Ochiul magic 20/2022

[altmariuspress]

Cronicar
România literară nr. 20/2022

https://romanialiterara.com/2022/05/ochiul-magic-20-2022/

O precizare și o completare

În „Apostrof“ nr. 4/2022, Cristian Vasile comentează un pasaj din cartea ceva mai veche a lui Ion Traian Ștefănescu (Întâlniri cu Nicolae Ceaușescu, Editura Madiafax, 2018) referitor la volumul de poezii Saturnalii al lui Corneliu Vadim Tudor, apărut la Editura Albatros în 1983. Volumul a provocat un scandal. Moses Rosen, Șef Rabinul Cultului Mozaic, adoptă o rezoluție în numele Federației Comunităților Evreiești (FCE) din România, al cărei președinte era, în care poetul este acuzat de antisemitism. Lucrurile sunt cunoscute în epocă. După publicarea Cărții Albe a Securității în 1996, au ieșit la iveală numeroase detalii, privind implicarea „organelor“ în scandal și consecințele acestuia. Cristian Vasile spicuiește din cartea lui Ion Traian Ștefănescu o intervenție a lui Ceaușescu însuși în urîta afacere. „Ce este porcăria asta? Cum este posibil așa ceva?“, i-ar fi aruncat el în față înaltului activist de partid, abia intrat pe ușa Cabinetului 1. Cineva încercuise cu roșu un vers: „echimoze-n rose“, joc de cuvinte cu subînțeles lesne de descifrat. Precizarea pe care aș dori s-o fac este următoarea: referința la numele Șef Rabinului din versul cu pricina constituia o dovadă a antisemitismului lui Vadim pe înțelesul Tovarășului, dar mai era ceva ce nu i s-a spus acestuia, fiindcă pretindea o referință mult mai parșivă: numele lui Moses Rosen se afla în acrostihul poeziei. Era mai greu să i se atragă atenția Tovarășului asupra faptului că o poezie poate fi citită și pe verticala primei litere din fiecare vers. Iar o astfel de lectură dădea: Mosesrosen. Completarea este următoarea: dacă nici Vadim, nici Mircea Sântimbreanu, editorul Saturnaliilor, n-au fost trași în mod direct la răspundere (Ion Traian Ștefănescu arată de ce), volumul a fost totuși retras din librării și din biblioteci, în 1984. Nu însă numai el, ci, conform unei străvechi cutume a Cenzurii (desființată de ochii lumii în 1977, ca instituție, nu ca practică!), la grămadă cu alte cărți, printr-o decizie care le-a parvenit bibliotecilor fără antet și fără indicarea sursei de proveniență. Am văzut o astfel de hârtie anonimă primită de Ion Stoica, directorul Bibliotecii Centrale Universitare, de la care am aflat că fusese obligat să scoată totodată fișa din catalogul central al Bibliotecii, care cuprindea, în principiu, toate titlurile aflate pe rafturi. De altfel, la unele biblioteci, cum ar fi aceea a Academiei, existau fișiere duble, unul, pe care îl putea consulta orice cititor, altul, „special“, pentru care era nevoie de aprobare. (Îmi amintesc că printre fișele eliminate de la BCU în acea împrejurare era și aceea care privea romanul lui Augustin Buzura, Absenții, deși apăruse cu ani buni în urmă, în 1971, și era practic epuizat din librării. Motivul era obscur, de data aceasta. Am sugerat altădată o ipoteză, care ni se pare și astăzi plauzibilă: titlul romanului îl putea conduce pe cititor către ideea așa-numiților „transfugi“, care nu reprezentau încă o problemă în anii 1970, dar care devenise una în deceniul ulterior.) (N.M.)

