte ceea ce este acceptabil de ceea ce nu este în materie de libertate de expresie ni se pare, c’est le moins que l’on puisse dire, inoportun. Despre deraierea de la cel mai elementar bunsimţ (vai, nu pentru prima oară!) a lui C.T. Popescu, n-ar fi poate cazul să discutăm. Un jurnalist talentat şi ascultat cândva de toată suflarea are stupida idee de a susţine că „atentatul de la Paris e o urmare a atitudinii jurnaliştilor”(!), „o atitudine inconştientă, neprofesională”. Nu cumva sunt de vină şi poliţiştii ucişi? Sau evreii aflaţi din întâmplare într-un magazin de la Porte de Vincennes? Victimele, săracele! Fanaticilor îndoctrinaţi de nişte imami lipsiţi de orice scrupul nu le putem pretinde să înţeleagă arta (căci despre artă e vorba, în definitiv, domnule Popescu, în cazul caricaturii sau satirei!), dar unor scriitori ca Pleşu sau C.T. Popescu, da, le putem cere. Nici crima, nici fanatismul religios, indiferent de religie, nu sunt justificabile. Asta o spun toţi, dar, în fond, mulţi le justifică pe amândouă, pe calea ocolită a unor pseudo raţionamente subtile şi „obiective”. E totuşi vorba, domnilor, de asasinarea unor colegi de breaslă pentru nişte caricaturi. Bune sau rele, inspirate sau neinspirate, ele nu sunt decât nişte desene. Nici mai mult, dar nici mai puţin decât atât. Sovieticii l-au omorît pe artistul de revistă Tănase pentru nişte cuplete satirice. E cazul să ne întrebăm dacă Tănase a abuzat de libertatea de expresie, cum susţine astăzi despre desenatorii de la „Charlie Hebdo” C.T. Popescu? În ce ne priveşte pe noi, cei de la România literară, ne asumăm sloganul „Nous sommes aussi Charlie Hebdo”, fie şi cu riscul de a fi consideraţi de Banciu nişte „căcaţi”. Cărţi noi Anul calendaristic 2014 s-a încheiat, cel editorial încă nu: continuă să ne sosească la redacţie cărţi frumoase datate 2014. Iată câteva titluri. La Editura Arthur din Bucureşti a fost tipărită o nouă ediţie a unei cărţi celebre, Vrăjitorul din Oz de L. Frank Baum, în traducerea poetei Grete Tartler şi ilustrată de artistul plastic Sorinel Cârstiuc. Editura Rao ne propune două volume coordonate de George Cristian Maior, care luminează o zonă de interes, mai puţin accesibilă publicului larg, activitatea serviciilor secrete: Despre Intelligence şi Spion pentru eternitate Frank Wisner. O poveste tristă de spionaj despre un om care a crezut că poate schimba lumea. În fine, un poet care doar geografic se află foarte departe de literatura română, căci, altfel, este parte din ea, Liviu Georgescu, revine în actualitate prin două noi culegeri de poezie: În umbra luminii, la Editura Paralela 45, cu o postfaţă de Mircea A. Diaconu şi 11 întâmplări, publicată într-o ţinută grafică elegantă la Editura Brumar din Timişoara. Reţeta succesului În revista VIAŢA ROMÂNEASCA (nr. 11-12), sub genericul Cărţi anunţate, Matei Vişniec publică un excelent fragment de proză auto-biografică plasată în România anului 1984: „M. avu sentimentul clar că fusese manipulat de zei. Cineva, undeva, în alt spaţiu şi în altă dimensiune, marele marionetist al aventurii umane se amuza poate la rândul său, observând cum un autor se poziţionează în faţa propriei sale poveşti. Numai că M. nu se lăsă încă o dată manipulat şi nu-şi arboră faţă de el însuşi nici un semn de triumf. El avea clar senzaţia că numai în mod parţial se putea considera autorul acelui text. Pe prima pagină, alături de