Ochiul magic de Cronicar

[altmariuspress]

Un adevăr ignorat

În revista 22 (nr. 35), Ana Blandiana îi acordă lui Armand Goşu un interviu care este aşezat sub o întrebare ce poate nedumeri: „Există sau nu există un muzeu al comunismului în România?” Iată răspunsul scriitoarei: „Am scris şi am spus în numeroase rânduri că Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este format din Muzeul de la Sighet şi din Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului de la Bucureşti. Memorialul nu este mai puţin, ci mai mult decât un muzeu, prin centrul de studii el adaugă muzeului cercetarea ştiinţifică (din care, de altfel, s-a născut şi muzeul), departamentul de istorie orală (din a cărui arhivă de 6.000 de ore de înregistrări instituţia de stocare a memoriei planetei, Hoover Institution, a preluat 2.000), departamentul editorial (cu impozanta serie a Analelor Sighet şi recenta Carte a Morţilor de aproape 1.000 de pagini), expoziţiile itinerante în România şi în străinătate (cea mai importantă dintre ele fiind cea de acum doi ani de la Parlamentul European din Bruxelles). În ceea ce priveşte muzeul, el este chiar un muzeu al comunismului care, în cele mai mult de 50 de săli ale sale, prezintă etapele deconstrucţiei elementelor statului de drept interbelic, crearea instituţiilor statului totalitar, mecanismele terorii, represiunea şi rezistenţa.” Dar să dăm şi explicaţia: de ce este silit Armand Goşu să pună această întrebare care are de mult un răspuns şi de ce este silită scriitoarea să răspundă la această întrebare încă o dată, cu seriozitate, oferind toate aceste detalii? Dintr-un motiv simplu: fiindcă în spaţiul public, la televiziuni şi în presă, periodic (dar mai ales în preajma campaniilor electorale!), apare o dezbatere pe o temă falsă, necesitatea înfiinţării unui muzeu al comunismului în România, ignorându-se adevărul evident şi puternic că acest muzeu deja există la Sighet, de mai bine de douăzeci de ani, răstimp în care a înregistrat izbânzi însemnate şi a obţinut o binemeritată recunoaştere internaţională.


Din sumar

Din sumarul foarte bun al revistei ORIZONT (nr. 8) ne-au atras atenţia în mod deosebit cele două pagini de poeme inedite, cu subiect elen, ale lui Ion Stratan. Călin Andrei Mihăilescu, cel care a pus la dispoziţia redacţiei versurile, aduce precizări: „Cu puţin înainte de a-şi lua viaţa din piept, Ion Stratan îmi dăduse volumul său elin – să-l public sau să-l ard. Asta – în vara lui 2005, când Nino încă era (exasperat de editori, de boli, de cei ce mor din tată-n fiu).” Tot el ne anunţă că volumul de versuri va apărea la Editura Tracus Arte. Reproducem un început de poem: „«înţelepciune ai aripi de ceară» – îmi şopteşte/ Paris în oraşul ireal, lângă strada ireală, cu/ mărul în mână – şi acel bâldâbâc al înecatului/ într-o limbă străină eu ar trebui să-l traduc/ la marginea mării pline de smarald…” De asemenea, sunt de menţionat şi de citit din Orizont, eseul lui Vladimir Tismăneanu, Insomnii dialectice, interviul cu Valeriu Sepi, evocarea semnată de Marcel Tolcea intitulată De la Marcel Avramescu la părintele Mihail, însemnările lui Cornel Ungureanu despre Timişoara văzută şi nevăzută, reconstituirea documentară Cultura în subteranele Securităţii realizată de Daniel Vighi şi Viorel Marineasa, cronica literară de Cristina Chevereşan la volumul lui Ioan Stanomir Camera obscură, ca şi celelalte comentarii critice avându-i autori pe Graţiela Benga, Alexandru Budac, Alexandru Oraviţan, Alexandru Ruja, Otilia Hedeşan, Radu Ciobanu, Marian Odangiu,