Noaptea Învierii, Noaptea Morții

Două serii de imagini mi s-au întipărit pentru totdeauna în minte: Putin, prezent la slujba din Noaptea Învierii, oficiată de Kiril, Satana tuturor Rusiilor, departe de mulțimea credincioșilor, care nici nu apăreau în filmarea oficială, singur, țeapăn, cu lumânarea într-o mână și făcându-și cruce cu alta; și, de partea cealaltă a umanității, rachetele ca niște stele căzătoare peste ucrainenii cărora li se pregătise o slujbă satanică în Noaptea Morții. Asemenea imagini sunt insuportabile nu numai pentru orice creștin, dar pentru orice om în care pâlpâie fie și cea mai slabă fărâmă de umanitate. Ne vine să spunem că, odată intrate în sufletele noastre, imaginile cu pricina ne vor opri în eternitate să-i iertăm pe Putin și pe Kiril. În alte cuvinte, să încălcăm legea fundamentală a creștinismului, care constă în iertare. E adevărat că Iisus ne cere să iertăm greșiților noștri, adică, semenilor noștri căzuți în greșeală, cu sau fără voia lor. Dar le putem considera semeni ai noștri pe cele două Satane moscovite? Ce fel de oameni sunt aceia care provoacă sau predică moartea altor oameni, în timp ce joacă rolul unor buni creștini ale căror suflete se umplu de bucuria Învierii Domnului? (N.M.)

Copiii ucraineni desenează pizza

E un lucru bine cunoscut: majoritatea copiilor desenează. Nu toți știu cu adevărat ce e pictura și, cu atât mai mult, nu toți se gândesc să se facă pictori. Puțini, de altfel, au văzut tablouri în casele lor. Și încă și mai puțini au fost duși de părinții lor la muzee sau la expoziții. Cu toate acestea, copiii desenează. Nu e, în toate cazurile, clar cine le-a dat ideea, de unde a provenit imboldul. Părinții înșiși uită, de obicei, că au desenat, la rândul lor, când aveau vârsta copiilor lor. După cum nu e deloc sigur că, dacă au făcut-o cândva, au păstrat dese nele, ca să le arate acum copiilor. Cu toate acestea, copiii desenează. Și deseori foarte frumos. Am văzut multe asemenea desene. Niciodată însă desenele copiilor nu ne-au impresionat la fel de mult ca acelea ale unor copii ucraineni, blocați de armata lui Putin, timp de două luni, împreună cu părinții lor, în subsolurile de la Azovstal, în Mariupolul asediat. Nu neapărat prin ceea ce au desenat copiii. În fond, e vorba de aceleași imagini din desenele majorității copiilor: case, pomi, soare, lună, chipuri umane, iarba verde de acasă, oameni de zăpadă și altele. Ceea ce ne-a atras atenția în desenele copiilor ucraineni au fost două lucruri: situația absurdă în care se aflau cu toții și efectul asupra nefericitei comunități. Flămânzi și goi, făr’adăpost, oamenii s-au simțit pe neașteptate cuprinși de o veselie de care nu mai avuseseră parte de mult. Starea de spirit li s-a schimbat cu totul. Iată ce efect poate avea arta! Chiar dacă nu suntem neapărat conștienți de asta. Și ce credeți că au desenat cu precădere copiii ucraineni? Felii de pizza! În loc de orice altceva. Ce foame trebuie să le fi fost, bieții de ei! Și ce credeți că au făcut mamele lor? Au pus mână de la mână, una, un bob de mazăre (la propriu, nu la figurat!), alta, o lingură de făină, câțiva stropi de apă, și altele, o felie de cașcaval, o roșie, o coajă de ceapă și, mă rog, ce s-a mai nimerit, și, uite așa, le-a ieșit o pizza, care li s-a părut mai gustoasă ca nici o alta înainte. (N.M.)

Inaugurarea Clubului Profesionist de Lectură Oltenița

Joi, 5 mai 2022, la Centrul Cultural din Oltenița a avut loc inaugurarea Clubului Profesionist de Lectură, un nou proiect al Uniunii Scriitorilor. Cu acest prilej, un public numeros, format cu precădere din elevi și profesori, a asistat în prezența autorilor la lansarea a patru volume de literatură apărute la Editura Neuma: Gabriel Chifu și artistul plastic Mircea Bochiș, Plăcuțele din Medio Monte, album de poezie al celui dintâi, ilustrat cu lucrările artistului, Răzvan Voncu, Stele pitice, proză, Horia Gârbea, Amintiri cu poduri, poezie, și Liviu Capșa, amfitrionul manifestării, cu Zona de indulgență, poezie. Volumele au fost prezentate de Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, care a făcut și o amplă pledoarie pentru lectură în general și de Cristian Pătrășconiu, moderatorul întâlnirii. Autorii au avut momente de lectură din cărțile lansate. Evenimentul s-a bucurat de un succes semnificativ