numele său, mai trebuia pus de fapt un al doilea nume. Dar cum acest al doilea nume îi rămânea complet necunoscut, M. se mulţumi să lase doar un mare spaţiu liber între numele său şi titlul piesei ţâşnit şi el din neant: «Buzunarul cu pâine».” Ţinând cont de faptul că proza se intitulează Cum am scris „Buzunarul cu pâine” şi că recent Matei Vişniec a câştigat consistentul premiu literar „Augustin Frăţilă” ( 10.000 de euro) pentru romanul său de la Editura Cartea Românească, Negustorul de începuturi de roman (felicitări!), e de presupus că paginile din VR vor fi citite nu doar de amatorii de literatură de calitate , ci şi de cei interesaţi să afle reţeta succesului literar şi pecuniar. „Azi-mâine mor şi încă nu am început să trăiesc“ APOSTROF (nr.12) publică 12 scrisori inedite din corespondenţa lui Ion D. Sîrbu, comunicate redacţiei de Mihai Barbu. Reproducem una dintre ele, datată 1987 şi adresată de scriitor lui Samuel Francisc: „Am primit un stoc de medicamente de la Edmund. Gestul său e emoţionant chiar dacă eu nu am ce face cu aceste pilule necunoscute. Adevărul este că suferinţele mele actuale nu sunt legate de bolile mele (de bătrâneţe) şi nici (atât) de lipsurile inerente fazei de construire a viitorului luminos. I-am scris lui Edmund că m-am plâns pe umerii tăi (la telefon), că te voi mai solicita ori de câte ori mă va cuprinde acest sentiment de gol, derută şi disperare. Nu mai ştiu cine sunt, în ce cred, pentru cine scriu, nu mai ştiu ce religie, ethnie, cetăţenie am. Nu mai ştiu dacă mai am prieteni, duşmani, dacă mai am trecut. Sertarele mele sunt pline de texte necitite, fără speranţă. Am crezut multă vreme că posed o platoşă filosofică solidă, care mă apără de gerul totalitar şi de ploile musonice ale prostiei. M-am înşelat: încep să nu mai văd clar, să am nevoie de cârje ca să stau drept, în vise iar mă întorc la spaimele legate de arestare şi anchetă. Mi se refuză până şi plecarea oficială în Polonia. Azi-mâine mor şi încă nu am început să trăiesc.” Avem, în această epistolă ce s-ar fi pierdut fără atenţia profesorului Mihai Barbu, o excepţională autoscopie plină de dramatism şi clarviziune a unei conştiinţe prinse în capcana unor vremuri atroce. Despre negocieri împotmolite În revista 22 (nr. 1, 2015), Vitalie Ciobanu scrie: „Scena pe care aş imagina-o e una de sorginte americană: un individ îndepărtându-se de tejgheaua la care alţi doi cartofori rămân cu ochii umezi în faţa băuturii care, brusc, s-a acrit. Jucaseră o partidă de poker, în care partenerul lor de masă nu făcuse decât să-şi pregătească ieşirea din joc, după ce şi-a asigurat compasiunea galeriei. Într-o altă interpretare, se poate plusa mioritic: ciobănaşul moldovean, înşelat de baciul ungurean şi cel vrâncean, care i-au pus gând rău…” La aceste analogii recurge scriitorul ca să descrie situaţia negocierilor, după alegerile din Republica Moldova, dintre liderii partidelor pro-europene – Filat, Lupu şi Ghimpu. Concluzia lui Vitalie Ciobanu, fin observator al situaţiei politice din ţara sa, conţine un avertisment îndreptăţit: „Totuşi, nu se poate Maidanul ucrainean şi recenta revoluţie Facebook din România să nu contamineze stările de spirit din Moldova, mai ales ale tinerilor. O mobilizare cât de sumară, alimentată de diversiunea rusă mereu prezentă şi cabrată în Moldova, îi poate spulbera în 24 de ore pe «calpuzanii» împotmoliţi în negocieri.”