Răspunsuri inteligente la o anchetă năstruşnică

Tot în acest număr al revistei Orizont, găsim o nouă anchetă cu subiect năstruşnic. De data aceasta, întrebarea redacţiei din Timişoara (adresată de Lucian Alexiu şi Robert Şerban) sună aşa: Lângă ce scriitor/ celebrităţi mondene/ sportivi/ artişti aţi dori să fiţi înmormântat/ ă? Între cei care se prind în joc se numără şi colaboratoarele revistei noastre Luminiţa Corneanu şi Gabriela Gheorghişor, care renunţă la seriozitatea criticului literar cu care ne-au obişnuit şi răspund cu umor inteligent: „Nu, nu e Shakespeare. Nici Eminescu, deşi m-ar interesa, dar la Bellu e aglomeraţie mare. Nu vă aşteptaţi la Bach. E înmormântat la Thomaskirche din Leipzig, nu mă primesc ăia pe mine acolo. Nu Cioran, nu Pessoa – nici la Montparnasse ori la Mosteiro dos Jeronimos n-am vreo şansă. Aspir, dragilor, la un loc luminat, la loc cu verdeaţă. Cum să vă spun, la 14 ani eram îndrăgostită de Elvis. Exact. The King, Elvis Presley, pentru neiniţiaţi, deşi, pe vremea mea, maică, nu era nevoie să adaugi numele de familie. Aveam poster cu el pe uşă şi dragostea mea era fără speranţă, deoarece el murise la trei luni după ce mă născusem eu…” (Luminiţa Corneanu). Şi: „Ca să răspund la întrebare, ar trebui să ştiu, de fapt, în ce ar consta plăcerea unei vecinătăţi sau alta de mormânt. Dacă aş fi îngropată lângă un scriitor celebru, aş avea mai mulţi vizitatori care, din bunătate sau milă, mi-ar lăsa şi mie o floare sau o lumânare? Dacă se pune problema unui dialog postmortem ca între doi vecini de palier, ar fi bine ca vecinul meu să fie unul guraliv şi cu simţul umorului: eternitatea e cam lungă şi n-aş vrea să mă plictisesc! Ori măcar să fie un povestaş, ca Seherezada. Poate Gabriel García Márquez, dar cu acesta m-aş certa pe teme politice. Poate Mario Vargas Llosa sau Jorge Luis Borges. Cel din urmă fiind orb, nu o să vadă nici cum mă scofâlcesc. Cred că Borges ar fi alegerea ideală, nu?” (Gabriela Gheorghişor). Cine spunea că sunt plicticoşi criticii literari?


O revistă la aniversară

Numărul dublu (iulie-august) al revistei ATENEU este unul aniversar. Revista din Bacău sărbătoreşte o jumătate de veac de la înfiinţare (în august 1964). Redacţia de astăzi (Carmen Mihalache – redactor-şef, Dan Perşa, Marius Manta, Ştefan Radu, Violeta Savu, Adrian Jicu) face cuvenita reverenţă în faţa redacţiei de atunci, a întemeietorilor: Radu Cârneci – redactor-şef, Cicerone Cernegura, Constantin Călin, Ioanid Romanescu, Ion Roşu, George Bălăiţă, George Genoiu, Ovidiu Genaru, Mihail Sabin. Există în paginile Ateneului o mulţime de saluturi din partea atâtor scriitori legaţi de publicaţia băcăuană: Solomon Marcus, Irina Petraş, Eugen Uricaru, Eugen Simion, George Bălăiţă, Sergiu Adam, Marcel Mureşeanu, Emil Nicolae, Vasile Spiridon, Cristian Livescu, C.D. Zeletin, Calistrat Costin, Ioan Moldovan, George Vulturescu, Dumitru Augustin Doman, Cornel Ungureanu, Nicolae Turtureanu, Lucian Vasiliu. Prin textele lor, toţi aceştia ne arată că solidaritatea scriitoricească mai funcţionează, cel puţin în asemenea momente solemne. Redacţia României literare transmite şi ea revistei Ateneu calde urări de viaţă lungă şi de literatură valoroasă: cu bine, la centenar!


Opţiunile vecinilor

În revista DILEMA VECHE (nr. 550), Ovidiu Nahoi aruncă o privire de vacanţă, dar nu numai, spre o ţară din proximitatea noastră, Ungaria. Şi ce descoperă? Pe lângă o ţară civilizată care-l impresionează aproape la fiecare pas pe călătorul obişnuit, el mai desluşeşte şi semne ale unei surprinzătoare poziţionări politice a liderilor politici maghiari de astăzi, cu opţiuni la vedere pentru Rusia şi chiar China: „Nu s-ar zice însă că urmele intervenţiei sovietice din 1956, vizibile încă pe diverse clădiri sau multitudinea de plăci şi monumente comemorative mai nasc astăzi resentimente. Nici chiar impresionanta înşiruire de fotografii ale tinerilor executaţi în timpul represaliilor, de pe fosta clădire a Poliţiei Secrete de pe celebrul bulevard Andrassy. Ungaria este astăzi una dintre ţările care colaborează îndeaproape cu Rusia lui Putin, o Rusie care nu-şi ascunde dorinţa de a reface sfera de influenţă a fostei URSS. Dar Ungaria vede şi mai departe de Rusia şi proiectează o adevărată politică asiatică, îmi spune Zoltan Kottasz, jurnalist de politică externă la cotidianul Magyar Nemzet. Este noua orientare a Ministerului de Externe, după recâştigarea alegerilor de către Viktor Orban, în aprilie.” Ne miră alegerea vecinilor noştri, mai ales că apartenenţa la structurile UE şi NATO i-ar obliga la altceva.