altmarius

cultură şi spiritualitate

 de Cronicar

http://www.romlit.ro/ochiul_magic1111111111111111111111113

Dialoguri 

În ORIZONT (nr. 5) e marcată aniversarea de 60 de ani a lui Vasile Popoviciu (timpul zboară, La mulţi ani!), prin texte scrise de Nicolae Manolescu, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Graţiela Benga şi printr-un interviu cu scriitorul sărbătorit, care vorbeşte despre diplomaţie, literatură şi arta interpretării (realizat de Cristian Pătrăşconiu). În acelaşi număr al revistei mai putem citi un interviu, agreabil, cu Andrei Pleşu (autor Robert Şerban). Iată un scurt pasaj, edificator pentru felul cum se desfăşoară acest dialog: „A.P.: Relaţia mea cu artele plastice a fost de tipul relaţiei cu Liiceanu – ca să spun aşa –, în sensul că ne-am trezit laolaltă. Eu, după ce am terminat liceul, am vrut să mă fac actor, pentru că am fost copil din acela antipatic, pus să spună poezii pe la televiziuni, jucam la Teatrul Giuleşti roluri de copil şi-mi intrase în cap că asta trebuie să fac. Când domnul Noica – în paranteză – a aflat asta… R.Ş.: Şi domnul Liiceanu a vrut să se facă actor… A.P.: Şi el a vrut, ceea ce pe mine m-a uimit. Ei, când domnul Noica a aflat asta, ne-a spus după o pauză de perplexitate. „Cum? Voi până la 18 ani nu descoperiserăţi cultura?” Da, fapt e că am şi reuşit!” Ce să zicem, palpitant traseu, sinuoase sunt căile filosofiei! Premiile ARIEL 

Ca în fiecare an, Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor şi Editurilor Literare, ARIEL, din care face parte şi revista noastră, alături de toate revistele editate de Uniunea Scriitorilor, şi-a desemnat laureaţii. Premiile ARIEL au fost anunţate la Gala de decernare a Premiilor USR (vezi cronica din acest număr). Juriul, în componenţa Nicolae Manolescu (preşedinte), Dan Cristea şi Nicolae Prelipceanu, a stabilit următoarele distincţii: Cartea anului 2015 – Vitraliul şi fereastra. Poeţi români contemporani (Editura Şcoala Ardeleană) de Irina Petraş; Revista anului 2015 – revista Familia din Oradea. Reamintim câştigătorii de până acum ai acestor premii care au ajuns la a VII-a ediţie. În 2009: Marta Petreu, Mircea Mihăieş şi revista Memoria; în 2010: Nichita Danilov, Ion Pop şi revista România literară; în 2011 Gabriel Chifu, Alex Goldiş şi revista Viaţa Românească; în 2012: Aurel Pantea şi revista Orizont; în 2013: Adrian Popescu şi revista Steaua; în 2014: Ioan Moldovan şi revista Ramuri. 

Din sumar 

Semnalăm din LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ (nr. 5) cronica literară de Dan Cristea la volumul Urmare şi sfârşit de Livius Ciocârlie; eseul lui Alex Ştefănescu despre un scriitor român stabilit în Tasmania, Teodor Flonta; două dintre intervenţiile la Colocviul de critică (organizat de Filiala de critică literară a USR condusă de Radu Voinescu): Romanul educaţiei revoluţionare pentru tineret: aventura şi ideologia de Angelo Mitchievici şi Emanciparea ramurii junioare: povestirea de la senzaţionalul gotic la filozofie de Maria-Ana Tupan; textul lui Dan Stanca, Înapoi la Balzac, însemnările lui Mihail Gălăţanu, sub titlul Maestrul interior; şi, neapărat, traducerea remarcabilă, datorată Tudorei Şandru-Mehedinţi, a unui text de Gabriel García Márquez, Relatarea unui naufragiu, despre un naufragiat „care a stat zece zile într-o barcă în derivă fără să mănânce şi fără să bea, care a fost proclamat erou al patriei, sărutat de regine ale frumuseţii şi îmbogăţit de publicitate, iar apoi detestat de guvern şi uitat pentru totdeauna”. Aşadar, o revistă în care avem ce să citim. 

Viaţa cărţilor 

Cum spuneam şi altă dată, cărţile au viaţa lor şi continuă să apară, indiferent de vremuri şi de capriciile oamenilor. Din producţia editorială recentă, extrem de bogată, am reţinut câteva titluri promiţătoare: Cornel Ungureanu este prezent cu un volum masiv (673 de pagini) şi elegant, cu titlul Literatura Banatului. Istorie, personalităţi, contexte (Editura Brumar). Prozatorul Dumitru Radu Popescu publică, la Editura Scrisul Românesc, un volum de eseuri, Scrisori deschise. Alex Ştefănescu revine în atenţie cu o carte intitulată Jurnal secret. Serie nouă (2009-2015) (Editura Corint Books), iar de la Editura Ardealul din Târgu-Mureş primim o frumoasă plachetă de versuri, Vitraliu, a poetului Ion Horea. În fine, la Fundaţia Academia Civică, vede lumina tiparului volumul semnat de Gavril Vatamaniuc Am fost un om liber. Convorbiri cu Liana Petrescu. Lectură plăcută! 

Intelectualii au talent

La emisiunea lui Robert Şerban de pe TVR3, pe care Cronicarul o urmăreşte din când în când, au fost recent invitaţi preşedinta Asociaţiei „Oamenii Timpului”, Adriana Nazarciuc, şi managerul regional al campaniei cu acelaşi nume pentru zona Timişoarei, Emanuel Copilaş. În ce constă, comparativ cu alte gale, originalitatea acestui demers promovat în emisiunea amintită? Bunăoară, în votul publicului. Da, aţi citit bine, în vreme ce majoritatea iniţiativelor care răsplătesc valoarea culturală au jurii şi sunt, constata Adriana Nazarciuc, închise în lumea mică a unor criterii stricte, campania propusă de revista Timpul şi aflată la a III-a ediţie dă voie publicului larg, din ţară şi din diaspora, să facă nominalizări şi să-şi voteze favoriţii. Trecem peste repetiţia supărătoare de pe site-ul campaniei („publicul va avea posibilitatea de a propune, pe platforma www.oameniitimpului.ro, propuneri de nominalizare pentru fiecare dintre cele 10 categorii supuse jurizării”) şi ne întrebăm dacă transformarea ierarhiilor, în cultură şi nu numai – există şi categorii precum Antreprenoriat, sau Sănătate –, într-un concurs cu public sau, altfel spus, într-un spectacol de divertisment este cea mai bună strategie. Pe gustul celor care pledează pentru cultură ca entertainment şi pentru abolirea criticii de autoritate. Până la urmă, tot un vot are, şi criticul de anvergură, şi omul din popor.

Vizualizări: 79

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor